Premiera începutului de an la Tony Bulandra: Mireasă de împrumut de A. Lindgren, în regia lui Răzvan Popa

Premiera începutului de an la Tony Bulandra

Vineri, 12 ianuarie 2018, de la ora 19:00, în Sala Mare, vă aşteptăm la premiera spectacolului Mireasă de împrumut de A. Lindgren, în regia lui Răzvan Popa – actor şi regizor român, angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Tot pe 12 ianuarie, de la ora 11:00, are loc şi conferinţa de presă legată de premieră, conferinţă la care va fi prezentă actriţa Florina Cercel. De asemenea, managerul Teatrului – Mihai Constantin Ranin va anunţa noile proiecte avute în vedere în anul 2018.

Dacă avem o mătuşă înseamnă că avem şi o moştenire. Dacă avem o moştenire avem şi un nepot care să o primească. Reţeta e simplă, dar condiţiile în care mătuşa îşi va acorda averea sunt complicate. Cel puţin pentru tânărul Julius, nepriceput în tainele cuceririi unei viitoare logodnice, dar hotărât să „cucerească” graţiile mătuşii. 

Florina Cercel în rolul Eufemiei este pe cât de dulce, pe atât de vigilentă, de pragmatică. Aşa cum îi spune şi numele, ea foloseşte eufemisme pentru toate „nenorocirile” relaţionale ce se întâmplă în jurul ei. Sebastian Bălăşoiu în rolul lui Julius este pe cât de naiv şi de neajutorat, pe atât de descurcăreţ când lucrurile scapă complet de sub control. Se face aproape invizibil şi iese basma curată. Karin Vinge interpretată de Ioana Farcaş este imaginea femeii foarte bine organizate, dar care pusă într-o situaţie ambiguă şi fără ieşire, încearcă să fie la înălţimea aşteptărilor. 

Pe muchia prăpastiei dintre propriul logodnic şi pretenţioasa mătuşă, rolul Ioanei Farcaş nu poate fi decât unul de un comic absolut. Ana Maria Carablais este cu adevărat întruchiparea personajului Julieta. Proaspătă, naivă, curioasă, cu privire pierdută, visătoare, îndrăgostită de frumos, ea apare şi dispare din scenă ca o boare. Se fâstâceşte, dar ştie să pună şi piciorul în prag la momentul oportun. Cristian Olaru este un Harald Engberg gelos, cu nervii întinşi la maxim mereu, cu mişcări precise şi posibil „mortale”. Paradoxal este că poate fi îmblânzit uşor. 

Astfel, datorită complexităţii jocului celor cinci actori, fiecare personaj are o dublă personalitate, de unde, bineînţeles, se nasc nenumăratele situaţii amuzante, cărora spectatorii nu le pot face faţă decât izbucnind în râs.