Înţelegerea secretă între şvabi şi români, din 1919. „Ar putea duce la reinterpretarea istoriei“
0
Partidul Popular al Şvabilor din Banat se pare că avea o înţelegere secretă cu reprezentanţii Partidului Naţional Român pentru alegerile electorale din 1919.
La finalul primului Război Mondial, situaţia din Banat a fost extrem de tensionată. După pierderea războiului şi destrămarea imperiului Austro-Ungar, conducătorii ungurilor, românilor şi sârbilor îşi îndemnau cetăţenii să se orienteze către unirea Banatului cu Ungaria, România sau Serbia. Populaţia germană, care număra aproximativ 500.000 de persoane, avea păreri împărţite. Cei mai mulţi lideri erau de partea păstrării Banatului întreg ca regiune autonomă în cadrul Ungariei după modelul cantoanelor din Elveţia. Aceştia făceau parte din partidul autonomiştilor, susţinută de biserica Romano-Catolică cât şi de numeroase asociaţii profesionale, economice, bancare şi de ajutorare.
Celălalt, Partidul Popular al Şvabilor din Banat, a militat pentru unirea Banatului cu România, condusă atunci de o familie regală germană. Acest partid a trimis, în august 1919, o delegaţie la Conferinţa de Pace de la Paris (alcătuită din Stefan Frecot din Timişoara - şeful delegaţiei, Andreas Buschmann din Lipova, Thomas Fernbacher – maestrul croitor din Lugoj şi muncitorul tipograf Franz Timon), pentru a susţine unirea Banatului cu România. Cealaltă delegaţie, mai numeroasă, a dus hotărârea Consiliului Diligent de la Sibiu (guvernul provizoriu al Transilvaniei), unde s-au întâlnit şi cu Iuliu Maniu. Şvabii sperau să formeze, alături de saşi, o minoritate germană puternică în cadrul Regatului României.
Stefan Frecot susţinea la Paris că românii şi şvabii reprezentau 60 la sută din populaţia Banatului şi ei voiau ca întregul Banat să fie recunoscut României.
În 1919, se aprecia populaţia Banatului la 1.530.000 de persoane: 570.000 de români (38 la sută), 340.000 de şvabi (28 la sută), 305.000 de sârbi (20 la sută), 155.000 de maghiari (10 la sută) şi 70.000 alte naţionalităţi (4 la sută).
Înţelegerea secretă între şvabi şi români
Istoricul timişorean Vasile Docea a descoperit informaţii inedite în timp ce făcea un studiu despre primele alegeri parlamentare din România Mare, din noiembrie 1919.
“Făcând cercetarea aferentă, am dat peste această situaţie care nu a mai fost observată până acuma. Am observat că în circumscripţiile din Timiş-Torantal în care au candidat reprezentanţi ai Partidului Naţional Român nu au existat contracandidaţi din partea Partidului Popular al Şvabilor. Aşa cum în circumscripţiile în care au candidat şvabii, nu au fost contracandidaţi din partea Partidului Naţional Român. Ceea ce era suspect. Oficial, o alianţă electorală între cele două partide nu există. Ipoteza mea este că a existat o înţelegere preelectorală între cele două formaţiuni, o înţelege secretă. Neacademic, o numim blat electoral. Sunt de-a dreptul ilegale în zilele noastre, erau imorale şi atunci. Este un fel de înşelare a alegătorilor”, a spus istoricul Vasile Docea.
“Acest partid şi-a arogat dreptul că vorbeşte în numele tuturor şvabilor”
În judeţul Timiş-Torontal au participat la alegeri reprezentanţii Partidului Popular al Şvabilor din Banat (PPŞ), Partidul Naţional Român (PNR), Uniunea Naţională şi o listă cu doi candidaţi independenţi.
Rezultatul acestei înţelegeri secrete între şvabi şi Partidul Naţional Român a fost că în jur de 36 la sută din mandatele din Timiş-Torontal au revenit germanilor, restul revenind românilor. Minorităţile maghiare şi sârbe nu au fost reprezentate. Vasile Docea nu poate spune exact când s-a făcut acest blat electoral, dar nu exclude să fi fost realizat înaintea Conferinţei de Pace de la Paris.
“Toţi candidaţii germani la aceste alegeri au câştigat. Era un sistem în care fiecare circumscipţie electorală trimitea în parlament un singur candidat. În Timiş-Torontal, toţi cei cinci candidaţi ai Partidului Popular al Şvabilor au fost aleşi în parlament… Din păcate, nu ştim când s-a făcut acest deal. Dacă a fost făcută înainte de Conferinţa de Pace de la Paris ar trebui să reinterpretăm toată istoria. Ar fi şi mai imoral. Este posbil să se fi întâmplat la Sibiu, la Consiliul Diligent, condus de Iuliu Maniu, în aceaşi lună august în care a plecat o delegaţie şvăbească la Paris. E posibil să se fi realizat prin mijlocirea lui Rudolf Branch- fruntaş al saşilor din Transilvania, prezent şi la Timişoara în vara anului 1919. Dar e posibil să se fi petrecut înainte de plecarea celor două delegaţii, la Sibiu şi la Paris. Dacă s-ar fi petrecut acest lucru, atunci va trebui să reinterpretăm inclusiv felul în care germanii din Banat au gândit această strategie de trimitere a acestor delegaţii. Ea pare să nu mai fie atât de voluntară, precum a fost prezentată până acum, această declaraţie venită din partea şvabilor din Banat, dorinţa unirii lor cu România, cât ar părea mai degrabă rezultatul unui deal secret pe care l-au avut cu guvernul românesc din Transilvania. Acest partid şi-a arogat dreptul că vorbeşte în numele tuturor şvabilor”, a mai spus Vasile Docea.
Vasile Docea alături de scriitorul Viorel Marineasa
Istoricul a amintit şi de o altă dovadă: Vaida Voievod – şeful delegaţiei române de la Paris, a trimis o scrisoare şefului său, Iuliu Maniu, în care îi spune: “Delegaţia şvabilor a făcut o treabă foarte bună şi îţi sugerez să îi recompensezi pe membrii ei cu funcţii administrative”.
“O înţelegere a existat. Nu ştim când a fost încheiată. Procedura este de dezavuat. Înţelegerile secrete într-o democraţie sunt intolerabile. Ele înşeală electoratul, atât timp cât electoratul nu ştie că între două partide există o înţelegere”, a mai spus Vasile Docea.
Şvabii autonomişti voiau un referendum
Partidul Şvăbesc al Autonomiei - condus de Kaspar Muth şi Franz Blascovici, a arătat că ei doresc un Banat întreg (să nu fie divizat între România şi Serbia), iar pentru apartenenţa sa statală fiind nevoie de un referendum.
Reprezentaţii şvabilor de la Conferinţa de Pace - cei din Partidul Popular al Şvabilor, au fost numiţi trădători de cei din tabăra autonomistă.
“Şvabii nu au fost o masă omogenă în 1918-1919. Aşa cum nicăieri în lume o etnie nu este o masă omogenă, are facţiuni, partide. Partidul Autonomiei avea o poziţie clară de respingere a unirii Banatului cu România. De-a lungul timpului au trecut de la o variantă la alta. S-au pronunţat pentru rămânerea Banatului la Ungaria cu statut de autonomie, apoi pentru o republică autonomă, indepedentă, un grup mai mic era pentru trecerea întregului Banat de partea Serbiei. Şvabii aveau două partide, unul câştigător şi unul perdant în această învălmăşeală politică. Partidul care a câştigat a fost cel care a trimis delegaţiile la Sibiu şi la Paris”, a mai afirmat Docea.
Autonomiştii au fost trimişi în lagăr
În 16 aprilie 1920, şvabii autonomişti au avut o ultimă încercare de independenţă, au trimis o petiţie la Conferinţa de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi înclus nu doar Banatul, dar şi regiunea sârbească Backa. Fără succes, cărţile fiind de mult făcute, iar noile graniţe deja trasate. Mai mult, odată cu instaurarea administraţiei româneşti, partidul autonomist a fost decapitat, liderii lui au fost arestaţi şi internaţi într-un lagăr, la Făgăraş.
“Administraţia românească instalată în Timişoara, cu prefectul Aurel Cosma, i-a arestat pe liderii acestui partid autonomist. Kaspar Muth şi prelatul Ştefan Blaskovici, alături de ceilalţi lideri au fost arestaţi şi trimiţi în lagăr, la Făgăraş. Decapitat de principalii lideri, acest partid a fost slăbit şi nici măcar nu a participat la alegerile din 1919. Partidul Popular al Şvabilor îşi aroga calitatea de reprezenant unic al şvabilor din Banat”, a mai spus Vasile Docea.
Citiţi şi:
Povestea Republicii Bănăţene, forma statală care a supravieţuit patru luni. A fost proclamată de un avocat evreu la sfârşitul Primului Război Mondial
Centenarul Banatului. „Guvernelor României interbelice nu le era simplu să admită că Banatul era rezultatul interferenţei mai multor limbi şi culturi“
Se încarcă comentariile...
