Cât de amărâţi erau vameşii şi poliţiştii de la Moraviţa: aşteptau să taie traficanţii porcul, pentru a le duce şoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionarii din Moraviţa erau atât de apropiaţi de traficanţi încât, pe lângă banii pe care îi primeau de la ei, precum şi diverse "atenţii" care constau în alcool, dulciuri, detergent, poliţiştii şi vameşii primeau inclusiv şoric de la porcii tăiaţi de contrabandişti.

Potrivit unei discuţii telefonice interceptate de anchetatori, imediat după ce a tăiat porcul, unul dintre traficanţi s-a pregătit să meargă în vama Moraviţa, cu şoricul. Este vorba despre un individ cunoscut ca "Fratele lui Dan Sava", acesta din urmă fiind cercetat pentru trafic de ţigări şi dare de mită. Cu toate că "Fratele lui Dan Sava" a fost interceptat de mai multe ori şi reiese clar din discuţiile purtate de el sau de alte persoane implicarea în traficul cu ţigări, anchetatorii nu au reuşit să îl identifice încă.

În 10 decembrie 2010, la ora 13.24, individual necunoscut l-a sunat pe Dan Sava, zis Săulică. În momentul în care îi spune că va merge la vamă cu şoric, este luat peste picior de "fratele său", care îi spune că "s-au lipit săracii" de el.

"Făptuitor neidentificat: Ce faci mă?
Dan Sava: Ce vreau eu.
Făptuitor neidentificat: Bine faci, mă, te doare în p..ă.
Dan Sava: Păi da...
Făptuitor neidentificat: Eu mă pun cu tine? Ce p..a mea.
Dan Sava: Niciodată
Făptuitor neidentificat: Niciodată
Dan Sava: Neinteligibil
Făptuitor neidentificat: Îi?
Dan Sava: Tu ce faci?
Făptuitor neidentificat: Mă duc să duc şoric la ăştia la vamă.
Dan Sava: Aaa, ai tăiat porcul!
Făptuitor neidentificat: L-am tăiat la Romică, i-am dat un porc.
Dan Sava: Da?
Făptuitor neidentificat: Îhî. Unde eşti?
Dan Sava: Neinteligibil
Făptuitor neidentificat: Îî?
Dan Sava: S-au lipit săracii ăia de tine.
Făptuitor neidentificat: Să îmi bag p..a în gura lor.
Dan Sava: Bine le faci.
Făptuitor neidentificat: Lasă mă, Dumnezeu să îmi dea sănătate.
Dan Sava: Să-ţi dea." - este o parte din discuţia dintre cei doi bărbaţi, interceptată de anchetatori şi redată în Dosarul Moraviţa.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite