IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, s-a pus cu crucea pe DNA. Spovedania de tip denunţ şi mesajul halucinant al Preasfinţitului către oamenii de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DESEN VALI IVAN
DESEN VALI IVAN

Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a făcut apel la oamenii de afaceri să i se destăinuie lui cu problemele pe care le au, garantându-le că nu o să fie denunţaţi la DNA. Pe de altă parte, mesajul transmis către reprezentanţii mediului de afaceri prezenţi la evenimentul de vinerea trecută la Camera de Comerţ Timiş atacă indirect acţiunile DNA din ultima perioadă. Pe aceeaşi scenă a fost prezent şi Titu Bojin, cercetat penal pentru corupţie.

Mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfinţitul Ioan Selejan, ales în funcţie la sfârşitul anului trecut după moartea lui Nicolae Corneanu, este la curent cu toate arestările din domeniul politico-economic. Prin intermediul „telejustiţiei”, mitropolitul a luat act de problemele cu care se confruntă politicienii şi oameni de afaceri, iar la o întâlnire de vineri, la care au participat atât oameni de afaceri, cât şi politicieni, mitropolitul a făcut un apel surprinzător la oamenii de afaceri.

Cu ocazia aniversării a 165 de ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş (CCIAT), 25 de ani de la reluarea activităţii şi 10 ani de la deschiderea Centrul Regional de Afaceri Timişoara (CRAFT), mitropolitul Ioan Selejan, care a participat în calitate de invitat, le-a transmis oamenilor de afaceri să discute cu domnia sa probleme de business, fără teama că o să fie deunţaţi la DNA.

„Fără o predictibilitate minimă internă, mediul de afaceri nu se poate mişca. Predictibilitatea externă este o altă componentă pe care dumneavoastră trebuie să o prindeţi în ecuaţia dezvoltării afacerilor dumneavoastră. Mai există un fenomen care macină mediul afacerilor româneşti, este acel cuvânt care începe cu „ş” şi se termină cu „ă”. Eu nu pot să spun acum că deja, de câteva săptămâni, trăim în mediul denunţurilor la DNA. Poarta mea este deschisă şi pentru cei ce vă mişcaţi în mediul de afaceri şi dacă îmi spuneţi mie necazurile voastre, nu am să vă denunţ la DNA, dar o să îi denunţ pe cei care încearcă să vă pună piedică în cale. Am să îl pun pe clopotar să tragă clopotele la biserică, să audă lumea dacă cineva vă împiedică să vă desfăşuraţi activitatea de producător”, a fost discursul ÎPS Selejan, citat de pressalert.ro.


IPS Ioan Selejan (centru), alături de directoarea CCIAT (stânga) şi Petre Roman (dreapta), a susţinut un discurs la o întâlnire cu oamenii de afaceri FOTO pressalert.ro

IPS Ioan Selejan

Oamenii de afaceri fascinaţi de discurs

Surse din mediul de afaceri s-au declarat surprinse de uşurinţa cu care ÎPS Selejan foloseşte termenul „DNA”, cu atât mai mult cu cât pe scena de pe care mitropolitul a rostit discursul se afla preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, cercetat de DNA într-un dosar de corupţie, iar evenimentul a fost organizat de instituţia al cărui preşedinte este omul de afaceri Georgică Cornu, cercetat şi el într-un dosar DIICOT de evaziune fiscală.

Mesajul Mitropolitului Ioan Selejan a fost atât de bine primit, că asistenţa l-a aplaudat minute în şir. Surse din mediul de afaceri au declarat că mesajul a fost şi pe gustul lui Petre Roman, prezent şi el la eveniment, care ar fi obiectat însă că ÎPS nu trebuia să folosească termenul de „DNA”. Pentru oamenii de afaceri prezenţi la CRAFT, discursul mitropolitului a fost de departe cel mai bun, înaltul prelat întrecându-i la acest capitol pe „greii” administraţiei locale.

Unde dai şi unde crapă

Reprezentanţii Mitropoliei Banatului nu au putut fi contactaţi pentru a „descifra” mesajul ÎPS Ioan Selejan, dar, potrivit directoarei CCIAT, Florica Chiriţă, oamenii de afaceri au înţeles din apelul mitropolitului Ioan Selejan că trăim într-o vreme în care sunt multe denunţuri nefondate la DNA, iar cei care sunt denunţaţi pe nedrept găsesc în mitropolit un confident la care pot merge fără teama că o să fie „turnaţi”.

„Din discuţiile avute cu mai mulţi oameni de afaceri după eveniment, mi-am dat seama că ei au înţeles că ÎPS a sesizat că multe denunţuri se fac unul după altul fără a fi verificate. Mesajul a fost că pot să discute (n.r. oamenii de afaceri) dacă au probleme şi problemele nu sunt reale. Dacă scrie în ziar că firma a furat nu ştiu cât şi nu este real, pot să discute cu dumnealui. Minciuna trebuie să dispară. Ce nu este adevărat şi se duce înspre DNA va trebui să dispară. Cam aşa au înţeles ei”, a declarat directoarea CCIAT, care a mai spus că toţi cei prezenţi au fost impresionaţi de cunoştinţele pe care mitropolitul le are în domeniul economic.

„Secretul spovedaniei e sfânt”

Marele absent al evenimentului, din cauza unor probleme de sănătate, a fost chiar preşedintele CCIAT, omul de afaceri Georgică Cornu. Întrebat ce ar trebui să facă un preot căruia un om de afaceri îi mărturiseşte un act de corupţie în cadrul spovedaniei, omul de afaceri a decalarat, pentru „Adevărul”, că el nu a fost niciodată la spovedanie, cu toate că a ajutat prin finanţarea unor lăcaşe de cult în perioada în care afacerile îi mergeau mai bine, dar un preot ar trebui să păstreze pentru el taina spovedaniei. „Dacă este omul lui Dumnezeu probabil că nu ar trebui să denunţe. Dacă e agent, se duce şi spune. Nu am studii aprofundate, dar atâta timp cât spovedania este un act intim, nu cred că ar trebui să facă treaba asta”, a declarat Georgică Cornu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a declarat că „secretul spovedaniei este sfânt şi sunt canoane foarte aspre dacă este cazul”. „Este locul tainic în care este doar preotul, penitentul şi Dumnezeu. Totul rămâne acolo. Niciodată nu s-a trădat secretul spovedaniei. Este sfânt”, a declarat părintele Constantin Stoica, refuzând să califice în vreun fel declaraţiile înaltului prelat din Banat.

Cine este Ioan Selejan

Ioan Selejan s-a născut în 16 noiembrie 1951, la Petrani (judeţul Bihor). A absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971; Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976; Seminarul Teologic din Craiova, promoţia 1986; Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, promoţia 1990 şi Institutul Biblic din Ierusalim, perioada 1991-1994. Şi-a susţinut Doctoratul la Institutul Biblic din Ierusalim, domeniul Biblice, Egiptologie şi Orientalistică. Ioan Selejan a fost numit arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului la jumătatea lunii decembrrie a anului 2014, în locul lui Nicolae Corneanu. Anterior, din 1994, a fost episcop al Covasnei şi Harghitei. Între 1990 şi 1994 a fost stareţ al Mînăstirii Lainici, perioadă în care a devenit duhovnicul liderului minerilor, Miron Cozma. În ianuarie 1999, Ioan Selejan a fost cel care a intermediat aşa-numita „Pace de la Cozia”, adică acordul încheiat între minerii conduşi de Miron Cozma şi Guvernul Radu Vasile şi care a pus capăt ultimei mineriade.


IPS Ioan Selejan (centru), în 1999, alături de fostul premier Radu Vasile (stânga) şi Miron Cozma (dreapta)

DNA a dat târcoale Mitropoliei Banatului

Ioan Selejan

Unul dintre cei care ştiu cam cum stă treaba cu DNA-ul este Preasfinţitul Paisie Lugojanul, al doilea om din Mitropolia Banatului. Episcopul vicar Paisie Lugojanul, alături de doi preoţi şi o contabilă, toţi de la Arhiepiscopia Timişoarei, au fost cerceteaţi într-un dosar privind o finanţare de circa 20 de milioane de euro, prin POSDRU. Feţele bisericeşti au fost acuzate de deturnare de fonduri şi abuz în serviciu, în proiectul “Reţeaua interregională de centre educaţionale. Practic, prin acest proiect s-au înfiinţat 16 centre sociale în ţară, prin care 500 de copii sărmani din judeţele Alba, Mureş şi Timiş beneficiau de mâncare, de asistenţă socială, dar şi de sprijin educaţional.

Scandalul a început după ce mai mulţi angajaţi ai centrelor din Timiş, educatori şi asistenţi sociali, au făcut plângeri penale la Poliţie, în 2012, susţinând că înaltele feţe bisericeşti le-ar fi perceput câte 500 de lei din salarii, ca donaţii pentru Arhiepiscopie. Păgubiţii susţin că preoţii le-au solicitat banii din „nevoia de a putea continua proiectele”. Dosarul, aflat iniţial în lucru la procurorii DNA, a ajuns la procurorii Curţii de Apel Timişoara, care l-au declarat nevinovat pe Paisie Lugojanul. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite