Inspectoratul General de Stat în Construcţii despre fisurile apărute în pereţii pasajului Michelangelo din Timişoara: „Sunt rosturi de lucru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Adevărul” a solicitat un punct de vedere al Inspectoratului de Stat în Construcţii cu privire la pasaul de la Michelangelo FOTO Adevărul
„Adevărul” a solicitat un punct de vedere al Inspectoratului de Stat în Construcţii cu privire la pasaul de la Michelangelo FOTO Adevărul

Crăpăturile apărute în pereţii pasajului Michelangelo la şapte luni după finalizarea lucrărilor sunt normale, spune primarul Nicolae Robu, potrivit căruia fisurile sunt la nivelul mortarului. „Adevărul” a solicitat un punct de vedere al Inspectoratului General de Stat în Construcţii, instituţia a statului abilitată să verifice calitatea lucrărilor în construcţii.

Printr-o solicitare adresată în baza legii 544/2001, privind liberul acces la date de interes public, „Adevărul” a solicitat un punct de vedere al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) cu privire la fisurile apărute în pereţii pasajului Michelangelo din Timişoara la şapte luni de la inaugurarea lucrării. În cerera înaintată ISC, la care ca au fost ataşate link-uri către fotografiile cu pasajul la ora actuală, „Adevărul” i-a solicitat instituţiei abilitate cu verificarea calităţii în construcţii un punct de vedere cu privire la fisurile din pereţii pasajului dat în circulaţie recent. De asemenea, „Adevărul” i-a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să comunice dacă fisurile, indiferent de natura lor, sunt normale la şapte luni de la finalizarea lucrării. Redăm mai jos răspunsul integral al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

„Fisurile care fac obiectul cererii dvs. sunt rosturi în plan vertical, rosturi de lucru. Fundaţiile pasajului sunt indirecte, pe pereţi mulaţi cu adâncime variabilă, între 8 şi 15 m, în interiorul pasajului. În vederea lucrărilor de igienizare privind aspectul estetic şi pentru amplasarea corpurilor de iluminat, proiectanul a propus soluţia de cămăşuială cu plasă dublă.

Partea superioară a pereţilor mulaţi, care include şi bretele drumurilor de acces spre şi înspre şi dinspre pasaj, a fost hidroizolată pe grinda de legătură care uneşte pereţii mulaţi, pe toată lungimea pasajului. Conform tehnologiei de execuţie, hidroizolaţia nu a fost executată pe pereţii mulaţi, ci prin înfigere cu un utila special, însă acest aspect nu constituie o neconformitate.

În vederea evitării surpării, în cursul execuţiei s-a folosit o o soluţie de noroi bentonitic ce are rol de asigurare în plan vertical a săpăturii. Menţionăm faptul că în interiorul pasajului există un sistem de canalizare propriu, care poate funcţiona cu generator, inclusiv în lipsa energiei electrice.

Inspectoratul Judeţean în Construcţii Timiş a programat un control al urmăririi comportării în timp a acestui obiectiv, control care va avea loc în trimestrul I al anului 2016”. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite