Sacrificiul unor părinţi pentru fiul lor: au lăsat totul baltă şi s-au mutat în Anglia. „Din România ne-ar fi fost imposibil să achităm costurile studiilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţii Tătaru s-a mutat în Anglia pentru a-i oferi o viaţă mai bună lui Călin
Soţii Tătaru s-a mutat în Anglia pentru a-i oferi o viaţă mai bună lui Călin

Călin Tătaru, în vârstă de 17 ani, este în ultimul an de liceu la Colegiul din Hailsham, din Marea Britanie, şi a fost admis la renumita Universitate Oxford, la Matematică-Informatică. A plecat acum aproape trei ani din România împreună cu părinţii săi, care au vrut să-i ofere un viitor mai bun.

În 2012, Maria (47 de ani) şi Sorin Tătaru (46 de ani), din Târgu-Jiu, şi-au făcut bagajele, şi-au luat copilul de 14 ani şi au plecat în Anglia, în oraşul Hailsham. Cei doi au decis că trebuie să facă ceva pentru a-i oferi singurului lor fiu, lui Călin, posibilitatea de a avea o altă viaţă. Astfel, după ce adolescentul învăţase o lună la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu-Jiu, au plecat şi s-au stabilit în Hailsham, din comitatul East Sussex, aflat în sud-estul Marii Britanii. 

Înainte de a începe cursurile la Colegiul din Hailsham, unde fusese deja admis încă dinainte de a părăsi România, Călin a mai studiat un an acolo. „Când m-am mutat, am făcut un an de «secondary school» (n.r. – gimnaziu), pentru că aici liceul începe cu an mai târziu. Am aplicat la «sixth form», aşa numesc ei liceul, cu notele de la examenele pe care le-am dat în acel an de «secondary school»“, explică tânărul Călin Tătaru (17 ani).

S-a axat pe matematică

Diferenţele faţă de sistemul de învăţământ din România sunt destul de mari. În Anglia, fiecare licean învaţă ce materii îi plac.

Calin Tătaru

„La liceu, se studiază doar trei-cinci materii, alese de elev. Nu se dau note în cursul anului – contează doar notele de la examen. Modul de predare este aproape identic cu cel din România. Ceea ce îmi place cel mai mult este că nu eşti obligat să studiezi o disciplină care nu-ţi place sau la care nu eşti bun. În felul acesta, fiecare are posibilitatea, în funcţie de aptitudini, să exceleze la ceva şi chiar să urmeze o carieră în domeniul respectiv 

spune mulţumit adolescentul.

Călin Tătaru este singurul elev român de la liceul din Hailsham. Cu toate acestea, el spune că niciodată nu s-a simţit discriminat de colegi sau de cadrele didactice.

„La liceu faci doar doi ani şi, de asemenea, faci mai puţine materii decât în România: eu fac matematică, matematică avansată, fizică şi chimie. În prima zi de şcoală din Anglia, mi-a plăcut cum m-au primit colegii. S-au purtat frumos cu mine. Eu sunt o persoană mai timidă şi nu sunt foarte sociabil, nu ştiam la ce să mă aştept, dar a fost OK!, îşi aminteşte Călin Tătaru.

Vrea să lucreze la Google

Tânărul a fost admis, recent, la prestigioasa Universitate Oxford, unde va studia din toamnă matematica şi informatica. Călin şi-a propus ca, după ce va termina facultatea, să lucreze la gigantul Google.

„Aici, începi facultatea mai devreme decât în România. În timpul liber fac aplicaţii pe Android. În rest, am hobby-uri ca orice alt adolescent, ascult muzică, joc jocuri pe calculator şi îmi place mult să călătoresc, precizează Călin.

Maria Tătaru, mama lui Călin, spune că a vrut să plece pentru ca fiul ei să poată urma o facultate în Anglia, iar Călin nu i-a dezamăgit:   

image

„Ne-am dorit şi noi, şi Călin ca el să facă o facultate în străinătate, iar din România ne-ar fi fost imposibil să putem achita costurile studiilor. «Totul» nu înseamnă nimic din tot ce înseamnă Călin pentru noi. Suntem nişte părinţi norocoşi. Călin are mult bun-simţ, el ştie să fie copil când trebuie şi adult când e nevoie şi, în primul rând, ştie să respecte. Cred că faptul că s-a ambiţionat să intre la Oxford a fost felul lui de a ne spune «mulţumesc».  

„Nu regretăm că am plecat"

Călin Tătaru ştie că părinţii lui au decis s-o ia de la capăt într-o ţară străină, pentru ca el să aibă un alt drum în viaţă şi să beneficieze de un alt fel de educaţie. Tatăl lui, Sorin Theodor Tătaru, lucrează ca inginer la o firmă care se ocupă de distribuţia energiei electrice, iar mama este infirmieră la un centru pentru vârstnici.  Ambii şi-au păstrat într-o oarecare măsură meseriile din România.

„Părinţii mei au plecat din ţară ca să pot eu avea şanse mai bune, să intru la o facultate bună. Tatăl meu este inginer, iar mama mea este infirmieră, iar acum îşi echivalează actele pentru a deveni asistentă medicală. Este frumoasă viaţa aici, dar ne este şi dor de ţară, de cei rămaşi acasă. Nu regretăm că am plecat, adaugă Călin. 

Probleme de adaptare

Maria Tătaru spune că acomodarea a fost destul de dificilă, în special în ceea ce priveşte învăţarea limbii.  „Mi-e uşor să vorbesc după doi ani şi jumătate, dar la început, totul a fost trăit la intensitate maximă. Cel mai greu pentru noi a fost să învăţăm să ne descurcăm şi să gândim într-o limbă nouă, pe care nici acum nu o înţelegem 100%. Restul a decurs de la sine, job-uri noi, obiceiuri noi. Soţul a fost mai norocos. A reuşit să-şi găsească de lucru în domeniul său. Pentru mine, a fost puţin mai greu. A trebuit să-mi echivalez diploma de asistent medical şi încă sunt în aşteptare. Între timp, lucrez ca infirmieră într-o casă de îngrijire a bătrânilor, mai spune Maria Tătaru.

Unul dintre cei mai buni elevi

Călin Tătaru a fost unul dintre cei mai buni elevi ai Şcolii Generale nr. 8 din municipiul Târgu-Jiu.  „Diriginta lui ţine legătura cu el şi cu familia şi ne transmite şi nouă veştile. Cât a fost la noi în şcoală, a participat la multe olimpiade şi concursuri, a fost la faza naţională la matematică şi ştiinţe pentru juniori în clasa a VIII-a şi la concursul naţional de chimie“, susţine profesorul Violeta Dulubei, directorul Şcolii Generale nr. 8, unde a învăţat Călin.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite