Timişoara: Prâslea cel voinic şi merele de aur din pluş
0
Proprietara unei firme de design creează jucării made in Romania de 15 ani. Acestea sunt făcute din materiale obişnuite, umplute cu puf, fiecare dintre ele reprezentând un personaj din poveştile româneşti
Tanti Leontina Prodan a început să facă păpuşi în copilărie, iar majoritatea figurinelor prindeau viaţă din coceni de porumb, mănuşi sau cârpe. Cum anii au trecut, păpuşile pe care Leontina Prodan le-a creat, au luat naştere din diverse materiale folosite la haine, dar şi puf.
“Sunt foarte utile jucărioarele, iar toate sunt personaje dintr-o povestioară românească, tocmai pentru a-i promova pe scriitorii autohtoni. Am aici scufiţa roşie, bunicuţa ei şi lupul într-o singură păpuşă, trebuie doar să ridici fustiţa scufiţei şi o descoperi pe bunicuţă, iar după boneta bunicuţei descoperi lupul, trei personaje într-o păpuşă. Sunt perfecte pentru o povestioară spusă seara micuţilor”, a precizat creatoare păpuşilor.
În 15 ani, majoritatea personajelor din basmele româneşti şi povestioarele învăţate la grădiniţă au prins viaţă în firma unde femeia fabrică şi uniforme şcolare. “I-am făcut pe toţi monştrii din «Harap-Alb», n-am uitat nici de cei din «Prăslea cel voinic şi merele de aur» sau «Ileana Cosânzeana». De exemplu, personajele din «Fata babei şi fata moşneagului» le-am făcut sub formă de perne pentru copii, pe o parte baba, iar pe alta moşneagul”, a mai adăugat Leontina.
Păpuşi pe post de recompensă
“Prâslea” sau “Păsări-Lăţi-Lungilă” nu au poposit însă prea mult pe rafturile “fabricii”, devenind recompense pentru colindătorii care au venit la tanti Leontina. “Am dăruit păpuşi colindătorilor, mănăstirilor şi chiar celor de la casele de copii”, a spus creatoarea. Între timp, monştrii din basm sau prinţii nu au ezitat să cutreiere meleaguri vâlcene sau băcăuane, bucurând alţi copilaşi.
“Micuţilor cărora le-am dat păpuşi s-au bucurat enorm. Ţin minte că nepoatei mele i-am dăruit o păpuşă care era mai mare ca ea pe când a primit-o, acum încă mai îndrăgeşte păpuşica, o tot trage după ea”, a spus creatoarea.
O zi întreagă pentru o păpuşă
Tanti Leontina lucrează la o jucărie o zi întreagă, păpuşa cerând atenţie la cusut, dichisit cu şnur sau rochiţă ca-n poveste. Până acum, peste 2.000 de personaje au respirat aer bănăţean sau au privit-o pe Leontina cusându-le câte o fundiţă în atelierul ei. Dar păpuşile nu scapă uşor de clipele de inspecţie şi migăleală, tanti Leontina înaintându-şi mereu creaţiile pentru a putea fi recomandate nou-născuţilor.
„După ce le termin, trebuie să le trimit spre omologare, iar pentru specialişti a fost ceva nou când au primit păpuşile mele, pentru că ei nu au mai întâlnit jucării care s-ar putea recomanda copiilor sub trei ani. Dar până să pot vinde păpuşile a fost cale lungă, aceştia analizând până la cea mai mică bucăţică din păpuşi”, enumeră creatoarea, în timp ce arată lista de peste 100 de componente analizate din compoziţia păpuşilor.
Astfel, după îndelunga călătorie, păpuşile se întorc în atelier, zâmbind către toţi şcolarii care vin să-şi cumpere uniforme. „Multe păpuşi am vândut copiilor care veneau aici pentru uniforme, dar când se uitau în jur şi vedeau jucăriile, cumpărau şi ei una. O păpuşă poate fi achiziţionată cu minimum 15 lei”, a precizat Leontina.
Iar păpuşile au un motiv serios să zâmbească mândre din rafturi, ele purtând titlul de „singurele jucării din România, certificate pentru nou-născuţi”. De asemenea, fiecare dintre ele poartă o etichetă care descrie din ce povestire fac parte şi câteva date scurte despre scriitorul care a inventat personajul.
„Pe etichetă mai inscripţionez şi marca «Dor», astfel se numesc ele, pentru că vine de la dor de copilărie”, povesteşte creatoarea, care nu a ezitat să anunţe şi autorităţile din Humuleşti de existenţa unor păpuşi inspirate din poveştile lui Ion Creangă.























































