ANAF-ul a avut un rol-cheie în arestarea vicepreşedintelui de la Curtea de Apel Timişoara. Vezi ce spune Sorin Blejnar!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Blejnar, preşedintele ANAF
Sorin Blejnar, preşedintele ANAF

Dosarul de arestare a judecătorului Cătălin Şerban, vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, acuzat că a intervenit în soluţionarea favorabilă a unor dosare legate de insolvenţa şi privatizarea Moldomin, scoate la iveală detalii ce ridică unele semne de întrebare cu privire la încrengăturile care au dus până aici.

CITEŞTE ŞI:

De ce insista judecătorul Cătălin Şerban să primească şpaga: „Sunt presat şi eu la rândul meu de alţii. Dacă nu rezolvăm, nu mai pot apela”

Judecătorii care l-au arestat pe vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara: „Corupţia cunoaşte o accentuare fără precedent şi la toate nivelurile”

Societatea Moldomin este ca şi vândută unei firme elveţiene, controlată de cetăţeni sârbi. De la aceştia a şi venit „plata" pentru intervenţia lui Şerban, iar banii au fost aduşi de directorul Moldomin, Iacob Chişărău. Prin două contestaţii depuse la Tribunalul Caraş-Severin, Direcţia Generală a Finanţelor Publice  Caraş-Severin a solicitat anularea procedurilor de vânzare şi înlocuirea lichidatorului judiciar, motivând că s-a schimbat caietul de sarcini. Reprezentanţii lichidatorului judiciar susţin însă că modificările din caietul de sarcini sunt chiar avantajoase pentru stat, firma care va cumpăra societatea obligându-se să realizeze investiţii de 150.000.000 de euro şi să preia obligaţiile de mediu, în valoare de 65 de milioane de euro.

Judecătorul Şerban a dublat mita negociată iniţial

Acţiune coordonată de la centru

Surse apropiate dosarului de insolvenţă al Moldomin au declarat însă că în spatele presiunilor ANAF se află un alt grup de interese care încearcă să pună mâna pe Moldomin, în defavoarea firmei Mineco, controlată de cetăţenii sârbi.

Denunţătorul vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, autorul unui carnagiu în care au murit trei tineri FOTO

Varianta potrivit căreia existau presiuni pentru ca acest dosar să fie soluţionat în favoarea ANAF este confirmată chiar de judecătorul arestat, Cătălin Şerban. Potrivit procurorilor, Şerban ar fi dublat şpaga de la 30.000 la 60.000 de euro pentru că „pe fir au apărut şi alte persoane". O altă ciudăţenie a acestui caz este că, deşi era o acţiune a DGFP Caraş-Severin, dosarul a fost gestionat de DGFP Arad.

Ce spune Blejnar

Şeful ANAF, Sorin Blejnar, susţine însă că acţiunile deschise în instanţă de ANAF, în dosarul Moldomin, nu au în spate niciun grup de interese, fiind doar urmarea firească a faptului că lichidatorul a încălcat legea. „Noi am contestat decizia unilaterală a lichidatorului de a ne scoate din comisia de vânzare, deşi aveam peste 50 la sută din creanţele înscrise la masa credală. Nu s-a respectat acea procedură stabilită în adunarea generală a creditorilor, s-a încălcat legea şi am acţionat ca atare. Este exclus să existe vreun grup de interese. Am toată încrederea în departamenul juridic al ANAF", a declarat Sorin Blejnar pentru „Adevărul".

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite