Moţa a rămas fără dosarul Condescu
0
Dosarul în care Marin Condescu, fostul preşedinte al clubului de fotbal Pandurii şi liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie, este urmărit penal pentru cinci infracţiuni a fost preluat astăzi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Motivul acestei decizii a constat în „complexitatea cauzei şi efectuarea de cercetări obiective". Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie chiar când procurorul de caz Emil Moţa se pregătea să-i trimită în judecată pe Marin Condescu şi Viorel Temelescu, cel care a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al clubului Pandurii. Cei doi erau aşteptaţi să se prezinte mâine la sediului Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru a li se prezenta învinuirile înainte de a fi trimişi în judecată, procedură care este obligatorie. Numai că dosarul a fost luat de Parchetul General.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Condescu ar fi urmat să fie trimis în judecată pentru cinci infracţiuni: înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare cu consecinţe deosebit de grave,spălare de bani în formă continuată, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii ar mai fi descoperit că marin Condescu ar avea conturi de sute de mii de euro în străinătate.
Împrumuturi şi cesiuni de creanţe
Poliţiştii au constatat faptul că în perioada 2011 - 2013, Marin Condescu a împrumutat asociaţia sportivă pe care o conducea cu diferite sume de bani provenite din împrumuturi bancare contractate în nume personal, iar, ulterior, cu ocazia restituirii împrumuturilor, acesta a beneficiat de sume mai mari de bani decât cele pe care le împrumutase, întocmind, în acest sens, documente justificative nereale. De asemenea, alte acuzaţii se referă la întocmirea în fals a unor contracte de cesiune de creanţe cu firma EDENRED, prin care în contul firmei a intrat o sumă de 1,6 milioane de lei. SNLO avea de achitat aceşti bani pentru furnizarea de tichete cadou. Pe fir a intervenit Pandurii, care, după încheierea contractelor de cesiune de creanţe, a primit banii de la SNLO, dar nu i-a mai dat firmei de tichete de masă. Abia după doi şi după începerea cercetărilor penale, banii au fost viraţi societăţii.
Citeşte şi
Cum a forat boierul Marin Condescu pe milioanele Pandurilor
Condescu şi Temelescu rămân în libertate. Curtea de Apel Craiova a respins recursul