Trasee din Bucegi, închise. Salvamontiştii le cer turiştilor prudenţă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trasee închise în Munţii Bucegi. FOTO: Salvamont Dâmboviţa
Trasee închise în Munţii Bucegi. FOTO: Salvamont Dâmboviţa

Iubitorii de munte şi amatorii de drumeţii pe crestele din Bucegi mai au de aşteptat pentru a parcurge anumite trasee. Stratul de zăpadă este unul consistent, dar, pentru moment, anumite trasee sunt închise până în data de 17 decembrie, potrivit salvamontiştilor din Dâmboviţa.

Chiar dacă peisajul este unul de vis, turiştii trebuie să dea dovadă de prudenţă şi de responsabilitate atunci când se încumetă să urce pe munte în această perioadă.

„Iubitorii muntelui care doresc să ajungă în zona montană Peştera-Padina, în următoarele zile, trebuie să fie echipaţi specific perioadei de iarna. În Staţiunea Turistică de Interes Naţional Peştera-Padina a nins transformând întreaga zonă într-un peisaj parcă desprins dintr-o poveste. Deplasările către Staţiunea Turistică de Interes Naţional Peştera-Padina să se realizeze cu autovehicule echipate corespunzător sezonului rece”, este mesajul salvamontiştilor de la Salvamont Dâmboviţa.

Traseele care sunt închise până pe 17 decembrie:

- Peştera - Vf. Omu pe Valea Obârşiei (bandă albastră);

- Peştera - Refugiul Bătrâna pe Valea Doamnelor (triunghi roşu);

- Peştera - Piatra Arsă (bandă albastră);

- Padina - Cota 2000 (bandă roşie);

- Muntele Tătaru - Cabanăa Bolboci sau Cheile Tătarului (triunghi roşu şi triunghi galben);

- Dobreşti - Scropoasa - Cabana Bolboci pe Valea Ialomiţei (Cruce albastră);

- tot Masivul Leaota.

Salvamontiştii au şi câteva recomandări privind deplasările în zona montană Peştera-Padina.

„În primul rând, trebuie să evităm aglomeraţiile şi să respectăm toate regulile de siguranţă specifice pentru activităţile montane la care trebuie să adăugăm toate precauţiile legate de COVID-19. Vă rugăm să respectaţi cu stricteţe semnificaţiile indicatoarelor rutiere de informare, semnalizare şi reglementare. Nu trebuie să blocăm căile de acces pentru a putea oferi posibilitatea societăţii LDP Dâmboviţa, dar şi echipelor de intervenţie să acţioneze dacă situaţia o impune”, mai spun salvamontiştii. 

Una dintre cele mai utile cele mai utile aplicaţii pentru munţomani este Salvamont-Vodafone, prin care puteţi cere ajutor în caz de nevoie. Serviciul SOS este recomandat tuturor celor care călătoresc pe vreme dificilă sau pe trasee necunoscute. 

Astfel, echipa Salvamont poate monitoriza numărul turiştilor care se află în zone de risc, iar în cazul în care aceştia apelează de urgenţă dispeceratul, poziţia geografică poate fi foarte uşor identificată, reducând extrem de mult timpul de localizare şi salvare.

Telefoane utile: 112 Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa: 0726686685 / Dispeceratul Naţional Salvamont: 0725826668 ( 0salvamont)

Vă recomandăm să mai citiţi:

Intervenţie de peste trei ore a salvamontiştilor din Dâmboviţa pentru salvarea unui turist cu hipotemie VIDEO

Exerciţiu multilplu de salvare realizat de echipa Salvamont Dâmboviţa, în caz de avalanşă

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite