Povestea celui mai sângeros atac terorist petrecut vreodată în România. Măcelul generat de Operaţiunea „Autobuzul“, relatat de supravieţuitori după 34 de ani

0
0

Cel mai sângeros atac terorist din România, petrecut la 23 august 1981, a avut de o parte a baricadei trei atacatori amatori, care au preluat controlul, sub ameninţarea armelor, asupra unui autobuz plin de călători, iar de cealaltă parte forţe de ordine total incompetente, care au rezolvat cazul cu preţul unui măcel. Unul dintre călătorii supravieţuitori şi doi dintre ofiţerii de Securitate implicaţi ne-au povestit cum s-a derulat drama.

Petru Dăncescu (58 de ani) a supravieţuit miraculos celui mai sângeros atentat terorist din România regimului comunist. Inginerul din Ciula Mică, un sat din Ţara Haţegului, a fost martor şi victimă în măcelul petrecut în 23 august 1981, în apropiere de Timişoara, după ce trei tineri din Hunedoara au încercat să fugă din ţară, luând peste 40 de ostatici într-un autobuz de călători care circula pe ruta Haţeg – Orăştie. 
 

Petru Dăncescu a fost împuşcat de patru ori în schimbul de focuri dintre teroriştii care au deturnat autobuzul şi trupele de intervenţie. A ajuns în comă la spital, dar a reuşit să îşi revină, chiar dacă trăieşte în prezent având un glonţ în trup. Alţi şase oameni nu au avut şansa lui, fiind ucişi cu gloanţele trase asupra maşinii sau de terorişti, în timp ce 12 pasageri au fost răniţi. 

Hunedoreanul este convins că o minune l-a ţinut în viaţă, astfel că, în semn de recunoştinţă, a donat o parte din terenul gospodăriei sale pentru ridicarea unei biserici creştine. 

„Autobuzul pleacă la Roma”

Povestea dramei trăite de Petru Dăncescu a început în dimineaţa zilei de 23 august 1981, o duminică însorită, în care mulţimi impresionante se pregăteau de manifestaţiile publice dedicate sărbătorii naţionale. La acea vreme Petru avea 24 de ani, era căsătorit şi avea un copil de 11 luni, iar soţia sa îl anunţase de curând că era din nou însărcinată, în prima lună. Terminase studiile şi lucra ca electrician la Centrala Telefonică a Uzinelor „Victoria” din Călan. În dimineaţa de 23 august, bărbatul a urcat într-un autobuz ticsit de pasageri care pleca din Haţeg pe ruta Călan – Hunedoara – Orăştie, pentru a verifica starea centralei telefonice de la Uzina Călan. 

La mai puţin de cinci kilometri de oraşul Călan, în staţia Strei, trei tineri cu bagaje voluminoase au urcat în autobuz, iar după ce maşina s-a pus în mişcare au scos armele şi le-au strigat călătorilor: „Nimeni să nu mai mişte. Autobuzul pleacă la Roma”. Panica s-a instaurat peste cei peste 40 de călători din autobuz. 

„Îmi amintesc că mai aveam o staţie până la Călan şi i-am rugat pe cei care au pus stăpânire pe autobuz să mă lase să cobor. Dar nu se putea discuta cu ei. Andrei Drăgănescu, unul dintre tineri, s-a aşezat pe primul scaun de lângă şofer şi, sub ameninţarea pistoului mitralieră pe care îl ţinea în mână, i-a cerut să pornească spre Timişoara”, îşi aminteşte Petru Dăncescu. Între timp, ceilalţi doi tineri au scos dintr-o valiză alte pistoale mitralieră şi pistoale de calibrul 7,65 mm, pe care le-au încărcat sub privirile pasagerilor încremeniţi de spaimă. 

image


Imagini judiciare din timpul anchetei, cu autobuzul implicat în evenimente
 

Autorii luării de ostatici erau cunoscuţi de unii dintre călători. Viorel Butincu, liderul grupului, avea 32 de ani, era din Hunedoara, şi lucrase ca zidar chiar la renovarea Postului de Miliţie din Pui, în care cei trei au pătruns cu o noapte în urmă, pentru a fura armele. Butincu mai fusese anchetat şi condamnat pentru 16 infracţiuni de furturi şi spargeri. Andrei Drăgănescu, de 29 de ani, din comuna Pui, avea şi el un cazier bogat şi tocmai fusese eliberat din închisoare, iar Emil Muntean avea de 23 de ani şi era student în Hunedoara. Din arsenalul furat de terorişti, după ce au spart peretele clădirii Miliţiei din Pui, făceau parte trei pistoale mitralieră de calibru 7,62 mm cu pat rabatabil, trei pistoale de calibru 7,65 mm model 1974, şapte încărcătoare de pistol-mitralieră, dintre care şase pline cu muniţie, şase încărcătoare de pistol, trei baionete, trei cuţite, o busolă, 55 cartuşe de calibrul 7,65 mm şi 570 cartuşe de calibrul 7,62 mm.

Teroriştii luau pasageri din staţii

Autobuzul s-a îndreptat spre Timişoara, iar în scurt timp pe urmele sale au pornit echipaje ale Miliţiei şi Securităţii. Pe traseu, şoferul era silit să oprească în staţii, pentru a lua călători, pentru că teroriştii voiau ca numărul pasagerilor să fie cât mai mare. În apropiere de Recaş, un autotren a blocat înaintarea autobuzului, în timp ce în spate rămăsese o camionetă de transport de pâine. Autobuzul a oprit. 

„În dreptul geamului din spatele autobuzului, pe jumătate spart, cei trei au pus să stea un miliţian care făcea parte şi el dintre ostatici. Bărbatul era folosit ca scut uman. Între timp, tinerii au tras cu arma prin turelă şi au cerut deblocarea şoselei. Un negociator a încercat să discute cu ei, ascuns după roata unei căruţe din apropierea şoselei. Drăgănescu a tras o rafală spre el, iar ofiţerul a făcut imediat mai multe salturi în spate şi a sărit gardul, într-o curte. În timpul în care atacatorii vorbeau cu negociatorul, poliţistul folosit ca scut uman a fost scăpat din atenţie, acesta a sărit prin fereastra spartă şi s-a ascuns sub maşina de pâine din spate”, îşi aminteşte Petru Dăncescu. 

Ameninţaţi cu aruncarea maşinii în aer

Autobuzul şi-a continuat drumul până în apropierea bifurcaţiei dintre Calea Lugojului şi Aeroportul Timişoara, unde autorităţile au plănuit ambuscada. Petru Dăncescu îşi aminteşte groaza care îi cuprinsese pe cei din maşină, înainte de asedierea autobuzului ticsit de civili. 

„Modul în care a fost coordonată acţiunea de la Timişoara a fost la fel de prost ca planurile celor trei fugari. Am auzit cum unul dintre cei puşi să negocieze eliberarea ostaticilor striga către terorişti că la o singură comandă a sa va arunca autobuzul în aer dacă nu se predă. Noi aproape nu am contat ca oameni”. 

image

În jurul orei unu după amiaza, se consumă scenele finale ale masacrului din autobuz. Maşina fusese încercuită de forţele militare şi ale Miliţiei, şoferul fusese ucis, după ce forţele de intervenţie au deschis focul asupra autobuzului, care voia treagă prin blocajul instituit, iar negocierile pentru eliberarea ostaticilor au eşuat. Cei trei tineri ceruseră un elicopter şi 30.000 de dolari, pentru a putea fugi din ţară. În schimb, Nicolae Ceauşescu a dat ordinul lichidării lor. 

A revenit la viaţă

În ploaia de gloanţe care a urmat, şase pasageri şi-au pierdut viaţa. Cel puţin 12 au fost răniţi, iar în cele din urmă, rămaşi fără muniţie, teroriştii s-au predat. Petru Dăncescu a fost grav rănit.

„Şansa mea a fost că ne aflam aproape de Timişoara şi am putut fi adus la spital, altfel muream. Am ajuns însă în comă, după ce am fost lovit de patru gloanţe, în picioare, în atebraţ şi bazin. Pierdusem mult sânge, iar medicii nu mai credeau că voi supravieţui. După operaţiile suferite, soţia mea a fost lăsată să mă viziteze. M-a găsit acoperit cu un cearşeaf, ca şi cum aş fi murit, iar asistentele au lăsat-o să mă privească pentru câteva secunde, doar pentru a-şi lua adio de la mine. Apoi au îndepărtat-o”, îşi aminteşte hunedoreanul.

Soarta lui avea să se schimbe în scurt timp.

  „S-a petrecut un miracol. Familia mea s-a rugat pentru mine şi, dintr-o dată, mi-am revenit din starea de comă. Acum trăiesc cu un glonte în corp, pe care medicii mi-au spus că nu îl pot scoate decât în urma unei intervenţii riscante”, a relatat Petru Dăncescu. 
image

Masacru trecut sub tăcere

În anii care au urmat masacrului de la marginea Timişoarei, Petru Dăncescu a fost nevoit să păstreze tăcerea. „Încă din vremea în care eram în spital, unde am stat peste o lună, mi se spunea să nu mai spun nimănui despre cele întâmplate. Mi se spunea deseori că am fost căutat de cineva la spital, ca să îmi fie indusă o stare de nelinişte. Apoi, un securist mi-a spus că e bine să nu deschid acest subiect, că altfel se poate întâmpla ca o maşină să dea peste soţia sau copilul meu, pe trecerea de pietoni”, afirmă Petru. 

Soţia unuia dintre pasagerii care au murit în schimbul de focuri a decedat în anii următori, spune Petru, pentru că ar fi fost iradiată.

„Era chemată deseori de Securitate şi ţinută ore în şir într-o încăpere, fără a fi întrebată de nimic, ştiindu-se că femeia nu se putea împăca cu uciderea soţului ei”, a relatat hunedoreanul.

Petru Dăncescu susţine că urmele masacrului au fost şterse cu repeziciune, inclusiv documentele de internare în spital ale răniţilor fiind luate de Securitate. „Familiile celor morţi au aşezat o cruce pe marginea şoselei, pentru comemorarea victimelor, însă crucea a dispărut la scurt timp”, spune Petru. 

image

O altă supravieţuitoare a masacrului de la marginea Timişoarei a fost Angela Andrioni, o femeie de 67 de ani, din Densuş. Soţul i-a fost ucis în timpul asedierii autobuzului, în schimb a reuşit să îşi salveze copilul de numai 10 ani, luptându-se cu unul dintre terorişti.

„Drăgănescu mi-a pus mitraliera la cap şi a ordonat să ies afară şi să negociez cu militarii. Pentru că am refuzat, mi-a spus că-mi împuşcă copilul. Atunci m-am repezit la el, l-am doborât şi l-am călcat pe gât. A sărit şi o femeie gravidă care se urcase la Recaş să-l ţină de picioare pe ticălos. L-aş fi omorât atunci, dacă nu mă lua unul din spate cu o rafală. M-a lovit în picior, dar pe femeia gravidă a rănit-o grav”, îşi aminteşte Angela Andrioni, într-un interviu acordat în anii trecuţi pentru Adevărul. Femeia povestea că, după anul 1990, a avut loc un proces în care a fost judecat cazul, iar victimele chemate ca martori au fost tratate rău de autorităţi, unele dintre mărturii nefiind consemnate. 

Fragment de film

Episodul cel mai dramatic din Operaţiunea ”Autobuzul”, schimbul de focuri dintre atacatori şi securişti, a fost imortalizat în finalul filmului ”Balanţa”, regizat în 1992 de Lucian Pintilie, avându-i în rolurile principale pe Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu. 

image

“Operaţiunea Autobuzul” – un eşec total al autorităţilor române
 

Despre cât de deficitară a fost intervenţia trupelor în timpul actului terorist din 1981, rezultat cu şase morţi şi 12 răniţi, ne-a vorbit Emil Teaha, unul dintre cei care a participat la evenimentele de la intrarea în Timişoara. Teaha a făcu parte din trupele anti-tero ale Ministerului de Interne. Acesta se afla în dimineaţa zilei de 23 august la defilarea organizată de Ziua Naţională, pe actualul bulevard Republicii. 

“Eram la defilare, ţin minte că eram îmbrăcaţi în costum bleu şi cu cămăşi albe. Am fost chemaţi la inspectorat, pentru că s-a dat alarma. Am ajuns printre primii. Generalul Aurelian Mortoiu ne-a dat ordin să luăm un ABI (nr.Autovehicul Blindat pentru Intervenţie, folosit de trupele anti-teroriste) şi să plecăm pe Calea Lugojului”, îşi începe povestea Emil Teaha, fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă la Timişoara. El făcea parte din securiştii care avea în atribuţie studenţii străini din Complexul Studenţesc. 

Au plecat fără armament şi munţie

Era pentru prima dată când avea în faţă o acţiune reală, până atunci participase doar exerciţii. Ca atare, nici dotările pentru stuaţii de criză nu erau pregătite. 

„Nu am mai avut timp nici să ne schimbăm. Am plecat îmbrăcaţi ca la defilare, în costumele de sărbătoare. Am luat din parcul auto ABI-ul folosit de grupa anti-teroristă, însă acesta nu a pornit. A trebuit să-l împingem. Într-un final, am ajuns pe Calea Lugojului. Eram primii care am ajuns acolo. Aveam în faţă, cam la o distanţă de 70-100 de metri, autobuzul, care era tras pe dreapta. Noi am plecat şi fără armament, pentru că magazionierul nu era la birou. Aveam o mitralieră pe ABI, pe care l-am poziţionat ca de luptă, dar nu aveam gloanţe. Îmi amintesc că după evenimente, s-a desfăşurat o anchetă, pentru a vedea cine a tras. Am fost şi noi chestionaţi pe tema asta. Din ABI nu s-a tras”, continuă Emil Teaha.  

„Militarii au început să tragă ca la balamuc” 

La faţa locului erau deja miliatrii în termen ai trupelor de Securitate, care erau înarmaţi corespunzător. La scurt timp după ce s-a instalat unitatea de luptă anti-tero a Securităţii din Timişoara, din care a făcut parte şi Teaha, autobuzul s-a pus în mişcare. A început să se deplaseze încet spre ABI-ul parcat pe şosea. 

„Trupele de securitate erau în stânga şi dreapta, în câmpul de floarea soarelui. Când s-a pus în mişcare autobuzul, s-au auzit primele împuşcături. Militarii au început să tragă ca la balamuc. Autobuzul a fost pur şi simplu ciuruit. Şoferul a fost împuşcat de Drăgănescu, cel care era pe scaunul de lângă el. Am văzut prin luneta ABI-ului. Acesta i-a cerut să înainteze, să spargă barajul. Autobuzul s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului. Au murit oameni nevinovaţi acolo. Nu aşa trebuie intervenit”, a declarat Emil Teaha, care în 1981 era un tânăr de 26 de ani. 

„S-au făcut greşeli mari”

Emil Teaha susţine că a fost foarte marcat mult timp după „rezolvarea” Operaţiunii „Autobuzul”. „S-au făcut greşeli mari. Problema ar fi trebuit rezolvată de trupele speciale, nu de militarii în termen ale trupelor de securitate. Oricum, nu trebuia să se ajungă la aşa ceva”, a mai declarat Emil Teaha, care astăzi este pensionar.

image

De la acel eveniment, mai în glumă, mai în serior, securiştii din Timişoara care au participat la Operaţiunea „Autobuzul” obişnuiau să sărbătorească faptul că au scăpat teferi în urma atacului terorist.

 “În Operaţiunea Autobuzul s-a acţionat neprofesionist”

Generalul Mircea Chirilă a ocupat, după Revoluţie, mai multe funcţii importante de conducere: şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă la nivel naţional, şeful Poliţiei de Frontieră Timişoara şi chestor la “Crimă Organizată”. Astăzi este avocat. În 1981, era un tânăr ofiţer, în vârstă de 30 de ani. A făcut şi el parte din structura anti-tero al Ministerului de Interne, care avea sediul pe bulevardul Take Ionescu din Timişoara.

“Din păcate, în Operaţiunea “Autobuzul” s-a acţionat neprofesionist şi s-a finalizat nelegal, în sensul că teroriştii nu au fost trimişi în faţa instanţelor. Însă, din păcate, în armată ordinul se execută, nu se discută”, a declarat Mircea Chirilă, fost coleg cu Emil Teaha în 1981. Şi el avea printre misiuni observarea studenţilor străini din Timişoara. 

image

“S-a dat alarma pentru echipa structurii anti-teroriste, care era alcătuită din ofiţeri de informaţii şi ofiţeri de miliţie. Noi făceam activităţi curente şi pregătiri de tip anti-tero. Atunci aveam însă pentru prima dată o situaţie reală. Noi am ajuns la faţa locului cu o maşină mică de miliţie. Am ajuns imediat după ce s-a deschis focul între terorişti şi trupele securităţii, alcătuită din militari în termen. Aşadar, a început schimbul de focuri”, a povestit Mircea Chirilă.


“Militarii nu au putut să îi diferenţieze pe terorişti de ostatici”

Spre deosebire de fostul său coleg, Emil Teaha, Mircea Chirilă a avut timp să se echipeze corespunzător şi a avut asupra sa şi armament. “Nu am folosit armamentul, pentru că nu mai era cazul”, afirmă Chirilă. Acesta povesteşte că militarii trupelor de Securitate au deschis focul din lipsă de profesionalism şi din disperare. 

“În autobuz a avut loc un conflict între terorişti şi pasageri. Oamenii au încercat să îi dezarmeze. Au şi reuşit să dezarmeze pe unul. Atunci s-au auzit primele focuri de armă în autobuz. În acele momente s-a ordonat foc! Militarii care aveau muniţie de război au avut ordin să treagă la roţi. A fost un schimb de focuri bezmetic. Dar roţile de la autobuz sunt foarte înalte, ajung până la nivelul geamurilor. Vă daţi seama ce a fost acolo. Militarii se aflau şi la o distanţă destul de mare, în câmp. În scenariul acesta, autobuzul care s-a pus în mişcare a ajuns în şanţul de pe marginea drumului. Când s-a deschis uşa autobuzului, au ieşit mai multe persoane. Militarii nu au putut să îi diferenţieze pe terorişti de ostatici. Din câte îmi amintesc, unul din pasageri a ieşit cu arma luată luată de la terorişti. Acolo au murit oameni nevinovaţi. Însă, ştiţi cum se spune, după război mulţi eroi se arată”, a mai povestit fostul şef de la  “Doi şi un sfert” - serviciul secret al Ministerului de Interne. 

„A fost extraordinar şi şocant şi de dramatic” 

După încetarea focului, autobuzul a fost luat cu asalt de trupele anti-tero. Chirilă avea să fie primul care a intrat în autobuz. „Prima persoană care mi-a sărit în braţe era o fostă colegă de şcoală, de la Recaş. Era împuşcată. Unul dintre terorişti era rănit, între scaune. Pe el l-am reţinut eu. Din câte ţin minte, a cerut clemenţă, să nu-l împuşcăm”, a mai declarat Chirilă.

image

Mircea Chirilă are multe de reproşat celor care au ”rezolvat” criza ostaticilor din 1981
 

Experinţa de acum 34 de ani i-a marcat cariera ulterioară lui Mircea Chirilă. „Era o perioadă în care noi nu aveam probleme cu terorismul, dar în Europa era în floare. Existau reţele radicale de stânga, reţele islamiste, a fost celebra reţea teroristă <Septembrie negru > şi multe altele. Ne pregăteam şi noi, însă dotările erau slăbuţe. A fost extraordinar şi şocant şi de dramatic ce s-a întâmplat la 23 august 1981. Această experienţă mi-a marcat cariera ulterior. Am participat la multe acţiuni şi studii despre anti-terorism, la Bucureşti. Acum, la atâţia ani după acele evenimente, concluzia este că s-a încercat o intervenţie fermă şi rigidă. Trebuia gestionată mai bine”, a mai afirmat Mircea Chirilă.

„Era un act clar de terorism” 

Chirilă susţine că evenimentul din 23 august 1981 nu trebuie politizat, iar indiferent din ce unghi se priveşte, a fost vorba de un act clar de terorism. „Fiecare act terorist are în spate diverse motivaţii şi îşi caută justificare. Să iei ostatici, să îi ameniţi cu arma, să deturnezi un autobuz, este fără îndoială un act terorist. Nu vreau să se dea o interpretare politică. Modul de acţiune a fost deficitar. În primul rând, trebuiau implicaţi mai mult ofieţerii de informaţii, puteau fi trimişi să urce în autobuz ofiţeri acoperiţi. Autobuzul s-a oprit în multe staţii, la Lugoj, la Recaş, pentru a lua călători. Teroriştii se bucurau să aibă cât mai mulţi”, a concluzionat Mircea Chirilă.  

   

Fostul ministru de interne arestat după Revoluţie

Aurelian Mortoiu, şeful Securităţii Timişoara, a fost cel care a demarat acţiunea de oprire a circulaţiei între Lugoj şi Timişoara, şi a încercat blocarea autobuzului.  Mortoiu a cerut şi a primit aprobarea pentru a deschide focul de la George Homoştean, fostul ministru comunist de Interne în perioada 5 septembrie 1978 - 5 octombrie 1987. 

George Homoştean a fost arestat la data de 26 ianuarie 1993 şi eliberat la data de 15 aprilie 1994, prin amnistiere, conform Decretului 11/1988, care prevedea la art. 2, că ”se reduc cu jumătate, pedepsele cu închisoarea mai mari de 10 ani aplicate de instanţa de judecată”.

image


 

Ulterior, prin decretul prezidenţial 952 din 27 noiembrie 2002, la propunerea Ministerului Justiţiei, a fost graţiat restul de pedeapsă rămas neexecutat. Fostul demnitar a păstrat tăcerea asupra celor petrecute în ziua de 23 august. 

Teroriştii au fost lichidaţi

La comanda lui Ceauşescu, cei trei terorişti au fost lichidaţi. Drăgănescu, cel rănit, a fost găsit spânzurat, în timp ce pe Butincu şi Muntean au fost împuşcaţi la marginea unei păduri, fiindu-le înscenată o tentativă de evadare. Primul a fost îngropat în cimitirul săracilor din Timişoara, iar ceilalţi doi într-o groapă comună din cimitirul din Deva. 

Timişoara


Ultimele știri
Cele mai citite