Tehnologia viitorului, expusă în Timişoara-capitală culturală europeană. Realitate augmentată şi VR

0
0
Tinerii de la Universitatea Politehnica pun tehnologia modernă la dispoziţia Muzeului Banatului FOTO Ş.Both
Tinerii de la Universitatea Politehnica pun tehnologia modernă la dispoziţia Muzeului Banatului FOTO Ş.Both

Expoziţiile în Timişoara Capitală Culturală 2023 se aliniază la cele mai noi tehnologii folosite la nivel mondial. Realitatea Augmentată şi Realitatea Virtuală fac parte din prezentările care vor fi făcute în cadrul evenimentelor organizate de Muzeul Banatului.

Pentru a patra ediţie a proiectului Spotlight Haritage Timişoara, Muzeul Naţional al Banatului a pregătit o expoziţie clasică în Mansarda Bastionului Theresia, şi o expoziţie stradală, cu 18 panouri plasate în cartierul Cetate. 

Ambele expoziţii folosesc noua tehnologie la nivel mondial din domeniu: Realitatea Augmentată şi Realitatea Virtuală. Aşa vrea Timişoara să se alinieze celor mai noi standarde din domeniu pentru 2023, anul în care va deţine titlul de Capitală Europeană a Culturii şi când oraşul de pe Bega va fi sub toate reflectoarele. 

„Este unul din cele mai importante şi frumoase proiecte pentru noi. Este un parteneriat cu centrul E-learning. E un proiect deosebit pentru că pe lângă expoziţia pregătită în Mansarda Bastionului, se desfăşoară şi pe stradă, este şi în mediul online, cu o tehnologie deosebită pusă la dispoziţie de Universitatea Politehnica. Suntem la a patra ediţie şi pot să spun că e un proiect foarte apreciat, cu o prezenţă de mii de oameni pe zi şi e un proiect care ne face să fim mândri că organizăm anul viitor Capitala Culturală Europeană”, a declarat Claudiu Ilaş, directorul Muzeului Naţional al Banatului.

„Ne bucurăm că putem duce Timişoara la nivel occidental"

Vechile prezentări de exponate vor deveni şi ele istorie. În ţările avansate ele nici nu mai există, doar secolul 21 este unul al tehnologiei şi al lumii virtuale. 

„E vorba de tehnologia care generează realitatea virtuală, care e destul de prezentă în muzeele de dincolo. Ne bucurăm că putem duce Timişoara la nivel occidental din punct de vedere al confluenţei dintre artă şi tehnologie. De exemplu, realitatea augmentată. Ai o poză pe care pui anumite informaţii. În momentul în care pui telefonul pe o anumită clădire, se recunoaşte automat clădirea, în datele telefonului se generează informaţia despre acea clădire şi se afişează pe ecran. E ca un fel de ghid automat pe propriul telefon, la purtător, nu mai trebuie să cumperi informaţi sau o aplicaţie”, a spus Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara. 

expo


„E o experienţă multisenzorială în legătură cu patrimoniul nostru"

În loc de câteva informaţii succinte, atât cât încăpeau pe un panou explicativ, prin noua tehnologie publicul are parte de o experienţă complexă. Cu ajutorul aplicaţie se scanează cu telefonul un QR cod, iar apoi se deschide o adevărată lume virtuală: video şi audio, fotografii de epocă, fragmente de interviuri sau poezie. Anul acesta, expoziţia de la Bastion are ca temă Timişoara - oraşul rozelor. 

„În fiecare an ne propunem să valorificăm un mit local. Iată, acum, Timişoara-oraşul rozelor, un mit care a luat naştere în secolul al 19-lea, graţie activităţii unei familii de grădinari renumiţi în monarhia austro-ungară. Primul reprezentant a fost Wilhelm Muhle. Folosim un melanj între toate aceste aplicaţii magice de realitate virtuală sau augmentată, alături de obiecte de patrimoniu. Putem îmbina obiectele şi micro-istoriile asunse în spatele lor cu nişte aplicaţii digitale contemporane, tocmai pentru a veni în întâmpinarea unui public cu abilităţi digitale foarte dezvoltate. E o experienţă multisenzorială în legătură cu patrimoniul nostru”, a explicat muzeograful Marius Cornea. 
 

expo

Timişorenii sunt invitaţi să descopere expoziţia stradală–din Cetate şi să viziteze Bastionul Theresia până în 31 octombrie. Ei pot explora cultura şi patrimoniul oraşului prin noile mijloce care le permit să sfideze graniţa timpului.

expo

Vă mai recomandăm să citiţi:

Wilma Traxel, alias Coco Chanel de Timişoara, modista care a făcut furori în interbelic. Atelierul ei era preferatul damelor din lumea bună

Casa Mühle din Timişoara, transformată după ce instanţa a obligat proprietarul să o readucă la starea iniţială FOTO

Mai multe - Timişoara

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite