FOTO Million Dollar Baby de România. Povestea emoţionantă a fetei de 17 ani care bate tot în ringul de box

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Belbiţă Sursa Facebook
Diana Belbiţă Sursa Facebook

Şi-a făcut loc într-o lume a bărbaţilor, dominată de putere, forţă şi mult curaj. Încasează pumni, se luptă aprig în ring şi niciodată nu dă un pas înapoi. Multe din adversarele sportivei Diana Belbiţă (17 ani), din Turnu Severin, au fost eliminate prin knock-out.

Pe Diana o găseşti, de trei ori pe săptămână, în sala de box, alături de senseiul Constantin Mitroi. Dacă ar putea, s-ar pregăti la sacul de box în fiecare zi, însă trebuie să îşi dozeze efortul în aşa fel încât să nu rişte accidentări.

Îşi face, pentru început, exerciţiile în micuţa încăpere care i-a devenit a doua cameră. Ştie cu ochii închişi unde este salteaua mai tare, unde sunt aşezate greutăţile sau unde trebuie să lovească sacul mai tare. Iar rezultatele se văd, pentru că a încheiat anul competiţional cu victorii pe linie.

Acesta este programul unei tinere din Severin care lasă deoparte cluburile şi viaţa de noapte pentru a-şi îndeplini visul de a triumfa în celebrelele gale de MMA ori K1.

Diana Belbiţă are 17 ani şi a ajuns în lotul naţional al României de kick-boxing Muay Thai, după ce a câştigat deja câteva competiţii internaţionale de K1 la juniori. Aşteaptă cu nerăbdare majoratul pentru a intra în ringul profesioniştilor, în celebrele gale de K1 ori MMA. „Îmi doresc să ajung cât mai sus. De multe ori chiar şi eu sunt curioasă să văd cât de sus pot să ajung. Cert este că atât timp cât voi putea să lupt în ring o voi face numai la victorie pentru a-mi face un renume. Viaţa nu ne învaţă să fim puternici, ea ne obligă”, este de părere Diana Belbiţă. Din luna mai 2012 şi până în prezent, cea mai în formă luptătoare din ţară se poate lăuda cu un palmares care l-ar face invidios pe orice sportiv: numeroase medalii de aur la competiţii interne, dar mai ales internaţionale.

De la judo la MMA

La îndemânul unei colege de clasă, s-a apucat de judo în urmă cu patru ani, la Strehaia. La scurtă vreme au început să apară şi primele rezultate, însă Diana şi-a dat seama că îi plac mai mult sporturile de contact, aşa că în paralel a început să practice unifight şi kickboxing. În timp, şi-a dat seama că Strehaia o ţine oarecum în loc şi că visul său de a deveni o mare campioană nu s-ar putea împlini într-un orăşel mic în care astfel de competiţii cel mult sunt văzute la televizor. Aşa se face că în primăvara anului 2012 a venit în Severin pentru a se antrena cu sensei Constantin Mitroi, un antrenor apreciat în sporturile de contact: centura neagră cu 3 dani în jiujitsu, centura neagră în ninjutsu - arta luptătorilor ninja, precum şi centura neagră în sei-budokai. 

Sfaturile şi antrenamentele au dat rezultate peste puţin timp. În aprilie 2012 a câştigat Gala K1 de la Szeged. „A fost o competiţie puternică, mă aşteptam să fie aşa, dar nu mă aşteptam să am şanse la o cupă mondială, m-am dus acolo mai mult ca să câştig experienţă şi a fost o surprinză pentru mine că am câştigat şi pentru sensei, părinţi şi colegi. Am avut o finală puternică cu o poloneză”, a povestit Diana.

În vara anului 2013, strehăianca Diana Belbiţă s-a impus şi la Budapesta. În gala intitulată „Luptători în cuşcă”, sportiva legitimată la Kokyo Dojo Drobeta Turnu Severin s-a impus la puncte în prima luptă, în care a întâlnit o slovacă, iar în finală a învins-o prin KO în prima repriză pe reprezentanta ţării gazdă. S-a bucurat câteva zile şi pentru acest nou trofeu, însă şi-a continuat antrenamentele cu aceiaşi seriozitate pentru a izbuti şi la viitoarele competiţii. La sfârşitul lunii octombrie 2013 a câştigat campionatul naţional de sei-budokai şi a mai participat până la sfârşitul anului la alte două competiţii, cea mai importantă fiind o gală internaţională de MMA (Mixed Martial Arts).

„E bine să ştii să te aperi”

Luptătoarea de aur din Mehedinţi povesteşte cum a fost atrasă de acest sport pe care puţine reprezentante ale sexului frumos îl practică. „Am vrut să fiu diferită de celelalte fete. Şi acum să fim serioşi, în zilele noastre, în lumea în care trăim, e bine să ştii să te aperi”, a spus Diana Irene Belbiţa.

Campioana a trăit pe pielea ei un episod care probabil pe o adolescentă fără pregătire sportivă ar fi speriat-o: „De la sală până la cămin (n.r. internatul liceului) se întâmplă tot felul de incidente. Mergeam pe strada Crişan, în centrul oraşului, şi erau doi băieţi care mi-au ţinut calea. Ştiind ce pot, am avut tupeu şi le-am spus sec să mă lase în pace. Au rămas uimiţi când au văzut că nu fac pasul în spate, eu le-am spus frumos să se dea în spate, că dacă nu îi dau eu. Am fost foarte calmă, nu m-am speriat. Bănuiesc că altă fată în locul meu s-ar fi intimidat”.

diana belebita campioana de aur a mehedintiului

Zâmbeşte atunci când este întrebată ce părere au colegii de şcoală despre sportul pe care îl practică. „Am colegi care se mândresc cu mine, dar am şi colegi care sunt puţin invidioşi, întotdeauna îmi spun «ce îţi trebuie ţie sport, ce îţi trebuie bătaie, că atât ştii să faci, să baţi». Dar eu nu am bătut pe nimeni la şcoală”, spune Diana.  Iniţial, părinţii campioanei n-au fost de acord ca tânăra să plece din Strehaia, de acasă, la Drobeta Turnu Severin.

„Mâncarea şi cazarea la internat, aici, la Severin, mă costă peste 200 de lei lunar. Părinţii mei sunt oameni simpli, care lucrează amândoi la o firmă de pază. Iniţial nu prea au fost de acord să plec la Severin, era problema şi de bani, şi că eram departe de casă. Acum este OK. Stau cu şapte fete în cameră la internat, ne înţelegem foarte bine. Vreau să merg mai departe la facultate şi să lucrez în MAI. Acesta este visul meu”, mai spune Diana.

O sportivă pentru care viitorul sună bine

Pentru Diana, modelul de luptător este cel al fraţilor Bogdan şi Andrei Stoica. Cât despre loviturile preferate, sportiva spune că în general foloseşte combinaţii destul de complexe şi loviturile din întoarceri. „Îmi doresc să ajung precum Bogdan Stoica, Andrei Stoica, Daniel Ghiţă. Am încercat să copiez stilul lor, îmi plac enorm fraţii Stoica”, spune Diana.

De altfel, curajul ei a fost deja remarcat în lumea profesioniştilor, astfel că Academia Ciprian Sora i-a oferit antrenamente gratuite. Curajul adolescentei de 17 ani îl uimeşte chiar şi pe antrenorul acesteia, care mărturiseşte că nu a mai avut în pregătire o asemenea sportivă. „Diana este o sportivă de viitor, are performanţa în faţă, la antrenamente munceşte foarte mult, nu ştie să facă pasul înapoi. Este foarte curajoasă, sunt sigur că va ajunge departe. În competiţie este obligatoriu să poarte cască, proteză dentară, proteză pentru piept, însă aveam discuţii cu ea înainte de a intra în ring, ca să-şi pună protezele pe ea. Ea ar vrea să lupte fără aceste elemente de protecţie”, a povestit sensei Mitroi.

Acesta a dezvăluit şi în ce constă un antrenament de 2 ore la sală: „Începem cu o încălzire de 20 de minute, cu exersarea loviturilor de braţe şi picioare, învăţarea unor tehnici de luptă. Urmează lupta cu un partener în ring şi, în final, lupta la sac. În plus, tot timpul le reamintesc elevilor mei că n-au voie să se bată decât în ring, şi nu pe stradă ori altundeva”, mai spune antrenorul.

Citeşte şi:

România şi-a desemnat campionii naţionali MMA din 2013

Lotul de Kempo aduce prima medalie pentru România la Campionatul Mondial de MMA desfăşurat în Rusia

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite