Proiecte pentru care UE plăteşte zeci de milioane de euro zac în birourile birocraţilor
0Autorităţile locale şi cele de la Bucureşti îşi pasează răspunderea pentru stagnare. Avertizarea este transmisă chiar de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Reprezentanţii Primăriei Timişoara susţin însă că sunt în grafic şi nu vor pierde banii.
Circulaţia hârtiilor între Primăria Timişoara şi Ministerul Dezvoltării şi Turismului, prin care se realizează proiectele europene, este dezastruoasă. În timp ce două investiţii importante din Timişoara sunt blocate la minister din cauza unor semnături, reprezentanţii forului de la Bucureşti susţin că nici Primăria Timişoara nu îşi face lecţiile, nefiind în stare să trimită la minister proiecte care ar fi trebuit să fie depuse încă de acum câteva luni.
Direcţia de Dezvoltare din Primăria Timişoara gestionează 47 de proiecte europene, aflate în diferite stadii.
Dintre acestea 16 sunt depuse pentru finanţare sau finalizate deja, iar 31 sunt în pregătire. Valoarea acestora este de 200 de milioane de euro, bani europeni pe care Timişoara poate şi are şanse reale să-i atragă. La toate acestea se adaugă alte 70 de milioane de euro pentru planul de dezvoltare urbană, un proiect care vizează polul de creştere Timişoara.
Termene decalate
Cele 70 de milioane de euro pot fi atrase prin Axa 1 din Programul Operaţional Regional 2007-2011. Biroul de presă al ministerului, reclamă faptul că, deşi Primăria Timişoara ar fi trebuit să depună proiecte pe această axă încă din luna mai, nici până acum nu s-au trimis cererile de finanţare. „Această situaţie poate provoca întârzieri nejustificate care pot conduce la imposibilitatea municipiului Timişoara de a atrage fondurile ce îi sunt alocate exclusiv din cadrul POR – Axa 1”, avertizează ministerul. La rândul lor, reprezentanţii primăriei spun că termenele de depunere s-au decalat tocmai pentru că planul de dezvoltare s-a aprobat târziu, dar accesarea fondurilor nu este o problemă.
„Având în vedere data la care s-a aprobat PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbană), 17 mai 2010, unele termene de depunere a proiectelor nu au mai putut fi respectate, astfel încât faţă de graficul de depunere a proiectelor sunt înregistrate doar trei decalaje”, a spus şefa Direcţiei de Dezvoltare a Primăriei Timişoara, Aura Junie.
Proiecte terminate
Chiar dacă pentru cele 70 de milioane de euro nu s-a depus niciun proiect la minister, Aura Junie susţine că nu există niciun risc de pierdere a banilor. Cele trei proiecte decalate sunt „Sistem de informare pentru cetăţeni – panouri informative” (un milion de euro), „Centru de zi pentru îngrijirea copiilor în comuna Dumbrăviţa” (un milion de euro) şi „Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor canalului Bega” (6,4 milioane de euro).
Primele două proiecte ar fi trebuit depuse în luna mai, dar s-a decalat termenul pentru sfârşitul acestei luni. Cel de-al treilea proiect trebuia depus în iulie, dar se va depune în octombrie, motiv pentru care „societatea prestatoare a fost penalizată”. Chiar dacă are proiecte pentru care a întârziat depunerea, Primăria Timişoara are şi proiecte finalizate înainte de termen. Este vorba de două lucrări de pe strada Văcărescu, ce vor fi depuse pentru finanţare în decembrie.