Povestea Sfântului Nicodim: a stat trei zile în picioare pentru a se ruga în grota de lângă Mănăstirea Tismana

Sfântul Nicodim a ctitorit mai multe biserici în Ţara Românescă, cele mai cunoscute fiind Vodiţa şi Tismana, pe care le-a condus până la sfârşitul vieţii. În jurul lui circulă nenumărate legende. Cert este că deasupra Mănăstirii Tismana există o grotă sfântă în care cuviosul a stat trei zile şi s-a rugat.

Despre mama Sfântului Nicodim se spune că era de neam valah sau chiar voevodal, fiind fica lui Basarab I şi soră cu mama Sf. Cneaz Lazăr, însă informaţiile nu sunt certe. Anul naşterii sfântului este 1310, iar potrivit călugărilor de la Tismana Sfântul Nicodim ar fi trecut la cele veşnice la vârsta de 96 de ani după sărbătoarea Naşterii Domnului din 1406, la 26 decembrie. 

„Unul din reprezentanţii de frunte ai isihasmului pe pământ românesc a fost Sfântul Nicodim de la Tismana. Cine a fost acesta? Ştirile pe care le avem în legătura cu originea, copilăria, tinereţea şi întreaga viaţă a lui Nicodim până la venirea lui în Ţara Românească sunt foarte sărace. Mulţi istorici l-au socotit ca fiind grec de neam, sau grec după tată şi sârb după mamă, chiar înrudit cu cneazul Lazăr al Serbiei. Alţii, între care şi marele cărturar Nicolae Iorga, susţin că se trăgea dintr-o familie de macedoromâni din jurul oraşului Prilep, din Macedonia. Aşa se explică de ce a venit în părţile noastre şi s-a arătat atât de mult legat sufleteşte de poporul român“, explică prof. dr. Mircea Păcurariu, autorul unei biografii a Sfântului Nicodim de la Tismana. 

A fost călugăr la Muntele Athos. 

Sfântul Nicodim a renunţat la toate bogăţiile oferite de familia sa şi a preferat să se retragă la Muntele Athos. „Cunoscând câţiva călugări de la Muntele Athos, a plecat cu ei în ascuns, renunţând la toate bogăţiile şi măririle care l-ar fi aşteptat în ţara lui. S-a oprit la mănăstirea Hilandar, unde egumenul l-a primit ca “frate”. Noul ucenic al Athosului învaţă aici temeinic limbile greacă şi slavonă, dar culege şi multe învăţături din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti. Credinţa lui jertfelnică, dragostea lui faţă de toţi, râvna spre cele bune şi folositoare, smerenia, posturile şi rugăciunea neîncetată l-au făcut cunoscut tuturor, încât la vremea cuvenită, după trei ani de ucenicie, a primit îngerescul chip al călugăriei, primind numele Nicodim. A fost hirotonisit ierodiacon, iar la scurt timp - preot ieromonah. Preţuit de toţi, după trecerea la cele veşnice a egumenului, soborul mănăstirii l-a ales în fruntea obştii călugareşti de la Hilandar. S-a dovedit şi în această slujire un neîntrecut gospodar şi bun îndrumător al călugarilor, ostenind zi şi noapte alături de ei, în posturi şi rugaciuni, în copierea de manuscrise şi alte îndeletniciri potrivite cinului călugăresc“, mai arată prof. dr. Mircea Păcurariu.

Sfântul Nicodim a plecat de la Muntele Athos şi s-a dedicat ctitoririi de biserici. A ajuns, prima dată, lângă Dunăre, în regiunea Cladova, unde a ridicat o bisericuţă cu hramul Sfânta Treime, după care a plecat ca urmare a prigoanei călugărilor franciscani, care au ajuns în zonă după ce regele Ungariei Ludovic cel Mare a cucerit regiunea. 

„Dorind însă o viaţă mai liniştită, cuviosul Nicodim a plecat în ascuns de la Muntele Athos şi a venit în regiunea Cladova, la locul numit Saina, în apropiere de Dunăre (în faţa oraşului Drobeta, Turnu Severin de azi). Împreună cu ucenicii care s-au strâns în jurul lui, a ridicat acolo o bisericuţă cu hramul Sfânta Treime. Tradiţia populară sârbească îi atribuie şi întemeierea mănăstirilor Vratna şi Mănăstiriţa, în regiunea Craina. Dar, la scurt timp, această regiune a fost ocupată, pentru caţiva ani, de regele Ungariei Ludovic cel Mare, începându-se de îndată şi o puternică lucrare de răspândire a catolicismului, dusă de călugării franciscani. În aceste împrejurări, cuviosul Nicodim a trecut în ţinuturile învecinate din nordul Dunării, pe pământ românesc. Aici a ridicat o altă mănăstire, la Vodiţa, probabil pe locul unei aşezări sihăstreşti mai vechi, ca un centru de apărare ortodoxă la frontiera cu statul maghiar catolic,

notează prof. dr. Mircea Păcurariu.

Prima înfăptuire a Sfântul Nicodim a fost Mănăstirea Vodiţa, care a fost zidită şi zugrăvită la îndemnul lui. Sfântul a făcut parte dintr-o solie de pace pentru a determina împăcarea dintre Biserica Ortodoxă Sârbă şi Patriarhia ecumenică.

„Cea mai veche menţiune despre prezenţa lui Nicodim în Ţara Româneasca se face într-un hrisov al domnitorului Vladislav (Vlaicu) Vodă din anul 1372, prin care oferea o seamă de danii mănăstirii Vodiţa, zidită şi zugrăvită din îndemnul lui Nicodim, «cu munca sa şi a fraţilor» şi cu cheltuiala domnitorului. Prin acest hrisov, mănăstirea era înzestrată cu mai multe sate, veşminte şi vase liturgice, scutită de anumite dări către domnie. Se rânduia apoi ca mănăstirea să devină o „samovlastie”, adică o ctitorie de sine stătătoare, scoasă de sub orice putere din afară, fiind condusă numai prin propriul ei sobor, rânduială folosită la Athos, pe care cuviosul Nicodim a adus-o şi în Ţara Românească. În timpul şederii la Vodiţa, Nicodim a făcut parte dintr-o solie trimisa la Constantinopol pentru a mijloci o împăcare între Biserica Ortodoxă Sârbă şi Patriarhia ecumenică, între care existau anumite neînţelegeri.

Patriarhul Filotei a acordat atunci cuviosului Nicodim rangul de arhimandrit, cu dreptul de a sfinţi biserici, precum şi părticele din moaştele Sfinţilor Ignatie Teoforul, Ioan Gură de Aur şi ale mucenicului Teofil, care se păstreaza până azi, ca odoare de mare preţ, la mănăstirea Tismana“, mai arată prof. dr. Mircea Păcurariu.

Ctitorul Mănăstirii Tismana

Sfântul Nicodim a fost nevoit să plece de la Vodiţa, după ce ţinutul Severinului a fost ocupat de regatul maghiar. A căutat un loc favorabil pentru a ridica un nou lăcaş de cult şi l-a găsit pe valea râului Tismana, în nordul Olteniei, după cum arată prof. dr. Mircea Păcurariu:

„Încă înainte de anul 1376, ţinutul Severinului, în care era situată şi mănăstirea, a fost ocupat de regatul maghiar. În aceste împrejurări, a pornit în căutarea unui loc mai potrivit pentru a ridica un nou aşezământ de viaţă călugărească. Acest loc a fost găsit în părţile de nord ale Olteniei, pe valea râului Tismana, la poalele munţilor. Se pare că, datorită felului în care şi-a îndeplinit misiunea încredinţată la Constantinopol, s-a bucurat acum şi de anumite ajutoare materiale din partea cneazului Lazăr al Serbiei. Lucrările de zidire au durat mai mulţi ani, sub domnitorii Radu I şi Dan I, care au şi oferit o seamă de danii.
 

Un fapt îmbucurător a fost acela că, prin anii 1383-1384, Severinul a reintrat în stăpânirea Ţării Româneşti. Cuviosul Nicodim a putut astfel să preia şi conducerea mănăstirii Vodiţa. În felul acesta, a cârmuit cu vrednicie amândouă mănăstirile, până la moarte. Tradiţia îi mai atribuie şi ridicarea primelor aşezări mănăstireşti de la Topolniţa (lângă Vodiţa), Cosuştea – Crivelnic, Gura Motrului şi Visina, toate în Oltenia, precum şi Prislopul, în Ţara Haţegului. Adevărul este că acestea au fost ctitorite de ucenici de-ai săi, dar în ele s-au ţinut aceleaşi rânduieli de viaţă monahală pe care le-a introdus el la Vodiţa şi Tismana“.

Legenda înfăptuirii Mănăstirii Tismana 

Legenda, postată pe site-il Mănăstirii Tismana spune că Sfântul Nicodim a fost ajutat de un copil să găsească locul und e va ridica biserica. 

„Purtându-şi la gât crucea de plumb de jumătate de oca, ca semn al promisiunii făcute Preacuratei, Sf. Nicodim a ajuns şi în satul Groşani. Trăgând la casa unui creştin, noaptea s-a deşteptat în plânsetele unui copil al gazdei, pe care îl bătea tatăl său, căci pierduse porcii în munţi. Printre altele, copilul spunea că i-a pierdut la „pişători”. Auzind, acest cuvânt, Sfântul s-a umplut de bucurie. Acesta era numele locului pe care-l căuta, rostit în gura unui copil. Poate că vocea lui lăuntrică i-l şoptise de mai multe ori, dar cuvântul nu îndrăznise să urce până în auz. Sfântul a înţeles că, prin gura imnografului bizantin, Dumnezeu nu s-a sfiit să spună că-şi făcuse tron din mitra Fecioarei. Adevărurile cele mai ascunse se rostesc numai printr-o sacră impudoare şi poate tocmai de aceea ele continuă să rămână tăinuite, atâta vreme cât omul nu va îndrăzni în cuvânt. A doua zi a pornit Sfântul Nicodim însoţit de copil prin munţi. Copilul obosit şi flămând, nu mai putea merge. La porunca Sfântului, punând copilul piciorul său peste piciorul Sfântului îi dispărea şi foamea şi oboseala; şi prinzând putere au mers până spre amiază, când au găsit şi porcii, şi locul numit „Cascade”, unde curge apă multă, ce ţâşneşte de prin peşterile munţilor şi care cade de la o înălţime foarte mare în albia râului ce curge pe la poalele muntelui, unde torentul de apă se sparge şi se preface într-o spumă fumurie. Acest copil a făcut parte mai târziu din obştea Tismanei – diaconul Antonie“

A stat trei zile în picioare în peştera de deasupra mînăstirii 

Pe un versant al muntelui de lângă Mănăstirea Tismana se află o mică grotă în care se spune că Sfântul Nicodim a stat timp de trei zile ca să se reculeagă. În cinstea acestui moment, aici se află o cruce care poate fi văzută de credincioşii care ajung la sfântul lăcaş. 

„Coborând Sfântul din peşteră a stat 3 zile în picioare la rugăciune, iar a treia zi, pe la miezul nopţii, s-a pogorât lumină din cer peste Sfăntul şi s-a făcut ca un stâlp de foc şi glas din lumină zicându-i: „Aici să-Mi înalţi jertfelnic în cinstea Adormirii Maicii Mele cu adunare de monahi. Darul Meu şi mila Mea şi a Maicii Mele, prin rugăciunile Tale nu va lipsi dintru acest lăcaş până la sfârşit şi iată că-Ţi dau Ţie putere peste toate duhurile necurate şi să tămăduieşti cu darul Meu toate bolile şi toate nepu­tinţele din oamenii cari vor veni la Tine în locaşul acesta cu credinţă”, se arată pe site-ul Mănăstirii Tismana.

Sfetnic devotat al domnitorului Mircea cel Batran 

Cuviosul Nicodim a fost sfetnic devotat al domnitorului Mircea cel Bătran (1386-1418), care a făcut donaţii în bani şi moşii celor două mănăstiri. Sfântului i se atribuie şi primul manuscris cu dată sigură scris pe teritoriul ţării noastre.

„Prin anii 1404-1405, cuviosul Nicodim a caligrafiat pe pergament un frumos Tetraevanghel în limba slavă bisericească, fiind primul manuscris cu dată sigură scris pe teritoriul ţării noastre. Este un manuscris de o mare frumuseţe artistică, cu multe podoabe (frontispicii, iniţiale, titluri cu litere aurite), cu o ferecătură în argint, pe care sunt redate Răstignirea şi Învierea Domnului. Se crede ca acest frumos manuscris a fost copiat la mănăstirea Prislop, din părţile Haţegului, unde se retrăsese, în dorinţa de a trăi în şi mai mare singurătate“, mai arată prof. dr. Mircea Păcurariu.

Făcător de minuni 

„Încă din timpul vieţii, cuviosul Nicodim a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Se ştie de trecerea lui şi a ierodiaconului său, îmbrăcaţi în odajdii, prin foc, fără ca acesta să se atingă de ei; de vindecarea unei tinere, rudă cu regele Sigismund al Ungariei, stăpânită de un duh necurat şi de alte fapte minunate. Pentru toate acestea, drept credincioşii creştini l-au socotit ca «sfânt» încă din timpul vieţii“, se mai arată în lucrarea prof. dr. Mircea Păcurariu.

Trece la cele veşnice la 26 decembrie 1406, cuviosul Nicodim, fiind îngropat în mormântul dinainte pregătit în apropierea bisericii mănăstirii Tismana, care se vede şi azi. Îndată după moarte, la mormântul său s-au petrecut fapte minunate, mai ales vindecări de boli, semn că Dumnezeu îl învrednicise cu cununiile sfinţeniei. Cuvioşii călugări din obştea Tismanei le-au scos şi le-au pus într-o raclă, care a fost aşezată cu cinste în biserica mănăstirii. Tradiţia spune că, dupa mai mulţi ani, fiind în primejdie de a fi luate, Sfântul Nicodim s-a arătat în vis unui călugar, apoi egumenului, poruncindu-le să-i ascundă moaştele, lăsând numai un deget de la mână pentru mângâierea credincioşilor. Ele au fost ascunse in locuri tainice, dar cu timpul li s-a pierdut urma, încât astăzi nu se ştie unde sunt. La mănăstirea Tismana se mai păstreaza doar degetul de care am pomenit şi cateva obiecte care i-au aparţinut: o cruce de plumb, un epitrahil şi o bedernita. Pentru viaţa sa îmbunătăţită, ca şi pentru minunile sale şi multele sale osteneli întru slujirea lui Dumnezeu şi a credincioşilor, Sfântul Nicodim este prăznuit cu evlavie în fiecare an la 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, când este şi sărbătoarea numită Soborul Maicii Domnului“, mai notează prof. dr. Mircea Păcurariu.