O femeie și-a pierdut viața și alte trei persoane au fost rănite într-un accident violent petrecut în Timiș: unui șofer i s-a făcut rău la volan

0
Publicat:

Un accident rutier grav s-a produs duminică, 6 aprilie, în județul Timiș, după ce unui șofer i s-a făcut rău la volan. Acesta a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autovehicul care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers.

Accident mortal în județul Timiș Foto: Press Alert
Accident mortal în județul Timiș Foto: Press Alert

Cele două mașini s-au izbit puternic, iar în urma impactului două persoane au rămas încarcerate. Din păcate, o femeie, în vârstă de 68 de ani, de origine austriacă, aflată în autoturismul care circula regulamentar, a fost recuperată în stare de inconștiență, fiind declarat, ulterior, decesul ei de către medici. Tragedia s-a petrecut pe Drumul Național 6. Femeia și soțul ei veneau din Austria, fiind în tranzit în țara noastră. Cetățenii străini au rămas blocați în caroserie și au avut nevoie de intervenția pompierilor.

Din nefericire, victima de sex feminin, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată de către medic”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Restul persoanelor implicate în accident, mai exact soțul femeii și cuplul de români din cealaltă mașină, au ajuns în stare gravă la spital.

Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Timișoara înspre Biled, iar la un moment dat, a intrat în coliziune cu un autovehicul care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers, condus de un barbat, în vârstă de 68 de ani. În urma impactului, o femeie de 68 de ani, pasageră în autovehiculul care se deplasa din sensul opus de mers, a decedat, iar ce doi conducători auto și o alta femeie, în vârstă de 65 de ani,(pasagera șoferului de 64 de ani) au fost răniți și transportați la spital”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

A fost al doilea accident mortal, produs în doar două zile, în județul Timiș. Sâmbătă, pe Calea Sagului, la ieșire din Timișoara, un bărbat, în vârstă de 58 de ani, și-a pierdut viața, în urma unui alt accident rutier.


Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite