Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici: "Un om care are posibilităţi şi face fapte foarte mari şi se mândreşte cu ele pierde"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stareţul Ioachim Pârvulescu
Stareţul Ioachim Pârvulescu

Stareţul Mănăstirii Lainici, arhimandritul Ioachim Pârvulescu, a realizat o paralelă între întâmplările biblice şi faptele din timpul nostru.

Smerenia este cea mai mare virtute, iar răstignirea lui Iisus demonstrează răutatea omenească. "Atunci când omul a ajuns să-l răstignească pe Domnul Iisus, chiar pe cruce, pe elementul cel mai groaznic de tortură, se poate vedea unde poate ajunge răutatea omenească. Gestul Mântuitorului de a spăla picioarele demonstrează că cel care vrea să fie mare trebuie să fie slugă tuturor. Acest lucru este foarte greu de înţeles, atât pentru omul de acum 2000 de ani, cât şi pentru omul de astăzi. Eşti mare, cu cât de socoteşti că eşti mic.  Dar dacă tu te crezi mare şi te supradimensionezi , înaintea oamenilor scazi. Înaintea oamenilor creşti, în momentul în care te miceşti. Mântuitorul le spală picioarele apostolilor pentru  a arăta că trebuie să fii smerit. Cea mai mare virtute posibilă este smerenia, care este valabilă de copilul de câţiva anişori şi până la cel mai în vârstă, savant sau analfabet. Cu smerenia câştigăm şi omul, şi pe Domnul. În scumb, cu mândria, când ne socotim că suntem cei mai importanţi şi centrul universului, pierdem totul, şi pe om, şi pe aproape, şi pe Domnul şi pe toţi. Smerenia este cea mai mare virtute şi mândria este cel mai mare păcat". 

"Totul este fundamentat pe moartea Învierea lui Hristos"

Stareţul Ioachim precizează că rugăciunea înseamnă îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu: "Când vorbim de Iisus Hristos trebuie să avem în vedere că vorbim de o persoană divin-umană. Iisus este Dumnezeu şi om în acelaşi timp. În veşnicie, este născut din Dumnezeu tată, dar fără de mamă, iar pe pământ este născut din mamă, dar fără de tată, în chip suprafiresc şi miraculos. Mântuitorul a trăit pe pământ ca om, iar divinitatea nu a intervenit în persoana Sa. Iisus s-a rugat la Dumnezeu în grădina Ghetsimani să treacă paharul suferinţei de la el, dar nu precum voieşte El, ci precum doreşte Dumnezeu. Acest lucru este valabil şi acum, pentru toţi oamenii. Când un om se roagă pentru îndeplinirea unei anumite dorinţe trebuie să se spună dacă este voia ta".

Ioachim Pârvulescu spune că toată credinţa ortodoxă se bazează pe moartea să Învierea lui Hristos: "Totul este fundamentat pe moartea Învierea lui Hristos. Aşa cum se spune, cu moarta sa, moartea noastră a omorât-o. Ceea ce s-a întâmplat cu Iisus de la intrarea triumfală în Ierusalim şi până la condamnarea lui de către gloată arată firea schimbătoare şi imprevizibilă a oamenilor. Astăzi te laudă şi mâine te loveşte". 

"Dumnezeul nu dă mai mult necaz decât poate să ducă omul"

Stareţul Mănăstirii Lainici ne spune că niciun fel de necaz nu trebuie să-l determine pe om să apeleze la sinucidere: "Problema sinuciderii, pornind de la Iuda, este una dintre cele mai grave. Este un mare păcat în sensul că tu nu eşti responsabil de viaţa ta. Dacă tu ai primit viaţa, nu ai voie s-o iei, oricât de necaz ar fi în viaţa ta. Dumnezeul nu dă mai mult necaz decât poate să ducă omul. Aşa cum spunea cineva, orice păcat pe care îl facem în viaţa noastră, el se repercutează asupra noastră ca o consecinţă, nu ca o pedeapsă. Şi un minut sau două dacă mai trăieşte, contează foarte mult, pentru că, dacă se roagă sau se căieşte, poate fi iertat, pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului niciodată". 

Credincioşii nu trebuie să se laude cu faptele bune, pentru că atunci nu mai au nicio valoare în faţa lui Dumnezeu. "Faptele bune sunt combustibilul vieţii veşnice. Faptele bune poate să le facă orice om. Nu doar cel care are bani poate să facă fapte bune. De multe ori, un om care are posibilităţi şi face fapte foarte mari şi se mândreşte cu ele pierde. Un om care face milostenie şi apoi triumfă şi se mândreşte înseamnă că se satisface cu laudele oamenilor şi Dumnezeu nu îţi mai dă nicio răsplată, pentru că ai primit răsplată aici pe pământ". 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite