Secretele Drobetei – a existat sau nu o aşezare preromană pe locul de azi al Severinului. Cine au fost primii locuitori în zonă
0
A existat sau nu o aşezare omenească preromană pe locurile de azi ale Severinului, iată o întrebare pe care şi-o pun istoricii şi arheologii, care au cercetat regiunea aceasta. Nu există dovezi irefutabile care să susţină această teorie, dar istoricii i-au în calcul anumite ipoteze.
În primul rând, denumirea de Drubeta sau Drobeta are o rădăcină traco-getică bine cunoscută, cum şi terminaţia „eta”, care ca şi la Egeta (de pe partea dreaptă a Dunării) indică o origine getică. În al doilea rând, descoperirea unor obiecte casnice primitive şi a unor arme celtice în Insula Şimian de lângă Turnu Severin la Gruia şi la Gîrla Mică, susţin autorii lucrării „Istoricul oraşului Turnu-Severin”, C. Pajură şi D.T.Giurescu.
O altă ipoteză lansată de Vasile Pârvan, pe care şi-o însuşeşte şi un monografist Al. Slătinescu Sever, este că Drubeta a fost un centru pentru atragerea civilizaţiei romane, înfiinţat cu mult înainte de cucerirea romană şi că „cetatea ajunsese la apogeul său în clipa când romanii construiesc castrul”. Ideea lui Vasile Pârvan este întărită de o descoperire în ruinele Drubetei a unei monede greco-macedonene datând din anul 150 a. Chr., ceea ce ar putea însemna că Drubeta a existat chiar înainte ca romanii să fi ajuns la Dunăre şi că a avut legături cu lumea macedoneană, mai susţin C. Pajură şi D.T.Giurescu.
„Construirea podului de peste Dunăre a avut urmări considerabile pentru viaţa locală. Acolo, până unde aci hoinăriseră cetele de geţi, de oameni primitivi, simpli, de <<barbari>>, cum i-ar fi numit orice greco-roman, vine acum civilizaţia mediteraneană cu formele ei complicate cu rafinamentul şi păcatele ei”, se arată în „Istoricul oraşului Turnu-Severin”.
Castrul roman de la Drubeta
În apropiere de capătul podului, romanii ridică un castru militar, Drubeta, iar pe malul sârbesc al Dunării, înalţă Egeta (devenită mai târziu Pontes). Castrul roman Drubeta avea o formă dreptunghiulară, legându-se prin ziduri cu portalul podului, astfel că cine venea de pe pod trebuia neapărat să traverseze castrul.
„De formă rectangulară, de preferinţă pătrată, castrul roman era întărit la porţi şi la colţurile zidurilor cu apărători şi turnuri; pe fiecare latură a dreptunghiului se află câte o poartă; două căi largi ce se încrucişau la mijloc duceau de la o poartă la alta; în mijloc se afla cortul căpeteniei armatei, înconjurat de altare, de instrumente ale cultului, de imaginile zeilor şi de tribunalul militar”, spune Gr. G. Tocilescu în „Monumente epigrafice”.
Aşezat pe o terasă a Dunării, în imediat vecinătate a fluviului Dunărea, suprafaţa totală a castrului era de aproape 2 hectare şi înconjurat de toate părţile cu zid.
Cine a venit în zonă
Datorită construirii podului şi castrului roman sub domnia Împăratului Traian, „o mare mulţime de oameni veni să populeze noul oraş Drobeta”.
„O puternică viaţă economică începu să pulseze aci, mai ales că cetatea era aşezată la o încrucişare de drumuri, deoparte calea Dunărei, de alta drumul de uscat, care venea din Moesia şi se ramifica în Oltenia. Au venit să se aşeze în jurul castrului, nu numai veteranii foştii legionari cu familiile lor, ci şi negustorii, zidari, cioplitori de piatră, olari, etc, prezintă un oarecare interes să ştim şi originea acestor oameni. Acel spirit ecumenic pe care-l încercase Alexandru cel Mare şi pe care numai Imperiul Roman l-a putut realiza, îl vedem şi la Drubeta, manifestat în împestriţarea etnică pe care o găsim aci. Vin oameni din Macedonia, din Creta, din Siria, din Orientul influenţat de cultura grecească, alţii, din Spania şi Italia”, se mai arată în lucrarea „Istoricul oraşului Turnu-Severin”.
Lumea indigenă simţea în mare parte o atracţie irezistibilă spre centrele de viaţă ubană create de romani, însă se mai găseau printre indigeni şi elemente rebele, refractare oricărei inovaţii. Istoricii spun că dovadă o avem în monumentul funerar descoperit la Zegaia (15 kilometri depărtare de Turnu-Severin) şi în care se relatează că o fată a lui Ulcudius Bedari şi a Suttei Epicadi, ambii daci, care se adaptaseră vieţii urbane, în formele ei romane, e ucisă de tâlhari geto-daci, care rămâseseră într-o formă primitivă şi care preferau riscurile vieţii de tâlhari.
Faptul că Drubeta devenise un centru de viaţă destul de important reiese şi din faptul că marele geograf Ptolomeu, care a trăit în sec II d. Chr. vorbeşte despre această aşezare. Această prosperitate a avut însă şi perioade dureroase, în care Dacia, provincie la marginea Imperiului, când a fost călcată de barbari.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
