La Timişoara, 1 Mai muncitoresc s-a sărbătorit încă de acum 123 de ani

Cu mult înainte de "preluarea" sărbătorii de către regimul comunist şi transformarea acesteia în vehicul de propagandă, oamenii muncii din Timişoara organizau evenimente şi ieşeau la picnic pentru a-şi sărbători ziua.

În 1886, sute de mii de muncitori din Statele Unite şi Canada au protestat pentru reducea zilei de lucru, rezoluţia sindicaliştilor cerând ca "8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886". Data de 1 mai a devenit, însă, cunoscută din cauza incidentelor violente de la Chicago din 1886, când în urma conflictului muncitorii protestatari şi poliţie au murit zeci de oameni şi alte sute au fost răniţi. După aceste evenimente, în 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internaţională a Muncii, evenimentul fiind marcat corespunzător în SUA şi în majoritatea statelor europene. Timişoara, care atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, a participat şi ea.

Primul "1 mai muncitoresc" din Banat s-a desfăşurat într-un loc preferat şi acum de timişoreni pentru ieşiri la iarbă verde. "La Timişoara, ziua oamenilor muncii de pretutindeni a fost sărbătorită pentru prima oară la 1 mai 1890, pe terenul de iarbă din faţa Muzeului Satului. Au fost discursuri, întreceri sportive, oamenii au venit la picnic cu familiile. Unii patroni au decis chiar să ofere bonusuri angajaţilor", a spus istoricul Ioan Haţegan.

"Mai târziu, în perioada socialistă de după al Doilea Război Mondial, erau două mari sărbători: 23 august şi 1 mai. Până prin 1962 - 1963, de 1 mai era o desfăşurare foarte amplă, se ţineau parade până şi la sate. Erau care alegorice, platforme trase de tractoare sau camioane, butaforie, oamenii muncii îşi prezentau producţia. După anii '70, s-a dat o importanţă mai mare datei de 23 august, iar defilările de 1 mai n-au mai fost atât de importante", a povestit profesorul specializat în istoria Banatului.

"Muncitorii simţeau că este o sărbătoare a lor, chiar dacă comuniştii au «îmbunătăţit-o». Mergeai două - trei ore la paradă, ţineai pancardele cu portretele liderilor, cu mesaje, dar apoi era zi liberă, toată lumea mergea la restaurant, la terasă sau la iarbă verde. Ţin minte că mergeam la «Ţânţarul», restaurantul de peste drum de Muzeul Satului. I se spunea aşa pentru că era pllin de ţânţari vara. Era o atmosferă relaxantă, pădurea aproape, chiar şi dacă mai stăteai o jumătate de oră sau o oră ca să prinzi o masă", a mai spus Ioan Haţegan.

Citeşte şi:

Falsificarea istoriei prin omisiune: “Istoria Banatului nu a fost istoria României”

Nostalgii timişorene: o „raită” prin prăvăliile de pe Surogat, unde erau doar două clădiri