Târgu-Mureş: Ioan Oprea conducea cea mai dulce afacere
0A fost fotbalist profesionist. S-a lăsat însă de sport şi s-a lansat în lumea dulce a cofetarilor. Momentan deţine un ul dintre cele mai apreciate laboratoare de cofetărie şi face personal cele mai bune prăjituri
Ioan Oprea s-a născut în localitatea mureşeană Bahnea şi a crescut pe lângă restaurante încă de mic. Părinţii lucrau în domeniu aşa că micul Ioan a avut de la cine învăţa meserie. „Tata deschisese primul restaurant la Bălăuşeri apoi altul la Târnăveni. Era mandatar iar apoi gestionar, cum era pe vremuri. Iar eu...pe lângă el. De la 3 ani, aveam propriul halat şi eram numit ajutor de şef. Chiar dacă spălam pahare tot ajutor de şef eram" povesteşte amuzat Ioan Oprea.
De mic a fost atras de sport
De prin şcoala generală, Ioan Oprea s-a apucat serios de sport. Mai exact, fotbal. „Am început să joc fotbal la juniori la Târnăveni iar apoi am fost selecţionat chiar la lotul naţional. Am fost coleg cu Prunea de exemplu. Numai că de la vârsta de 13 n-am mai crescut deloc şi am rămas la fel de înalt până la 19 ani. Eram portar aşa că a trebuit să mă las", spune Ioan. În timpul cantonamentelelor, după anii '90, Ioan a avut ocazia să călătorească în străinătate. „Am văzut afară o îngheţată, o prăjitură, ceva altfel decât în ţară. Aşa mi-a revenit pasiunea pentru bucătărie şi mai ales după dulciuri" spune Ioan. Aşa se face că întors în ţară, Ioan a ştiut exact ce vrea să facă. „tata nu mi-a dat voie să-mi deschid o afacere unde să se vândă băuturi alcoolice aşa că mi-am deschis o cofetărie. Am încercat cam 15 laboratoare însă la fiecare prăjitură pe care o gustam parcă mai trebuia ceva. Aşa m-am hotărât să-mi deschid şi propriul laborator" spune Ioan. De altfel o altă satisfacţie este aceea că prăjiturile lui au unit persoane şi au format familii. „Intră oamenii şi-i aud cum spun că aici şi-au cunoscut nevasta. Ştii cum era pe timpuri, prima dată o scoteai pe fată la o prăjitură nu la un restaurant" spune Ioan
Cele mai bune prăjituri sunt cele „ca acasă"
Din 1993, Ioan Oprea experimentează tot felul de reţete. „Vreau ca gustul să fie desăvârşit la fiecare prăjitură. Personal cred că prăjitura care nu are nucă, nu e prăjitură. De fapt asta facem noi, prăjituri ca acasă. Pot să răspund pentru gustul lor nu să le iau din altă parte şi să le vând" spune Ioan. Seriozitatea de care a dat dovadă i-a adus repede faimă. Aşa se face că din ce în ce mai mulţi apelează la el pentru tortul de nuntă. „Recent am făcut cel mai mare tort de până acum şi cel mai mare din Sibiu. La nunta nepotului regelui Cioabă am făcut un tort de 2.40 metri, 98 de kilograme şi 12 etaje. Tortul avea cinci compoziţiişi mă pot lăuda că a făcut senzaţie" spune Ioan Oprea.
Profil
Data naşterii: 13 martie 1968
Stare civilă: căsătorit
Studii: Facultatea de Drept Alba Iulia
Ce-i place: Îmi place sportul şi bineînţeles fotbalul, pentru că am şi practicat. Dar în egală măsură îmi plac şi alte sporturi ca de exemplul patinajul. Îmi plac excursiile şi în principiu excursiile la munte. Îmi place mai mult la munte decât la mare. Îmi plac sarmalele şi vinul bun de casă. Cel mai mult îmi place să vorbesc cu oamenii şi să ascult poveştile celor mai în vârstă.
Ce nu-i place: Nu-mi plac lăudăroşii şi nu-mi plac deloc mincinoşii. Nu-mi plac oamenii care nu mănâncă prăjituri. Nu-mi plac manelele, deşi cele mai bănoase nunţi sunt cele cu manele. Nu-mi place mămăliga. Nu-mi place frigul pentru că nu prea-l mai suport. Înainte să mă doară oasele nu mă deranja. Nu-mi plac oamenii neserioşi şi nu-mi place faptul că nu prea mai avem timp. Suntem mereu pe fugă.
Întrebări şi răspunsuri:
Cum rezişti la criză?
Ca fiecare. Ne-a afectat şi pe noi criza. Am impus însă o politică severă pentru că vreau să rămân pe piaţă. Facem produse de aceeaşi calitate la preţuri de acum patru ani. E adevărat că profitul este mai mic dar vreau să păstrez gustul prăjiturilor bine făcute. În rest, deocamdată vreau să-mi deschid un laborator şi în Târgu-Mureş. Sper ca până de Crăciun să fie gata.
Care este cel mai bun tort?
Cel mai bun tort este tortul care-ţi place ţie. Depinde de gust. Multora nu le place frişca sau nu le place ciocolata sau crema. Personal, pentru mine cel mai bun tort este tortul care are blat bine însiropat, să conţină nucă şi să fie îmbrăcat în ciocolată. Cred că este cel mai bun tort. Dar repet, depinde de gust. Personal nu m-am oprit din experimentat şi nu cred că o să mă opresc vreodată. Vreau să aduc mereu ceva nou.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai
jos:
