Video Catedrala Mitropolitană din Timișoara, la aniversară. Regele Mihai a semnat actul sfinţirii în 1946 VIDEO

0
Publicat:

Sfinţirea Catedralei Mitropolitane din Timișoara a avut loc în data de 6 octombrie 1946, în prezenţa Regelui Mihai, al lui Petru Groza şi Patriarhului Nicodim.

Regele Mihai semnează documentele de sfințire a Catedralei FOTO Leland&Sports
Regele Mihai semnează documentele de sfințire a Catedralei FOTO Leland&Sports


Catedrala Mitropolitană din Timişoara, cu hramul „Trei Ierarhi“, a fost construită în perioada 1936-1946 şi este cea mai înaltă biserică din România (90,5 metri). A devenit unul dintre simbolurile Timişoarei. Sfinţirea Catedralei a avut loc în data de 6 octombrie 1946, în prezenţa Regelui Mihai, al lui Petru Groza şi Patriarhului Nicodim.

O zi frumoasă de toamnă. Cerul se limpezeşte şi îmbie, o atmosferă propice pentru meditaţie. Încă în zorii zilei, o mulţime imensă de credincioşi, veniţi din toate unghiurile Banatului la praznicul ortodoxiei bănăţene, se îndreaptă spre Catedrală. (...)

La orele 9, sfânta litie aduce pe Înalţii Ierarhi: IPS Patriarh Nicodim, IPS Mitropolit Nicolae al Ardealului şi pe PP SS Episcopi: Vasile al Timişorii, Andrei al Aradului, Nicolae al Clujului, Nicolae al Orăzii şi Veniamin al Caransebeşului (...).

La orele 9.30, goarnele anunţă sosirea Suveranului. Urale entuziaste străbat văzduhul. M. Sa Regele Mihai I coboară din maşină, însoţit de dl Petru Groza, preş. Consiliului de Miniştri şi ministru ad interim al Cultelor, fiind întâmpinat de domnii miniştri sosiţi mai nainte. (...)

Îmbrăcat în uniforma aviaţiei, tânărul nostru Rege păşeşte în faţa IPS Patriarh Nicodim, sărutând crucea şi Evangelia. Mulţimea isbucneşte într-un ropot frenetic de aplauze şi aclamă prelung: «Trăiască Regele!»“, a scris atunci pe prima pagină publicaţia „Biserica Bănăţeană”.

În 1997, de sărbătorile de Paşti, Regele Mihai, ctitorul, a trecut pentru a doua oră pragul Catedralei. Imagini inedite de la evenimentul din urmă cu 71 de ani, cât şi de la cel din 1997 pot fi văzute într-un reportaj realizat de TVR Timişoara.

Încă din anul 1956, în catedrală se găsesc moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş.

Istoria Catedralei Mitropolitane din Timișoara

Prima cărămidă la fundamentul catedralei s-a aşezat la 14 septembrie 1936, iar solemnitatea punerii pietrei fundamentale s-a desfăşurat în ziua de 20 decembrie 1936, în prezenţa P.S. Andrei Magier, Episcopul Aradului.

Au asistat la eveniment şi Alexandru Lapedatu, preşedintele Senatului, Tiberiu Moşoiu, subsecretar de stat, ca reprezentanţi ai guvernului. La temelia bisericii s-a zidit o cruce de lemn şi s-a aşezat următorul act comemorativ: „Catedrala a fost realizată după planurile întocmite de Ioan D. Traianescu, profesor la Academia de Arhitectură din Bucureşti“. Şi o copie a planul lui Traianescu a fost aşezată la temelia bisericii.

Locul pe care s-a construit Catedrala FOTO Timișoara de altădata
Locul pe care s-a construit Catedrala FOTO Timișoara de altădata


Executarea lucrărilor de construcţie a bisericii a fost făcută de către firma Tiberiu Eremia din Bucureşti.

Concepţia arhitectonică a catedralei se bazează pe tradiţia noastră bisericească, învârstată cu arta bizantină şi localizată pe pământul nostru. E stilul bisericilor lui Ştefan cel Mare, compus de meşterii care au venit la noi în Moldova din Constantinopol, aducând cu ei felul clădirii bizantine, care transplantat pe pământul nostru a fost modificat de ctitori şi climă. Acest fel de zidire, cu firide sub straşine, bolţi înstelate în interior, discuri de smalţ în diferite culori e şi la mănăstirile Cozia, Cotmeana, Vodiţa, Prislop, mănăstiri din sec.XIV, concepute după indicaţiile călugărului Nicodim de Prilep”, scrie Nicolae Ilieşiu, în „Timişoara, monografie istorică”.

Primăria a pus la dispoziţie în mod gratuit toată cantitatea de cărămidă, iar Uzinele din Reşiţa fac o reducere de 30% la preţul de achiziţie a 330 tone fier. Zidirea se face pe o suprafaţă de 1.500 metri pătraţi. Din cauza terenului mlăştinos, edificiul stă pe 1.186 piloni de beton armat înfipţi la 20 de metri adâncime. Pilonii au o grosime de 32-52 centimetri şi o lungime de 7,30 metri. Peste piloni, s-au turnat în luna octombrie 1936 plăcile de beton.

În 28 august 1938 s-au sfinţit clopotele şi crucile bisericii de către Episcopul Andrei al Aradului. Recepţionarea definitivă a lucrărilor de construcţie s-a făcut în 9 iulie 1940, iar consiliul parohial a aprobat această recepţionare la 24 iulie 1940.

Catedrala Ortodoxă din Timișoara în anii 60 FOTO Timișoara de altădată
Catedrala Ortodoxă din Timișoara în anii 60 FOTO Timișoara de altădată


Pentru pictura interioară şi exterioară a bisericii s-a aprobat oferta pictorului Atanasie Demian. Construcţia catedralei a costat aproximativ 30 de milioane de lei.

Catedrala are o lungime de 63 metri şi lăţimea de 32 de metri. Este împodobită cu 11 turle, cea mai înaltă având 90,5 metri. Fiica poetului Ion Minulescu, Maria Laurenţia Minulescu a executat personal mozaicul exterior în suprafaţă de 5,25 metri pătraţi.

Cele şapte clopote (au o greutate totală de 8.000 kg), realizate de timişoreanul Anton Novotny, au fost confecţionate dintr-un material adus din insulele Sumatra şi Borneo. Au fost armonizate de compozitorul Sabin Drăgoi. Sunetul acestora, cu o rezonanţă deosebită, se aude aproape pe tot cuprinsul Timişoarei.

Catedrala în anii '40 FOTO arhivă Adevărul
Catedrala în anii '40 FOTO arhivă Adevărul


În 28 august 1938 a avut loc sfinţirea clopotelor şi a crucilor (realizate în atelierele lui Iacob Schwab) de către PS Episcop al Aradului Andrei Magieru, împreună cu un sobor de 400 preoţi şi enoriaşi din parohiile protopopiatului Timişoara.

Partea de subsol dinspre altar cuprinde necropola mitropoliţilor Banatului, aici fiind înhumaţi Vasile Lăzărescu, mitropolit al Banatuluin între 1947-1962, şi Nicolae Corneanu, mitropilit al Banatului între 1962-2014.

Din iniţiativa lui Nicolae Corneanu, s-a hotărât încă din anul 1962 ca subsolul catedralei să găzduiască o colecţie de artă religioasă veche din Banat. Aici se găsesc Noul Testament de la Bălgrad (1648) şi Cazania lui Varlaam (1643), icoane pe sticlă şi lemn, oboecte bisericeşti de valoare. 

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite