Cristian Szekeres, actorul care a vrut să fie culturist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artistul de la Teatrul Naţional Timişoara a jucat în zeci de piese şi îşi doreşte o carieră în film, după ce a interpretat alături de Mircea Diaconu.

PROFIL
Născut. 21 mai 1968, Caransebeş
Studii. Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca
Job. Actor la Teatrul Naţional Timişoara
Familie. Necăsătorit

Cristian Szekeres nu şi-a dorit să devină actor. El şi-a ales cariera în urma unei erori, pentru că nu i-a găsit pe culturişti în casa de cultură din Arad.

„Cred că eram în clasa a X-a şi m-am dus la casa de cultură a studenţilor. Eu am vrut să merg la culturism. Am vorbit cu portarul, care mi-a zis să mă duc să-i întreb pe cei adunaţi să recite poezii. Cei de acolo au insistat ca eu să rămân şi să recit o poezie. Am plecat să mă fac culturist şi m-am făcut actor”, îşi aminteşte Cristian Szekeres, care a făcut parte în perioada liceului dintr-o trupă de teatru.

În anul 1994 a a absolvit Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca, iar apoi a fost angajat la Teatrul Naţional Timişoara. „Am trecut înainte pe la Caransebeş şi apoi am ajuns la Timişoara, unde am dat probe şi am fost angajat la teatru”, a spus actorul. Cristian a jucat în zeci de piese, însă cel mai mult i-a plăcut să joace în „Sinucigaşul“, piesa lui Nikolai Erdman.

Cristian Szekeres a debutat şi în film şi a jucat rolul unui miliţian în „Caravana cinematografică”, o peliculă produsă de Tudor Giurgiu. „Le-a plăcut de mine şi am fost selectat să joc în acest film. Am aflat că am trecut proba şi că îl joc pe Gică, miliţian în sat. Am filmat în septembrie-octombrie-noiembrie, într-un sat uitat de lume în apropiere de Săvârşin, unde nu există nici măcar radio, iar oamenii încă mai aprind felinare în casă. Mi-a plăcut să joc alături de Mircea Diaconu. Acţiunea se petrece în anii colectivizării, prin ‘60. O dubă, care e Caravana cinematografică, opreşte să facă un film într-un sat. Operatorul, un securist, se îndrăgosteşte de o învăţătoare, interpretată de Iulia Lumînare. Ăsta e unul din planurile poveştii. Al doilea plan e format din comunitatea locală şi ce se întâmplă în interiorul ei. Mircea Diaconu joacă şeful CAP-ului, Alexandru Georgescu – un fel de şef de bază la căruţe, Nicolae Urs – pe învăţătorul satului. Melania Ursu, fosta mea profesoară, joacă şi ea”, îşi aminteşte actorul.

El spune că probabil ar avea şansa să joace mai des în filme dacă ar locui mai aproape de Bucureşti. „Mi-a explicat şi producătorul acestui film că singura problemă pentru o carieră în film e distanţa de 600 de kilometri între Timişoara şi Bucureşti. Un alt univers se deschide atunci când locuieşti în capitală. Însă eu făceam naveta între filmări şi teatru şi nu e uşor”, a mai spus Cristian Szekeres.

Întrebări şi răspunsuri

Credeţi că producţiile cinematografice se vor înmulţi în România?
Depinde de producători şi de casele de producţie. Rolurile din film se plătesc mult mai bine decât cele din teatru, însă eu sunt pesimist. Sunt tot mai puţine filme în ultimii ani. Totul se întâmplă la Bucureşti, acolo apar oportunităţi mult mai des decât în Timişoara.

Ce sfaturi aţi avea pentru tinerii din România care vor să devină actori?
Cred că trebuie să citească foarte mult, pentru că tinerii îşi petrec mult timp în faţa computerului. Cred că trebuie să se dezvolte personal, să facă dicţie şi să meargă la teatru. Şi, pe lângă talent, trebuie să îşi dorească să reuşească şi să muncească foarte mult.

Ce-i place
„Îmi place că la Teatru Naţional Timişoara avem acum spectacole cu adevărat interesante şi publicul are din ce să aleagă. Cred că există câte o piesă pentru fiecare şi cred că publicul are motive să vină la teatru şi apoi să revină cu aceeaşi plăcere“.


Ce nu-i place
"Nu îmi place ce văd la televizor, ce se întâmplă în parlament, politica. Mi-a produs scârbă. Nu mă mai interesează. Este un haos pe care nu îl merităm şi care nu duce nicăieri, o situaţie aberantă pentru o societate în descompunere“, a spus actorul timişorean.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite