Cum erau descrişi daco-geţii de istoricul Strabon. „Când aud cuvinte latineşti, geţii râd prosteşte“

Istoricul şi geograful antic grec Strabon a scris în lucrarea sa „Geographia“ despre ţinuturile ocupate de geţi şi daci, dar şi despre limba lor. Potrivit istoricului, dacii şi geţii vorbeau aceeaşi limbă.

„Prin ţara lor curge râul Marisos, care se varsă în Dunăre. Pe aceasta îşi făceau romanii aprovizionările pentru război. Ei numeau Danubius partea superioară a fluviului şi cea dinspre izvoare până la cataracte. Ţinuturile de aci se află, în cea mai mare parte, în stăpânirea dacilor. Partea inferioară a fluviului, până la Pont — de-a lungul căreia trăiesc geţii — ei o numesc Istros. Dacii au aceeaşi limbă cu geţii. Aceştia sunt mai bine cunoscuţi de eleni, deoarece se mută des de pe o parte pe alta a Istrului şi totodată mulţumită faptului că s-au amestecat cu tracii şi cu misii. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu tribalii, ei fiind de neam trac. Căci ei au primit imigrări, întrucât vecinii lor îi cotropeau, fiind mai slabi. Ba chiar cei de dincolo de Istru — şi anume sciţii, bastarnii şi sarmaţii —, după ce îi învingeau, treceau şi fluviul o dată cu cei alungaţi de ei, statornicindu-se chiar, unii dintre aceştia, fie în insule, fie în Thracia. Cei care locuiau de cealaltă parte a fluviului erau biruiţi mai ales de illiri“, relatează Strabon în lucrarea scrisă probabil între 27 î. Hr. şi 7 d. Hr., singura a istoricului din care s-au mai păstrat fragmente substanţiale.

„Puteau să trimită la luptă până la două sute de mii de oameni“

Strabon menţionează în Geographia că geţii şi dacii erau deosebit de puternici, înainte de a fi cuceriţi de romani:

„Cât despre geţi şi daci, după ce numărul lor crescuse neînchipuit de mult, într-atât încât puteau să trimită la luptă până la două sute de mii de oameni, ei s-au împuţinat şi au ajuns în zilele noastre cam la vreo patruzeci de mii şi sunt acum pe cale de a se supune romanilor. Nu se află încă de tot sub stăpânirea lor, pentru că îţi mai pun nădejdea în germani, duşmanii romanilor“.

„Cu siguranţă că deseori vorbesc rău despre mine pe faţă“

Despre limba geţilor şi dacilor relatează şi poetul roman Publius Ovidius Naso, cunoscut românilor ca Ovidiu, care a fost exilat la Tomis: „Ei [geţii] vorbesc între ei o limbă pe care o înţeleg; dar eu trebuie să mă înţeleg prin semne. Eu sunt aici barbarul, căci nu sunt înţeles de nimeni: când aud cuvinte latineşti, geţii râd prosteşte; cu siguranţă că deseori vorbesc rău despre mine pe faţă“. 

Poetul a ajuns să înveţe, în anii de exil, limba geţilor şi chiar să scrie un volum de versuri: „Ah! Mi-e ruşine: am scris o cărţulie în limba getică, în care cuvintele barbare au fost aşezate după ritmul versurilor noastre. Le-au plăcut — felicită-mă — şi am început să am faimă de poet printre neomenoşii geţi barbari. Mă întrebi de subiect? Am adus laude împăratului“.