FOTO VIDEO Un alpinist tulcean, în Peru: „Orice iubitor al acestui sport are o doză de inconştienţă“

Un alipinist de 43 de ani vorbeşte despre senzaţiile pe care le trăieşti la aproape 6.000 de metri înălţime, despre lupta cu temerile şi despre „doza de inconştienţă“ pe care o are orice iubitor al sporturilor care implică pericol

Ion Boncea (43 de ani) este pasionat încă din copilărie de munte. În această vară el a mers în, poate, cea mai spectaculoasă expediţie pe munte: în Peru, a urcat pe muntele Urus şi pe Ishinca. Ar fi trebuit să ajungă şi pe Huascaran, dar din cauza vântului puternic a fost nevoit să abandoneze acest obiectiv.

Pe munte, pentru munte

Merge în expediţii dintr-un motiv simplu: îi place la munte. Nu înţelege de ce în ultima perioadă alpinismul s-a transformat într-o competiţie. „Nu am să îi înţeleg niciodată pe cei care merg pe un munte pentru că are o anume înălţime, pentru că a fost şi alt amic, pentru că vrea să demonstreze că poate ajunge mai sus decât un altul. De exemplu, nu am mers la Huascaran pentru că este unul dintre munţii pe care i-au urcat foarte mulţi alpinişti. Nu, este numai o coincidenţă. Eu merg acolo pentru mine, pentru munte, pentru linişte, pentru o mai bună cunoaştere de sine. Acolo am timp să fiu cu mine însumi, să scap de toate energiile negative pe care le acumulăm, inevitabil, dea lungul timpului“.

Muntele, un mod de viaţă

Spune că muntele este „un mod de viaţă“, o activitate pe care ţi-o asumi şi pe care o faci cu pasiune. Şi oricât de ciudat ar suna, Boncea este de părere că există o comunicare energetică între alipnist şi munte. „Poate credeţi că e o poveste, dar eu chiar sunt convins că energia pozitivă pe care o ai în momentul în care escaladezi un munte ţi se întoarce spre tine“.

Te duci pe munte fie în urma unui eşec, după care încerci să îţi revii, fie în urma unui mare succes, mai spune Boncea. El se duce din pasiune. Iar motorul care îi dă putere în fiecare zi să meargă mai departe este familia lui. Dacă se rup canalele de comunicare cu familia, încep să apară problemele. Acasă îl aşteaptă, de fiecare dată, soţia şi fiica în vârstă de 14 ani. Ambele în încurajează să îşi urmeze pasiunea, dar de data aceasta şi ele au fost îngrijorate pentru el.
„Este altceva atunci când urci singur, când nu eşti asigurat, cum spunem noi. Aceasta a fost prima expediţie de asemenea anvergură pe care am realizat-o singur. Riscurile sunt mult mai mari, astfel că trebuia fiu de zece ori mai atent, mai concentrat“.

Doza de inconştienţă a alpinistului

Discută despre iubitorii sporturilor care implică pericol şi, astfel, adrenalină, că trebuie să aibă o doză de inconştienţă. „Controlabilă, într-adevăr, dar o doză de inconştienţă. Cel puţin aşa este la mine. În plus, trebuie să recunoaştem că spaima de pe munte este cea care te ţine în viaţă. Degeaba spun unii şi alţii că nu le este frică, în momentul în care ai scăpat de frică rişti să laşi garda jos şi devine din ce în ce mai periculos“, spune Boncea.

Dar temerile trebuie ţinute în frâu, controlate, învinse. De dispărut, însă, nu vor dipărea niciodată.

Rampa de peste 60 de grade

Alpinistul tulcean spune că nu a întâmpinat dificultăţi foarte mari în această expediţie de trei săptămâni. În afarâ de vântul care sufla cu 100 de kilometri la oră atunci când a vrut să urce pe Huascaran (a fost sfătuit de ghizii peruani să renunţe), menţionează o rampă de peste 60 de grade pe care a trebuit să o urce. S-a temut, şi-a înfrânt frica şi a urcat.

„Am mai avut nişte mici probleme atunci când am ajuns în tabăra de bază, pentru că aveam ghetele de zăpadă şi am mers foarte mult printre bolovani. A fost foarte obositor, dar într-un final am ajuns la destinaţie“.

Idei de schimbare

Spune că în cele trei săptămâni de munte din Peru a avut suficient timp să se gândească la ceea ce îşi doreşte de la viitor. Nu ştie încă dacă se va mai duce în expediţii. „De multe ori ni se întâmplă să urcăm pe un munte şi să ne spunem că după ce ne întoarcem acasă nu mai plcăm nicăieri. Nu ştiu dacă se va aplica şi acum. Cred că am, totuşi, nevoie, să îmi arunc o ancoră în viitor, să am un scop în viaţă. Altfel, ce să fac cu viaţa mea? Ce să îmi doresc? Un telefon nou, o maşină nouă? Nu, nu sunt eu acela“.

Una dintre ideile care i-au intrat în cap atunci când se afla în Peru este aceea de a înfiinţa, la Tulcea, o agenţie de turism extrem. Nu hoteluri, nu pensiuni, cu relaxare. Multă mişcare, corturi, biciclete, motociclete. Orice înseamnă aventură.

Mai citiţi şi:

Trei alpinişti ieşeni au vrut să urce pe Kilimanjaro. Au trăit peripeţii ca-n cărţile lui Jules Verne FOTOGALERIE

Ungaria şi-a pierdut cel mai bun alpinist: „A urcat cu proteză sub genunchi, fără oxigen şi făra alt ajutor”