Tâlharul din Imperiul Habsburgic care îi speria pe copii neascultători din Banat şi la 100 de ani după moarte

Celula din fortăreaţa Kufstein unde a fost închis Rozsa Sandor. FOTO: Wikipedia

Banatul are mai puţine poveşti cu haiduci decât alte zone ale ţării, însă numele unui tâlhar maghiar de la mijlocul secolului al XIX-lea a rămas în folclorul bănăţean până după mijlocul secolului al XX-lea.

Armata austro-ungară a "curăţat" Banatul de răufăcători, după încheierea conflictului cu Imperiul Otoman. „Când au venit habsburgii în zonă, au luptat zeci de ani cu lotrii. Unii erau simpli tâlhari, însă erau şi haiduci, care furau doar de la bogaţi. Mulţi au fost executaţi în piaţa publică, iar militarii habsburgi spuneau că românii primesc moartea cu zâmbetul pe buze”, a spus profesorul  Ioan Haţegan.

Nivelul de trai crescut în anii administraţiei austro-ungare a făcut ca numărul de tâlhari şi haiduci să scadă drastic în Banat. „Lumea o ducea mai bine aici decât în alte zone ale actualei Românii, aşa că exploziile de mulţumire erau rare”, a explicat istoricul. 

Născut în 1947, istoricul Ioan Haţegan a copilărit în Pusta (câmpia) Bănăţeană, unde a constatat că imaginea unui tâlhar din secolul al XIX-lea a supravieţuit în folclor mai bine de 100 de ani. „Când eram copil, îmi amintesc că se spunea copiilor răi: «vezi că ajungi ca Rozsa Şandor». Nu ştiu dacă era haiduc sau tâlhar, părerile sunt împărţite. Au fost şi alţii, dar fenomenul l-a reţinut pe el”, a povestit Ioan Haţegan.

Rozsa Sandor este un personaj care a stârnit multe controverse, fiind văzut, de maghiari, în secolul XX, ca un fel de Robin Hood care fura de la bogaţi şi dădea la săraci, imagine pe care mulţi o consideră a fi romanţată.

Născut la Szeged în 1813, Rozsa Sandor a făcut închisoare în mai multe rânduri pentru tâlhărie şi crimă, făcând cunoştinţă cu temniţe de pe întreg teritoriul Imperiului Habsburgic, de la Terezin (în actuala republică Cehă), la Szeged (acum Ungaria), Kufstein (Austria) sau Szamosujvar (acum Gherla, România). Gherla a fost, de fapt, ultima puşcărie pentru Rozsa Sandor, acesta murind acolo, de tuberculoză, în 1878.

Blogul Legende si Basme din Banatul Montan relatează povestea vizitei lui Rozsa Sandor la Bocşa, aşa cum a fost culeasă de etnologul Alexander Tietz şi publicată în volumul "Märchen und Sagen aus dem Banater Bergland", apărută în 1974. Iată textul integral al poveştii despre celebrul tâlhar:

În timpul revoluţiei din patruzecişiopt renumitul Rozsa Sandor si banda lui au stat o vreme în Bocşa. (e cunoscut că Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare i-a înrolat pe betyari, tâlharii de drumul mare din pusta maghiară, sub promisiunea de amnestie, în armata revoluţionară.) Rosza Sandor a fost ofiţer în armata honvezilor. El a fost trimis cu banda lui, ca avangardă, în Bocşa. Erau treizecişişase de oameni, toţi călăreţi. Rosza Sandor călărea în fruntea lor. Era în costum naţional - aşa povestesc bătrânii care l-au văzut - cu pantalonii gatya largi , cizme şi pinteni. Avea un focoş, un fel de târnăcop şi un bici lung care avea capetele despicate şi îngreunate cu bile de plumb. Ceilalţi erau tot aşa echipaţi ca el. În luptă plesneau cu biciul, îl înfăşurau duşmanului pe după gât şi îl trăgeau de pe cal. Dragonii fugeau de ei ca de toţi dracii.

În patruzecisiopt Bocşa a fost de partea revoluţiei. Din oraş s-au prezentat cincizeci de oameni pentru armata honvezilor. O gardă cetăţenească se îngrijea de apărarea oraşului. Pe dealul Capelei, care domină toată valea erau aşezate două tunuri. Podurile de sus şi de jos erau baricadate.

Oamenii lui Rosza Sandor aveau tabăra în grădina Rosner, peste drum de hanul cameral. Aici au fript un viţel de doi ani pe proţap şi au gătit papricaş cu vin. În hanul cameral beau cu nesaţ. Hangiul, bătrânul Guth, zise:

"Sandor Bacsi, oamenii tăi beau şi mănâncă la mine şi nu plătesc."

Atunci Rosza Sandor le zise oamenilor săi :

"Aruncaţi-i bietului om doi porci peste gard!" Şi au zburat doi porci graşi în curtea hangiului, peste gard. (Gardul mai stă şi astăzi). Aşa îşi plăteau tâlharii consumaţia.

Altă dată hangiul îşi atrase asupra sa mânia căpeteniei de tâlhari. Rosza Sandor era groaznic de irascibil. Hangiul se refugie de mânia sa după scândurile tejghelei şi de aici în pivniţă. Focoşul pe care căpetenia tâlharilor îl aruncase după el a rămas înfipt în trapă. După o vreme mânia îi trecu şi hangiul putu să se arate din nou.

Din Bocşa Rosza Sandor pornea incursiuni de pradă în satele din jur care erau de partea imperialilor, către Ezeriş, Rafna, Monim şi Câlnic. Locuitorii au fugit în pădure şi betyarii s-au întors cu pradă bogată în tabăra lor ; mânau oi şi vite cu ei şi aduceau căruţe pline de ceaune de cupru. Uneori împărţeau prada cu populaţia săracă. Ţesăturile pe care le împărţeau le măsurau de la un copac la altul.

În Moniom este lângă podul peste Bârzava, la drum, o casă veche care a fost mai demult hanul "La măgarul sălbatic", în acest han a petrecut Rozsa Sandor.