„Procrastinarea”, o problemă care devine cronică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii spun că amânarea constantă a acţiunilor cu adevărat importante poate conduce la afecţiuni propriu-zise. Intrată relativ recent în atenţia psihologilor din România, „procrastinarea” este o dificultate cu care tot mai mulţi oameni recunosc că au de a face.

Spre exemplu, potrivit statisticilor, circa 70 la sută dintre elevi şi studenţi admit că au această problemă. Conform altor cifre, circa 20 de procente din întreaga populaţie procrastinează cronic, ceea ce înseamnă că amânarea acţiunilor importante din toate planurile, inclusiv cel profesional, a devenit pentru aceste persoane un adevărat stil de viaţă. Termenul este de origine americană, însă devine din ce în ce mai cunoscut şi în ţară.


Recent, la Timişoara a avut loc un seminar dedicat „dezvoltării personale” a cărui principală temă a fost procrastinarea. Iniţiativa i-a aparţinut psihologului şi psihoterapeutului Iosif Szenasi. „Mulţi confundă procrastinarea cu amânarea, am văzut inclusiv traduceri specializate din engleză care foloseau cei doi termeni ca sinonime. Amânarea, însă, este doar o componentă, şi folosirea acestui cuvânt în loc de termenul din psihologie poate crea confuzii, iar situaţia se poate dovedi a fi periculoasă. Procrastinarea nu este o boală, o tulburare, ci un comportament disfuncţional”, a precizat psihologul.


Dacă este lăsat să devină un mod de viaţă, comportamentul disfuncţional duce la scăderea respectului de sine până la un prag critic, când intră în sfera depresiei, o reală afecţiune psihică luată tot mai în serios la nivel global.


Distanţa dintre români şi psihologi, care îi pot ajuta să depăşească anumite probleme înainte ca acestea să se transforme în boli psihice, rămâne mare. Confundaţi mereu cu psihiatrii, specialiştii sunt ocoliţi pentru a se evita „gura lumii”. Persoanele depresive, spre exemplu, ajung astfel să fie tratate cu diferite medicamente, precum sedativele, pentru că nu au mers din timp la psiholog deoarece nu au vrut ca vecinii sau rudele să-i considere nebuni.
„Modul în care suntem percepuţi s-a schimbat foarte puţin. Lumea nu înţelege că te poţi folosi de un psiholog şi pentru a deveni mai bun, nu doar să scapi de stările patologice”, a declarat Iosif Szenasi.

Românii nu dau încă suficientă atenţie dificultăţilor de ordin psihologic

Acceptarea, primul pas

Procrastinarea poate fi depăşită doar cu multă voinţă. Psihologii spun că primul pas în acest sens este conştientizarea faptului că acest comportament disfuncţional există. Doar cei care acceptă că se confruntă cu procrastinarea pot lupta cu ea, stabilindu-şi corect priorităţile în funcţie de importanţa lor. De exemplu, o persoană supraponderală care amână mereu să facă sport pentru a slăbi deoarece în prima zi se declară obosit, a doua zi ocupat cu treburile casei etc., este considerat „procrastinator”.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite