Patru hoţi din Bâlteni au fost arestaţi după ce au dat şase spargeri
Patru tineri din comuna Bâlteni, care au dat mai multe spargeri din locuinţe, au fost prinşi de poliţiştii gorjeni şi băgaţi după gratii.
Aceştia au la activ trei furturi din locuinţe şi alte trei furturi din unităţi comerciale, care au fost comise în perioade iunie-septembrie. „Din cercetările efectuate până în prezent, poliţiştii au stabilit că aceştia au sustras bunuri electronice, o uşă dublă, două ferestre din material PVC, monitoare LCD şi altele, care sunt evaluate la suma de aproximativ 26.100 lei. Poliţiştii au recuperat prejudiciul în proporţie de 70%“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj. Cei patru hoţi au vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani. Aceştia sunt acuzaţi de furt şi riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.




















































