Târgu-Jiu: Patru persoane au fost reţinute în scandalul cu focuri de armă
Patru persoane au fost reţinute de poliţie pe 24 de ore în urma unui scandal cu împuşcături care a avut loc aseară în scara unui bloc din cartierul 23 August din Târgu-Jiu.
Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, a precizat că cei patru vor fi prezentaţi, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile: „Arma era deţinută ilegal, pentru că poseda autorizaţie pentru aceasta. Sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi încălcarea regimului armelor şi muniţilor“. Este vorba de o armă cu bile, neletală.
Romică Preda, de 23 de ani, şi Daniel Rătuşeanu au venit la uşa apartamentului pentru a căuta o fată. Niculina Călina, rudă cu aceasta a ieşit la uşă, iar imediat şi-au făcut apariţia şi fratele ei, Adrian Călina şi un nepot, Manta. Între aceştia a avut loc o altercaţie. Romică Preda şi Daniel Rătuşean au fugit. Primul a folsit un spray lacrimogen, iar al doilea a tras cu un pistol cu gaze în Adrian Călina. Cei doi tineri au fugit şi au abandonat şi maşina cu care veniseră. Adrian Călina şi sora lui, care este gravidă, au ajuns la spital, dar nu au avut nevoie de internare.






















































