"Messi al portarilor" e târgoviştean şi va juca la Steaua lui Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transferul târgovişteanului Andrei Vlad la FCSB a fost confirmat oficial. Portarul de 18 ani va ajunge sub comanda lui Dică în schimbul a 400.000 de euro.

Andrei Vlad are 18 ani, s-a născut la Târgovişte şi a debutat în Liga 1 pentru Universitatea Craiova. 

Imediat după ce şi-a pus semnătura pe contractul cu roş-albaştrii, goalkeeper-ul şi-a exprimat speranţa că se va impune, deşi ştie că are cea mai grea concurenţă din România: Niţă este titular indiscutabil, iar Niga este şi el un portar cu un potenţial uriaş, potrivit digisport.ro

"Acest transfer este un pas foarte important în viaţa mea, deoarece Steaua este un club uriaş. Îmi doresc să mă acomodez cât mai repede şi să mă impun la această echipă, chiar dacă de acum încolo voi avea lânga mine cei mai buni portari din România!", a declarat Vlad pentru www.steauafc.com, site care apoi îi face prezentarea tânărului:

image

"Andrei Vlad este un portar de perspectivă al fotbalului românesc, născut pe 15 aprilie 1999, la Târgovişte. Acesta a început fotbalul la CSS Târgovişte, iar în 2015 a ajuns la grupele de copii şi juniori ale celor de la CS Universitatea Craiova. După ce s-a pregătit, în sezonul 2016-2017, alături de prima echipă, acesta a debutat în Liga 1 Orange, într-o partidă cu FC Viitorul, din finalul play-off-ului. A apărat la toate categoriile de vârstă la echipa naţională, iar în prezent este unul dintre jucătorii de bază ai României U19".

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite