Alexandru Stermin, cel mai popular biolog: „Vrăjitorii de ieri sunt biologii de azi“ VIDEO

0
0

Biologul Alexandru Stermin, profesor la Facultatea de Biologie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost invitatul conferinței „Expediții în jungla din Brazilia și din noi” de la Timișoara.

Alexandru Stermin la Timișoara FOTO UVT
Alexandru Stermin la Timișoara FOTO UVT


Participanții au fost invitați în aula Universității de Vest din Timișoara (UVT) într-o călătorie fascinantă alături de Alexandru Stermin, care a încercat să explice ce au în comun jungla braziliană și cele mai profunde trăsături umane.

Ultimele sale două cărți, „Căzuți din junglă” și „Călătorie în jurul omului” sunt printre cele mai vândute din România la ora actuală, astfel că Stermin poate fi considerat actualmente cel mai popular biolog din țara noastră.

Alexandru Stermin călătorește în jurul lumii. Ceea ce începe în lumea biologiei, a neuroștiințelor și a psihologiei se transformă într-o incursiune în lumea ideilor și concepțiilor despre univers. 

Aventura fabuloasă din Brazilia

Stermin a ajuns prima dată în jungla din Brazilia, cu o bursă de cercetare.

Mi-am promis când eram copil că mă duc în junglă. Am ajuns să am o colaborare cu Universitatea de Stat din Rio de Janiero. La un moment dat am fost invitat într-o expediție, pe o insulă, două săptămâni. Insula din Atlantic se numește Insula cea Mare și acolo avem un petec de pădure atlantică, adică o junglă. Mai sunt câteva petice de pădure atlantică”, a povestit Alexandru Stermin. 

El a relatat cum a decurs viața lui pe insulă, dar și momentul de cumpănă în care a realizat un lucru extrem de important. 

Am ajuns pe insulă patru oameni. A fost foarte greu. Dormeam în cort, dimineața ne trezeam la șase și deschideam niște plase ornitologice. Toate păsările care intrau erau inelate, le luam câte o picătură de sânge pentru analize genetice, la ora unu strângeam plasele și mergeam prin insulă. Trebuia să ajungem în celălalt capă. Mâncam în fiecare zi aceleași lucruri și aveam o singură regulă. Niciodată nu trebuia să plecăm singuri. Odată eu am plecat singur până la pârâu. Și am fost mușcat de un păianjen. Era plin de păianjeni peste tot. Am zis că o să mor. Dar în loc să mă gândesc la faptul că o să mor, m-am gândit că ce o să facă cei pe care eu îi iubesc. Am zis să le las un mesaj. Mi-am scos telefonul să mă filmez și vă mărturisesc că i-am văzut pe vreo șase din oamenii pe care-i iubesc. I-am simțit în jurul meu. Și am înțeles ceva esențial. Important nu e să fii iubit, ci important e să iubești. Dragostea mea pentru ei i-a adus acolo. Panica s-a transformat în frică. Panica apare când te simți singur și abandonat, atunci îți pierzi mințile. Frica mea nu s-a transformat în panică. Mi-am dat seama că nu mă mai doare nimic”, a mai povestit Stermin.

Vrăjitorii de ieri sunt biologii de azi

Cărțile lui Stermin sunt ca niște jurnale de călătorie care combină biologia, neuroștiințele și cultura filosofică.

Vrăjitorii de ieri sunt biologii de azi. Un vrăjitor se uită în jur și vede lucruri pe care alții nu le văd, înțelege lucruri pe care alții nu le înțeleg. În toate nopțile alea mergeam să caut pasărea de foc. Există și acolo în junglă. Pădurea e închisă ermetic de coronamentul copacilor, acolo nu bate vântul. Iar ciupercile fac spori, care sunt duși de vânt. Dar cum nu e vânt în junglă, trebuie cineva să ducă sporii la ciuperci. Sunt unele ciuperci care fac lumină. Insectele văd lumina și se duc spre ea și iau pe picior sporii pe care-i duc în altă parte. Păsările de noapte se ascund în scorburile unde cresc acești ciuperci. Și când ies noaptea le vezi strălucind, pentru că iau pe pene sporii. Eu le-am căutat dar nu le-am găsit. Am găsit multe altele care fac luminiscență”, a mai spus Stermin. 

Viața în junglă nu e deloc simplă, explică biologul Alexandru Stermin.

A plouat cinci zile, iar singurul lucru uscat din rucsac a fost sacul de dormit. După patru zile simțeam că mă ard picioarele. Când mi-am scos picioarele din bocanci aveam impresia că îmi cade pielea de pe carne. Dar cel mai greu era când mă puneam să dorm. Îmi venea mereu un gând. Că o să mă trezesc dimineața trebuie să iau pe mine un tricou ud și niște pantaloni uzi. Mi-am adus aminte când eram copil, ce fain ar fi să vină mama să-mi dea o geacă uscată. Dar nu o să vină maică-mea să-mi dea geacă. Maturizarea nu înseamnă să devii insensibil față de toate lucrurile dure din viață. Nu. Maturizarea înseamnă să devii pentru tine părintele cel mai bun, să protejezi copilul ăla sensibil și mofturos din tine. Am zis că știu ce o să fac. Am luat tricoul, l-am stors bine și am dormit cu el în brațe. Dimineața tricoul era măcar cald. Mi-am dat seama că e important să avem grijă de copilul din noi, pentru că maturizarea nu înseamnă să faci față la lumea asta și să-ți pietrifici sufletul”, a mai spus Stermin celor prezenți în aula UVT-ului. 

Meniul zilnic din junglă

În fiecare zi mâncam aceleași lucruri. Dimineața aveam niște brânză afumată, pe care o topeam într-o tigaie și o puneam între două felii de pâine. La amiază, aveam un tub de maioneză pe care o amestecam cu o conservă de ton. O puneam pe alte două felii de pâine. Iar seara fierbeam fie paste, fie orez pe care o mâncam cu o conservă de fasole. În fiecare unul dintre noi gătea. Și mai făceam o chestie. Am luat cu mine o carte cu toate fructele din Brazilia. Unele fructe au niște toxine extrem de puternice pentru mamifere. Mă uitam să văd dacă sunt maimuțe în arbore. Și dacă erau maimuțe, luam un fruct, mușcam un pic din el și-l puneam în rucsac. Dacă după două ore vedeam că nu am nimic, mâncam tot fructul”, a mai povestit Alexandru Stermin.

Conferința lui Alexandru Stermin FOTO UVT
Conferința lui Alexandru Stermin FOTO UVT


Întrebat cum se spăla în junglă, Stermin a povestit că acest lucru era imposibil de făcut. Dar totuși... „Jungla este o spălare continuă. Pentru că e atât de umed și atât de cald încât transpiri tot timpul. Ne-am mai spălat când am găsit câte un pârâu, dar nu aveam unde face o baie ca lumea”, recunoaște el.

Frica ne domesticește

Într-o altă aventură, Alexandru Stermin a stat o săptămână în jungla din Amazon, după care au urmat două jungle urbane: o săptămână la Los Angeles și o săptămână în Beijing.

Făceam 30 de ani și a fost momentul în care am început să am grijă la ce mănânc. Cât am fost în junglă, mi-a fost bine. Nu mi-a fost foame, cu toate mâncam foarte puțin. După care, în momentul în care am ajuns în Los Angeles, mi-am dat seama că non stop mi-era foame și poftă de ceva. Erau reclame la mâncare peste tot. Companiile erau ca florile din junglă pentru păsările colibri. Nu știu ce să facă să te atragă mai bine, să te duci și să consumi. Exact așa cum se întâmplă cu plantele și cu florile din junglă care atrag păsările să le polenizeze. Noi de fapt am construit o junglă. Jungla asta e în noi, peste tot își scoate energiile și forțele afară. În Beijing când scoteam aparatul să fac o poză, venea cineva din armată să mă întrebe ce fac acolo. Am început să experimentez o stare constantă de frică. Aveam o prezumție de vinovăție. Oare e bine ce fac, oare deranjez? Dincoace e o junglă a fricii, care duce spre domesticire. Așa nenorocim animalele de la circ, ele fac ce vrem noi pentru că le creăm tot felul de reflexe cu mâncare, iar când nu ne ascultă le agresăm. Frica ne domesticește”, a mai spus Stermin. 

Ce are în comun biologia și teologia?

Alexandru Stermin este absolvent de biologie, teologie și filosofie, dar e specializat și în psihologie. Cum se împacă teologia cu biologia? Nicicum, spune clujeanul.

Toate plantele din junglă caută obsedate lumina. Fug de întuneric. Dar întunericul de care ele fug, umbra asta pe care nu o tolerează este cea care le dă umiditatea ca să poată să se ducă înspre lumină. Dacă s-ar face peste tot lumină, jungla s-ar transforma într-un deșert. E o dinamică continuă. Asta e și în noi. Biologicul a creat omul care a creat culturalul. În spațiul acesta avem teologia și știința. Niciodată nu o să se împace cele două. Nici nu trebuie, slavă Domnului. O să se bată cap în cap și o să creeze o dinamică. Ce este important e să-și împartă jucăriile. Să nu e mai bage teologia în treaba științei, să-și vadă de treaba ei. Și știința să-și vadă de treaba ei. Eram la biologie când am dat și la teologie. Dar am rămas biolog și m-am dus la filosofie, care le împacă frumos pe toate”, a mai spus Stermin.

În junglă trebuie să-ți fie frică de lucrurile pe care le poți controla, de celelalte nu ai ce să faci. Însă, Stermin a întâlnit ceva de care i-a fost cel mai frică.

M-am întâlnit cu animalul de care mi-e cel mai frică. Și acela sunt eu. Mi-am dat seama că sunt în mine lucruri care mă sperie și pe mine. Și că lucrurile care mă sperie sunt cumva legate de o forță, de o putere. Puterea fără control e dezastru. Avem nevoie de câte un context ca el să iasă. Și atunci începi să fii fascinat de lumea din interiorul tău. Și începi să cauți, să vrei să te înțelegi. Și înțelegându-te începi să gestionezi. Și da, este ceva în noi mai adânc decât noi înșine”, a mai spus Stermin.

Animalele comunică cu tot felul de grimase

În final, Alexandru Stermin a povestit și despre etologie, știința care se ocupă cu comportamentul animalelor. El arată că animalele comunică prin grimase, un mod de relaționare pe care îl aveau și oamenii înainte de a găsi vorbirea. 

Din perspectivă etologică, animalele comunică cu tot felul de grimase. Câinii, urșii, cerbii comunică prin grimase. Au un mecanism care percepe aceste grimase. Și noi avem mecanismul ăsta de pe vremea în care nu vorbeam. De la nervul optic pleacă undeva spre sistemul nostru limbic niște fibre care transmit informații legate de emoții, despre fața celuilalt. În felul acesta copiii pot să-și dea seama de stările pe care le au adulții. Pentru că ei funcționează pe principiul ăsta, al citirii chipului celuilalt. După ce începem să ne maturizăm, începem să uităm aceste intuiții și ne bazăm pe ce spune celălalt. Dar recunoaștem starea de spirit al celuilalt. Când ne mimează, sistemul recunoaște și producem serotonina. Aveam o conferință despre Jung și mi-a fost foarte frică. I-am spus unei colege de la cabinetul de psihoterapie să mă ajute să mă relaxez. Ea s-a pus în fața mea. Și când mă simțeam în nesiguranță, mă uitam la ea și mă relaxam. De ce? Pentru că ea mă mima. Dacă stăteam picior peste picior, stătea și ea așa. Iar creierul meu emitea serotonină”, a mai spus Alexandru Stermin. 

Timişoara


Ultimele știri
Cele mai citite