Cum au ajuns sute de grenade antitanc să fie abandonate fără să poată explica cineva de unde provine muniţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grenadele antitanc au fost descoperite într-o fostă unitate militară FOTO caon.ro
Grenadele antitanc au fost descoperite într-o fostă unitate militară FOTO caon.ro

Un dosar de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, deschis după găsirea a sute de grenade antitanc, într-o fostă unitate militară, a fost clasat pentru prescrierea faptelor. Practic, nimeni nu poate explica de unde este muniţia şi cum a ajuns să fie abandonată în fostul depozit militar.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara au deschis în februarie 2021 un dosar penal de nerespectare a regimului armelor explozive după ce, într-un depozit al fosei unităţi militare din Caransebeş, au fost găsite 312 grenade antitanc aflate într-o stare avansată de degradare.

Ancheta a arătat că unitatea militară de la Caransebeş s-a închis definitiv în anul 2003, ocazie cu care toată muniţia existentă în baza militară de la Caransebeş a fost transferată către alte unităţi militare din ţară.

La momentul desfiinţării, în gestiunea contabilă a unităţii militare din Caransebeş nu apăreau „grenade antitanc PG-2”. Totuşi, la sfârşitul lunii februarie 2021, într-una din fostele magazii ale unităţii militare, deţinută în prezent de Primăria Caransebeş, au fost descoperite abandonate şi într-o stare avansată de degradare 312 grenade antitanc PG-2.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, din moment ce grenadele antitanc nu apăreau în documentele unităţii militare în 2003, la momentul desfiinţării, concluzia este că muniţia a fost deţinută fără drept de „autori necunoscuţi”.

Procurorii nu au putut stabili, însă, cum au ajuns grenadele antitanc să fie abandonate la Caransebeş şi cine se face vinovat de această situaţie pentru că faptele s-au prescris încă din 2011, cu 10 ani înainte de deschiderea dosarului penal.

„Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor a început să curgă la data de 31.03.2003 (data încetării deţinerii) şi s-a împlinit la data de 30 martie 2011, fiind incident, prin urmare, cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale”, se arată în ordonanţa de clasare a dosarului.

Deşi dosarul a fost clasat, pentru că deţinerea de grenade antitanc (muniţie militară) este interzisă de legea penală Parchetul Militar a sesizat instanţa cu o acţiune de confiscare specială. Tribunalul Militar a admis cererea şi a dispus confiscarea specială a muniţiei. Surse judiciare au explicat pentru „Adevărul” că, potrivit procedurii, în astfel de situaţii muniţia este preluată de Ministerul Apărării Naţionale, care decide ce va face în continuare cu grenadele. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Cum a scăpat de închisoare un afacerist judecat pentru o ţeapă de 2,6 milioane de lei. Instanţa a constatat prescrierea faptei

Cum este învins ANAF de o „neştiutoare de carte“ datoare cu taxe în valoare peste 4 milioane de lei. Procesul vechi de 7 ani

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite