Ţăranii ştiau cum va fi vremea analizând natura. Ce semnal le transmiteau păsările care se tăvălesc în ţărână

Traiul oamenilor din satele româneşti depindea de capriciile vremii

În lumea satului de altădată exista o întreagă cultură cu privire la intuirea fenomenelor meteorologice. Vremea avea o importanţă deosebită, pentru că stabilea modul de trai al ţăranilor.

Anul era împărţit în două perioade: sezonul cald şi cel rece. De asemenea, lunile anului au fost denumite într-un mod aparte, în funcţie de specificul fiecăreia.

„După îndelungi observaţii, transmise secole la rând, din generaţie în generaţie, ţăranii au constatat împrejurările în care natura şi vremea le-au fost favorabile, dar şi când le-au fost potrivnice, ca să-şi schimbe comportamentul, urmărind îmbunarea Cerului, care le dirijează pe toate pe Pământ. Neavând posibilitatea unor motivări ştiinţifice asupra mersului vremii, oamenii satelor gorjene şi-au explicat fenomenele meteorologice (ploaie, zăpadă, brumă, ceaţă, furtună, secetă etc.) prin intermediul unor credinţe populare. În paralel cu calendarul bisericesc ortodox, în satul tradiţional a circulat calendarul popular, care împărţea anul în sezonul rece şi în sezonul cald, desfăşurate între cele două mari sărbători religioase: Sfântul Dumitru şi Sfântul Gheorghe. Cele două sezoane sunt la rândul lor divizate în 12 luni calendaristice, care au şi o denumire populară, dată în funcţie de unele fenomene naturale şi meteorologice: cuptor (cald), brumărel, brumar, gerar, în funcţie de vegetaţie: cireşar ori de semnificaţia lunilor pentru vegetaţie: gustar etc“, arată etnologul Alexandru Doru Şerban în lucrarea „Cultură ţărănească gorjeană“. 

Foile de ceapă arătau cum va fi vremea tot anul

În satele româneşti de odinioară, în dimineaşa noului an se afla cum va fi vremea în tot decursul anului cu ajutorul unor foi de ceapă. „Pe lângă anul calendaristic oficial, ţăranii şi-au stabilit alte calendare în urma unor observaţii îndelungate, făcute în contextul practicării ocupaţiilor şi muncilor: calendarul agricol (începe pe 9 martie, de Mucenici), calendarul pastoral (începe la 23 aprilie, de Sf. Gheorghe), calendarul viticol (începe la 1 februarie, de Sf. Trifon) ş.a. Oamenii satelor din Gorj îşi prognozau la Anul Nou calendarul meteorologic, pentru cele 12 luni care urmau. Se punea în douăsprezece foi de ceapă, numite după lunile anului, sare de bucătărie. Dimineaţa se observau cepele şi după cantitatea de umezeală (apă) acumulată, se concluziona dacă luna respectivă va fi ploioasă ori secetoasă. Se nota acest calendar şi în decursul anului se confrunta cu realitatea. Deveneau credibili cei care ghiceau lunile ploioase şi secetoase, iar calendarele lor erau luate în seamă în anii următori“, se mai arată în lucrarea „Cultură ţărănească gorjeană“. 

Superstiţii de sărbători

De asemenea au circulat în Gorj calendare meteorologice sezoniere, făcute în urma observării comportamentului unor astre, animale, păsări, insecte etc. Cu ocazia sărbătorilor religioase mari de peste an, fixate în funcţie de echinocţii, solstiţii, fazele lunare, cicluri de reproducţie ş.a. se fac referiri la evoluţia vremii şi la unele manifestări meteorologice. (...) În noaptea de trecere dintre ani, fetele puneau busuioc pe gard, iar dacă dimineaţa avea promoroacă, era semn de an bun. La Scoarţa, dacă pomii erau încărcaţi cu zăpadă în ziua de Anul Nou va fi un an bogat“, mai menţionează Alexandru Doru Şerban. În zona sudică a Gorjului, se credea că atunci când ploua în ziua de Bobotează (6 ianuarie) anul era secetos, iar dacă ningea era semn de an bogat în roade. De sfântul Trifon, 1 februarie, pentru apărarea de grindină a culturilor şi pentru a aduce ploaia în vreme de secetă, localnicii se urcau pe dealurile cu vie cu preotul, unde la una din crucile ridicate se făcea slujbă religioasă de sfinţire a apei, cu care apoi se stropea dealul cu vii.

„Stretenia (2 februarie) era asemănată şi în Gorj cu o divinitate feminină sucită, care schimba vremea: dacă-i timpul frumos şi pământul negru, va aduce iarna, iar dacă-i frig şi zăpadă va aduce primăvara. Deci în funcţie de situaţia din ziua de Stretenie se făceau prognoze meteorologice“, se mai arată în volumul „Cultură ţărănească gorjeană“. 

În alte localităţi din Gorj se credea că, dacă la Mucenici bura şi bătea vântul dinspre apă, era semn de vreme bună. În această zi, copiii băteau cu mâinile ori cu boatele în pământ, invocând schimbarea timpului: 

„Intră frig şi ieşi căldură,  Să se facă vremea bună,  Pe la noi prin bătătură!”

În noaptea de Alexii (17 martie), dacă se auzea orăcăitul broaştelor se credea că va fi primăvară lungă şi ploioasă. La Blagoveştenie, 25 martie, se scoteau vitele la păşunat. Dacă bolborosea oaia în iarbă, era semn de vară mănoasă. Când ceaţa se ridica în această zi, înainte de răsăritul soarelui, se credea că va fi primăvară timpurie. Cerul senin din noapte de Blagoveştenie prevestea an rodnic. Se mai spunea că aşa cum va fi vremea la Blagoveştenie tot aşa va fi şi la Paşte. Vremea din ziua de Florii se repeta şi la Paşte. În ziua de Paşte oamenii nu dormeau, ca să nu le fie plouat fânul cosit. Joia din Săptămâna Luminată era prima din cele nouă joi oprite de la activităţi agrare sau casnice şi se ţinea ca să nu bată piatra. „Nici la Izvorul Tămăduirii nu se ţesea în casă «să nu bată piatra, ca brâglele şi nici nu se cosea, ca să nu spargă piatra recoltele, cum sparge acul pânza». La Ispas, în satele gorjene de sub munte se făceau rugăciuni la vii, ca să fie ferite de piatră. Tradiţional, în a treia zi de marţi după Paşte, se practica obiceiul Caloianul, iar în a treia zi de joi după sărbătoarea Învierii se practica Paparuda. Erau obiceiuri de invocare a ploii şi s-au desfăşurat în satele gorjene şi în perioadele de secetă. (...) Sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie) venea cu ploi, fulgere şi trăsnete. Ploile de Sfântul Ilie rodeau porumbul şi aduceau belşug în pătule. Sfânta Marie Mică, 8 septembrie, era hotar de vară. Previziuni meteorologice se făceau în satele gorjene şi în noaptea de Sfântul Dumitru (26 octombrie). Dacă noaptea era cu lună plină şi senin, iarna care urma va fi moinoasă, iar dacă era noapte ploioasă se credea că va fi iarnă grea. La Ovedenie (21 noiembrie) dacă-i timp moinos, fără ger sau promoroacă, era semn de an bun. Ziua de Sfântul Andrei era prilej de previziune meteorologică îndelungată. Cum era vremea în această zi, aşa va fi toată iarna. Când de Sfântul Nicolae (6 decembrie) nu era zăpadă, sfântul îşi scutura barba şi o aşternea pe pământ, iar iarna ce urma era grea. Tot de Sfântul Nicolae se făceau prognoze asupra rodului livezilor. Pentru aceasta se puneau crenguţe de pom (măr, păr, cireş etc.) într-o sticluţă cu apă, aşezată la lumină, în fereastră. Dacă crenguţele înfrunzeau şi înfloreau era semn bun pentru recoltele de fructe. La tăiatul porcului în ziua de Ignat (20 decembrie), ţăranii ştiau să cerceteze splina, ca să spună mersul vremii. Dacă splina avea o formă alungită se prognoza o iarnă lungă. Dacă era lată la început se credea că iarna va fi grea în prima parte, iar dacă splina era lată în urmă, iarna va fi grea către sfârşit“, mai arată etnologul gorjean.

Cum îşi dădeau seama locuitorii satelor că urmează să plouă

Ţăranii aveau o serie de superstiţii cu privire la ploaie, în funcţie de anumite semne cereşti şi ale astrelor ori după comportamentul animalelor. În lucrarea „Cultură ţărănească gorjeană“ sunt prezentate aceste . : 

• Când Soarele pripeşte puternic, va veni negreşit ploaia;

• Când Luna Nouă are colţul în jos, va ploua;

• Când norii se deplasează cu repeziciune pe bolta cerească e semn de ploaie;

• Va ploua în ziua înmormântării aceluia cărui îi pare rău că a murit;

• Cei care au reumatism ori au suferit intervenţii chirurgicale sau ortopedice, simt când plouă;

• Când găinile (sau vrăbiile) se scaldă în ţărână şi stau grămădite, e semn de ploaie curândă;

• Când păsările domestice „se purecă”, adică îşi răscolesc continuu penele cu ciocul, era semn de ploaie;

• Când ciorile croncăne şi poposesc pe o clădire înaltă dintr-o localitate, vestesc ploaia;

• Când furnicile ies din muşuroi şi se deplasează în şir, anunţă căderea ploii;

• Când rage măgarul e semn de furtună ori de ploaie;

• Când umblă porcul cu paie în gură, va ploua;

• Când berbecii se bat la stână ori la păşunat, vestesc ploaia;

• Când pisica se spală cu laba stângă e semn de ploaie;

• Când focul nu arde (sub influenţa presiunii atmosferice), va ploua;

• Vine ploaia când fumul care iese pe coş, se lasă în jos ori face rotogoale;

• Când plouă cu soare, se mănesc recoltele;

• Dacă soarele „se uită” înapoi, la apus, e semn că se îndreaptă vremea (nu mai plouă);