Mitropolitul Banatului în pastorala de Crăciun: „Doamne, mai varsă o lacrimă a iubirii Tale şi pentru noi, românii”

Mitropolia Banatului a publicat mesajul mitropolitului Banatului, ÎPS Ioan Selejan, cu ocazia Crăciunului. Mitropolitul arată semnificaţia sărbătorii, „iubirea nemărginită” a Lui Dumnezeu.

„Dumnezeul nostru este Dumnezeul nesfârşitelor lacrimi de iubire care curg şi azi pe chipul Său cel plin de lumină. Faţa lui Dumnezeu este plină de lumină şi de lacrimile iubirii Sale celei nemărginite. Doamne, mai varsă o lacrimă a iubirii Tale şi pentru noi, românii. Spală cu ea păcatul acestui neam, să putem intra cu toţii în România cea de Sus a Împărăţiei Tale!”, arată mitropolitul Ioan Selejan în pastorala de Crăciun. Redăm mai jos mesajul integral al mitropolitului, aşa cum a fost postat pe site-ul Mitropoliei Banatului.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este Praznicul bucuriei creştineşti. Tatăl Ceresc le-a trimis păstorilor din împrejurimile Betleemului pe Îngerul Său, care le-a spus: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).

Prin Întruparea Sa, Hristos a venit să ne ridice de pe pământ la Cer, din întuneric la lumină, din moarte la viaţă. Hristos a venit spre înnoirea vieţii omului căzut în păcat, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4). La acest Praznic se întâlnesc: Cerul cu pământul, bucuria Tatălui Ceresc cu bucuria omului care aştepta un Mântuitor. Bucurie Îi facem şi noi azi Tatălui Ceresc, dacă umblăm întru înnoirea vieţii, adică împlinind Evanghelia pe care Fiul Său ne-a adus-o nouă aici, pe pământ. Este oare bucuros azi Dumnezeu Tatăl sau trist?! La această întrebare am putea să răspundem fiecare dintre noi, dacă în viaţa noastră am făcut faptele bucuriei sau ale tristeţii.

Doamne, rugămu-Te, nu fi trist! Iartă-ne, căci suntem fiii Tăi, fiii nemărginitei Tale iubiri. Chiar dacă am ajuns şi azi la Betleem cu mâinile goale, fără niciun dar, totuşi ne-a rămas inima, pe care vrem să Ţi-o dăruim să Te sălăşluieşti în ea.

Doamne, odinioară, la plinirea vremii (cf. Galateni 4. 4), Te-ai născut în peştera din Betleem. Te rugăm să Te naşti şi azi în inima noastră, deşi este tot atât de săracă, aşa cum era atunci peştera din Betleem. Ai venit la cei săraci să-i îmbogăţeşti în har. Păstorii, întru umilinţa lor, Te-au întâmpinat şi au vestit lumii că S-a născut Mesia. Ei au fost primii evanghelişti pe care Ţi i-ai ales.

Pune, Doamne, pe buzele şi în inimile noastre cuvintele Evangheliei Tale, să Te vestim lumii că ai venit să ne ridici din robia păcatului şi că vei veni să ne ridici şi din mormânt la Cer!

Părinte Ceresc, învredniceşte-ne şi pe noi să luăm chip de păstori, hrănind turma cea cuvântătoare cu Evanghelia Fiului Tău!

Hristos vine şi azi să Se nască în inimile noastre, căci a dorit să facă din noi casnici ai Săi (cf. Efeseni 2, 19) şi să trăim în Casa Lui, în Sfânta Biserică întemeiată de El pe Cruce (cf. Faptele Apostolilor 20, 28). Casa lui Dumnezeu este sfântă şi în ea trebuie să trăim în sfinţenie şi în bună rânduială. Ce mare cinste pentru om: chiar de aici, de pe pământ, i s-a dat harul de a trăi cu Dumnezeu în aceeaşi Casă, în Biserica Sa, care este pridvorul Cetăţii celei de Sus, a Ierusalimului Ceresc!

Precum vântul nu are tihnă, tot aşa nu va avea tihnă pe pământ nici omul până când nu Îl va găsi pe Hristos.

Iubite frate creştine, trăieşti tu azi în Casa lui Dumnezeu? Ferice va fi de omul care trăieşte în Casă cu Dumnezeu! Biserica este Casa pâinii, pentru că prescura este elementul principal în actul Sfintei Liturghii. Ţăranul român umplea „carul de stele” cu prescură şi o trimitea Sfinţilor în lumea de dincolo.

Drept-măritori creştini,

La Praznicul de azi Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl ţinând în ale Sale braţe pe Fiul Său, pe Care ni L-a trimis ca dar, să ne ridice din lumea păcatului în care eram căzuţi şi să ne restaureze. Vedem pe faţa Tatălui Ceresc bucuria dăruirii, arătându-ne cât de mult ne preţuieşte şi ne iubeşte. Lui Avraam i-a cerut să-l aducă jertfă pe Isaac, încercându-i credinţa, dar l-a oprit. Însă pe Fiul Său L-a trimis să Se jertfească pentru noi şi nu L-a oprit, a lăsat să fie pironit pe Cruce. Durerea Crucii s-a prefăcut în bucuria iubirii. Şi întru această bucurie ne-a cuprins Tatăl Ceresc şi pe noi.

La Naştere Şi-a întins braţele Tatăl, iar la Răstignire Şi-a întins braţele Fiul. Braţele întinse ale Tatălui şi ale Fiului sunt semnul iubirii desăvârşite a lui Dumnezeu faţă de om. Iubirea este merindea vieţii. Tatăl Ceresc rămâne Părinte şi faţă de fiii neascultători, căci iubirea Lui faţă de om nu s-a împuţinat.

Hristos a luat trup omenesc în pântecele Fecioarei Maria, nu trup îngeresc. El a venit să restaureze şi trupul şi sufletul, adică omul în starea sa dihotomică, aşa cum l-a creat pe Adam, bun, de la început. Ce a pus Dumnezeu aşa de preţ în această ţărână din care l-a creat pe om de Şi-a trimis Fiul să-l răscumpere?! Nu poate fi altceva decât o lacrimă de iubire. Atunci când l-a creat pe om, a pus în el lacrima iubirii Sale plină de bucurie sfântă. Dar tot El, Dumnezeu, a mai vărsat o lacrimă a iubirii Sale când L-a trimis pe Fiul să ne răscumpere din întunericul păcatului în care căzuse omul.

Dumnezeul nostru este Dumnezeul nesfârşitelor lacrimi de iubire care curg şi azi pe chipul Său cel plin de lumină. Faţa lui Dumnezeu este plină de lumină şi de lacrimile iubirii Sale celei nemărginite.

Doamne, mai varsă o lacrimă a iubirii Tale şi pentru noi, românii. Spală cu ea păcatul acestui neam, să putem intra cu toţii în România cea de Sus a Împărăţiei Tale!

Iubiţi fii duhovniceşti,

În Vechiul Testament vedem cum profeţii, oameni aleşi de Dumnezeu, au propovăduit despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, au învăţat poporul lui Israel cum să trăiască pe acest pământ, dar învăţătură ca a lui Hristos nu a existat până atunci în lume. El a venit în chip smerit, dar şi ca mare Învăţător, Care n-a învăţat de la alţii, ci învăţătura Sa era de la Sine. I-a învăţat pe oameni cum să trăiască pentru a fi bine plăcuţi lui Dumnezeu. Iisus Hristos Domnul a trăit aici pe pământ aşa cum ar vrea să trăim şi noi azi. Şi-a acoperit cuvântul prin fapte, cuvintele Sale s-au prefăcut în fapte. A spus: „Fiţi milostivi” (Luca 6, 36), dar mai întâi El a fost milostiv cu cei aflaţi în necazuri, pe care i-a vindecat. Hristos a ascultat de Tatăl Ceresc, a ascultat de Fecioara Maria, Maica Sa cea după trup, iar faţă de oameni S-a purtat ca un frate. Iată, a venit Hristos să Se facă frate cu tine şi cu mine. Îl cinstim noi astăzi ca pe un frate?

Hristos este Icoana vie pe care au cinstit-o sfinţii şi cei care cred azi în Evanghelia Sa. El a răspuns trufiei cu smerenie, în loc de ură, El i-a iubit chiar şi pe cei care L-au răstignit.Cain l-a ucis pe fratele său Abel, iar, pentru a ne despărţi de acest păcat al uciderii de om, Hristos S-a lăsat ucis. Să luăm pildă de la El ca nimeni să nu-şi mai ucidă fratele.

Iubiţi fraţi şi surori,

Azi se bucură toată lumea creştină pentru că Dumnezeu Şi-a ţinut făgăduinţa, trimiţând pe Fiul Său în lume (cf. Facere 3, 15). Prăznuim azi Naşterea unui singur Om şi Dumnezeu a toate, Hristos Domnul. Astăzi Cerul s-a unit cu pământul. La Naşterea Sa în Peştera din Betleem, îi vedem pe blânzii păstori şi pe îngeri adunaţi sub semnul bucuriei. Păstorii, uimiţi în faţa tainei, îngerii, cântând: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14)

Miratu-s-au şi îngerii văzând împlinirea cuvintelor rostite de Arhanghelul Gavriil către Fecioara Maria, în Nazaret. Hristos le-a dat pildă de smerenie şi îngerilor, văzându-L pe Fiul lui Dumnezeu culcat în sărăcăcioasa iesle. Le-a arătat că a lăsat bucuria Cerului şi a coborât în sărăcia pământului. Îngerii aduc mesajul Cerului către oameni: să trăiască în pace şi întru bună voire.

Binecuvântatul Profet Isaia zice: „Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă” (Isaia 9, 5).

Îngerul le spune păstorilor: „Nu vă temeţi. (…) Veţi găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle.” (Luca 2, 10-12), adică: Nu vă temeţi de un Prunc Ce a venit să vă mântuiască.

Fericirea are chipul Pruncului Iisus.

Tatăl ni L-a dat pe Fiul Său ca Prunc în trup omenesc, să ne arate cum să trăim şi noi ca pruncii, fără răutate, în nevinovăţie. Să revenim la pruncia cea dintâi, nevinovăţia. Pruncii nu se despart de părinţii lor, sunt convinşi că ei le pot oferi toate cele de care au nevoie în viaţă. Şi noi ar trebuie să fim mereu conştienţi ca pruncii că atârnăm de Dumnezeu. Cel ce nu atârnă de Părintele Ceresc cade în adâncul durerii. Dumnezeu doreşte să dobândim neprihănirea pruncilor. A iubi ca un prunc şi a asculta ca un prunc, iată, aceasta este icoana cea vie creată de Iconarul Dumnezeu.

Hristos Domnul, întrebat fiind de către ucenici cine este mai mare în Împărăţia Cerurilor, a luat un prunc, l-a pus în mijlocul lor şi a zis: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3).

Hristos ne trimite şi El la viaţa de pruncie, de neprihănire. Cum poţi să dobândeşti iarăşi pruncia, ne spune Însuşi Hristos, zicând: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Odată născut din apă şi din Duh trebuie să ajungi la starea bărbatului desăvârşit (cf. Efeseni 4, 13).

Iată cele două repere duhovniceşti din viaţa omului: pruncie neprihănită şi bărbat desăvârşit.

Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, rămâne pentru noi creştinii pildă de urmat în dreptate faţă de Tatăl Ceresc şi faţă de semenii noştri: „Hristos Şi-a pus sufletul Său pentru noi şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi”(I Ioan 3, 16). Cumpătare şi smerenie se cuvine să avem faţă de noi înşine, dreptate şi iubire faţă de semenii noştri, evlavie şi credinţă faţă de Dumnezeu.

Iubiţilor, ne ducem toţi timpul la moară; să facem fiecare din viaţa noastră o prescură, pe care s-o punem pe altarul iubirii lui Hristos.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Bunul Dumnezeu să vă poarte de grijă, să vă ocrotească pe toţi şi să vă învrednicească de bucuria Naşterii Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos!

Bucuraţi-vă azi, aşa cum s-au bucurat Fecioara Maria, îngerii şi păstorii!

Să aveţi parte de sănătate şi să trăiţi în pace, iubindu-vă şi mângâindu-vă unii pe alţii ca fraţi întru Hristos!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor,

† Ioan al Banatului