Un nou castel de basm la marginea Timişoarei. E ca în Alsacia şi Lorena. Ce vor putea face turiştii aici când va fi gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În depărtare, noul castel FOTOGRAFII: ŞTEFAN BOTH
În depărtare, noul castel FOTOGRAFII: ŞTEFAN BOTH

Fraţii Marcellus şi Heinrich Loth construiesc la intrarea în Timişoara, pe terenul comunei Moşniţa Nouă, un nou castel după inspiraţia celor existente în Alsacia şi Lorena.

În urmă cu trei ani, Marcellus şi Heinrich Loth inaugurau la marginea Timişoarei un castel în adevăratul sens al cuvântului, după inspiraţia celor existente în Alsacia şi Lorena. 

Castelul aflat pe terenul comunei Moşniţa Nouă a devenit hotel, restaurant, berărie, dar adăposteşte şi o mică fabrică de bere. Cei doi fraţi, şvabi născuţi în Timişoara, emigraţi în Germania în anul 1986, şi repatriaţi după Revoluţie, nu s-au limitat la acest castel. Aceştia construiesc acum o nouă clădire cu aspect medieval. 

Creierul proiectului este Marcellus Loth, care se ocupă de arhitectură din pasiune.

„Nu am studii de arhitectură, ci e doar o veche pasiune. De mic copil desenam. Cred că moştenesc ceva de la bunicul meu, care era dulgher. Arhitectura este un hobby pe care viaţa mi-a oferit posibilitatea să-l pun şi în practică, nu doar să desenez. Clădirile sunt gândite de mine. M-am inspirat din clădirile vechi, castele şi conace din zonele Alsacia şi Lorena. Este o arhitectură care îmi place foarte mult. Am vrut să fie ceva unic arhitectural şi nemaivăzut pe aici“, a declarat Marcellus Loth.

Castelele alsaciene la marginea Timişoarei FOTO Ştefan Both

Primul proiect al lui Marcellus Loth a fost casa proprie din Timişoara, construită în 2010, cu interior îmbrăcat în lemn masiv. A urmat apoi ansamblul care găzduieşte un hotel de patru stele, Castel Royal, cu 15 camere, restaurantul şi fabrica „Clinica de Bere“.

„La primul castel am lucrat, la creion, trei luni. A fost un proiect care s-a născut din mai multe anexe. Berăria trebuia să fie în stil bavarez, elementele de lemn erau din zona alsaciană. La al doilea castel, am avut la dispoziţie mai mult timp. Aşa că o să iasă un proiect mai amplu. Păstrez linia neo-renascentismului german. Turnul e totuşi asemănător cu cel de la Peleş. Construcţia a început în 2015, iar termenul de finalizare este 2017“, a explicat Marcellus Loth.

Castelele alsaciene la marginea Timişoarei FOTO Ştefan Both

Cele două castele vor forma un ansamblu unic, care atrag atenţia celor care străbat drumul judeţean DJ 692, ce leagă Timişoara de Buziaş. „Al doilea castel va funcţiona ca hotel, tot de patru stele. Va avea şi opt suite, o vinotecă, o sală polivalentă, însă încă mai pot apărea noutăţi. Este o lucrare vie, care se transformă în permanenţă, în funcţie de ideile care îmi vin. Mai schimb multe pe parcurs. Finisajele sunt şi aici speciale. Vreau să fie ceva exclusivist. Exteriorul este aproape gata şi sper ca la sfârşitul anului viitor să fie inaugurat“, a adăugat Marcellus Loth.

Castelele alsaciene la marginea Timişoarei FOTO Ştefan Both

Fabrică de bere

Loth a lucrat mulţi ani în Germania ca economist. A revenit în România în 1992, iar în 1994 l-a convins şi pe fratele său să facă acelaşi lucru. În Timişoara a deschis iniţial o firmă în domeniul software, iar apoi o afacere cu panouri solare.

Bere Sara

Ideea de a deschide o fabrică de bere a venit tot dintr-un hobby. „Fratele meu, un berar pasionat, şi-a cumpărat o instalaţie de făcut bere, pe care a montat-o în garaj. Iniţial, berea era făcut pentru consum propriu. Dar s-a născut ideea să facem ceva şi la scară mai largă. Aşa că, în 2011, am început să producem berea sub marca «Clinica de Bere». Iniţial, am livrat la nivel local“, a declarat Marcellus Loth. „Clinica de Bere“ produce sortimente de bere nefiltrată, nepasteurizată şi fără conservanţi, şi are o capacitate de aproximativ 160.000 de litri pe an.

Citiţi şi:

FOTO Castelul de bere din Banat. Doi fraţi din Timişoara şi-au construit un palat ca-n basme: „M-am inspirat după cele din Alsacia şi Lorena“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite