Înfrângere amară pentru Leii din Banat: BC Timișoara – Asesoft Ploiești 89-104
0Jucătorii pregătiți de Predrag Badjnarevici au pierdut primul meci din finala campionatului național. Al doilea joc dintre BC Timișoara și Asesoft Ploiești se va desfășura în această seară, de la ora 20.00.
Sala “Constantin Jude” nu a fost de mult așa de plină ca la primul meci din finala campionatului național de baschet, dintre BC Timișoara și Asesoft Ploiești. Zeci de suporteri au rămas afară, pentru că pur și simplu nu mai era loc în sală, nici în tribune, nici pe scaunele amenajate pe parchet, în spatele panourilor. Printre fanii Leilor din Banat s-au numărat și jucătorii de rugby de la RCM Timișoara, în frunte cu antrenorul sud-african Chester Williams.
Partida nu a avut istoric, fiind condusă de la cap la coadă de oaspeții de la Ploiești, o echipă care s-a dovedit în acest meci mult mai bună la capitolul fizic. Primul sfert s-a încheiat cu 22-16 pentru Asesoft, iar la pauza mare tabela arăta 46-39 pentru jucătorii lui Vladimir Arnautovici. Nici după pauza mare nu s-a întâmplat vreo minune: sfertul trei a revenit oaspeților cu 74-63, iar scorul final avea să fie 104-89.
"Încărcătura ne-a cam apăsat și nu am jucat bine. S-a văzut că Asesoft este o echipă foarte puternică și speculează orice greșeală pe care o faci în apărare. Avem o serie de șapte meciuri, avem ocazia să întoarcem rezultatul. trebuie să credem în noi, să fim motivați și să câștigăm următorul meci", a declarat Bogdan Popescu, jucărorul celor de la BC Timișoara.
"Eu sunt mulțumit de cum am jucat. Am condus tot meciul și cred că e o victiorie meritată. Mâine avem al doilea meci, nu avem timp de sărbătorit. Azi am câștigat noi, mâine este alt joc, care nu va semăna cu acesta", a spus Vladimir Arnautovici, tehnicianul de la Asesoft.
Alb-violeții au ocazia să își ia revanșa și să reintre în cărți în meciul al doilea, care se va desfășura în această seară, de la ora 20.00, la Sala Olimpia din Timișoara. Intrarea este liberă.























































