Marius Oprea: “Pe vremea comunismului eram o țară exportatoare de sclavi”

0
0

Marius Oprea, directorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, prezent la Timișoara, a readus în atenție tratamentul aplicat de regimul Ceaușescu etnicilor germani.

Au fost de ajuns 50 de ani de comunism pentru ca sașii să lase totul în urmă și să plece într-o țară despre care nu știau prea multe lucruri. Era singura lor scăpare. Comunismul i-a deposedat de ce tot ce aveau sfânt, i-a persecutați și urmărit. I-au dus la limita rezistenței. Pentru Ceaușescu descotorosirea de nemți a devenit o afacere din care s-a obținut 1 miliard de mărci, în perioada 1968-1989.

Înţelegerea dintre autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Bonn presupunea plecarea unui anumit număr de etnici germani într-o anumită perioadă de timp, în timp ce partea germană se obliga să plătească o anumită sumă pentru fiecare german plecat. S-a plătit inclusiv pentru etnicii germani plecaţi ilegal, cei care nu s-au mai întors din vizite şi excursii.

Marius Oprea, venit la Timișoara pentru lansarea documentarului “Cu spatele la zid”, realizat de Helmuth Frauendorfer, despre scriitorii germani din România, persecutați de regimul comunist, a readus în prim plan vânzările sașilor. Directorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismul din România a ținut să amintească faptul că România era singurul stat din Europa care îşi vindea cetăţenii.

„În România comunistă, germanii şi maghiarii erau consideraţi inamici. Pe ei, Securitatea îi urmărea de trei ori mai tare. Erau iredentişti, deşi nu puteau lua Transilvania să o ducă în Germania. Ar fi fost bine dacă reuşeau. Documentele din arhivele Securităţii descriu drame. Documentele arată cât de cruzi puteam să fim cu ei. Însă securiştii şi-au găsit naşii. Neamţului, dacă-i spui că nu are dreptate, el devine dublu convins că are dreptate. Când au văzut că nu vor să plece, statul român a început să-i vândă. Fiecare avea stabilit preţul. Eram o ţară exportatoare de sclavi. Existau formulare tipizate cu nume, vârstă, ocupație, studii. Erau căsuțe pentru a bifa suma stabilită pe om”, a declarat Marius Oprea.

Suma de bani pentru care erau vânduţi etnicii germani varia în funcţie de împărţirea acestora în categorii: muncitori simpli, muncitori calificaţi, persoane cu studii sau pensionari. Ambasadorul RFG la Bucureşti în perioada 1971-1976 menţiona în cartea sa "Ochii fericiţi” tarifele pe care România le-a stabilit pentru sași: categoria A - 1.800 DM în caz normal; categoria B1 - 5.500 DM student; categoria B2 - 7.000 DM student în ani terminali; categoria C - 11.000 DM absolvent de facultate; categoria D - 2.900 DM tehnician sau specialist.

Un miliard de mărci pentru nemții din România

Fostul deputat CDU Heinz Guenther Huesch, este cel care s-a ocupat în perioada 1968-1989 de negocierile de răscumpărare a etnicilor germani din România, scrie ziarul german Siebenbuergische Zeitung. Potrivit acestuia, autorităţile de la Bucureşti nu acceptau iniţial decât bani cash, înregistrările plăţilor fiind făcute de Dr Ewald Garlepp, avocat şi notar la Stuttgart, a cărui sarcină era aceea de a-l introduce pe Huesch la partenerii români de negocieri.
Potrivit autorului articolului apărut în ziarul german "Siebenbuergische Zeitung", în perioada 1968 - 1989 s-a plătit circa un miliard de mărci germane pentru răscumpărarea etnicilor germani din România.

Plăţile pentru nemţii noştri nu s-au făcut niciodată în România. Totul a început la Paris, Viena, Roma, Stockholm sau Copenhaga. Se plătea cu bancnote de 1.000 de mărci. Banii erau număraţi, puşi în plic, iar caseta era sigilată.

Citește și:

Regizor neamţ plecat din România comunistă: "Securiștii din Timișoara erau cam proști. I-am păcălit de la cel mai mic la cel mai mare"

Timişoara


Ultimele știri
Cele mai citite