Lucrările la proiectul european de modernizare a sistemului de apă în judeţul Dâmboviţa sunt întârziate de intrarea în faliment a unor firme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Staicu, directorul Companiei de Apă Târgovişte - Dâmboviţa. Foto: Adevarul
Dorin Staicu, directorul Companiei de Apă Târgovişte - Dâmboviţa. Foto: Adevarul

Proiectul cu finanţare europeană de modernizare şi extindere a sistemului de alimentare cu apă în judeţul Dâmboviţa este întârziat de intrarea în faliment a mai multor firme, unele din străinătate, care au câştigat lucrările de execuţie, a declarat, miercuri, directorul Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, Dorin Staicu.

Lucrările demarate în 2010 au ajuns într-un stadiu fizic de realizare de 50%. La Târgovişte stadiul realizării lucrărilor de reţele de apă este de 87%. În valoare de 140 de milioane de euro, proiectul vizează modernizarea, extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi canalizare, staţii de epurare în municipiile Târgovişte şi Moreni, precum şi alte patru oraşe Fieni, Titu, Găeşti şi Pucioasa.

În Titu şi Găeşti nu s-a lucrat aproape nimic, firmele care au câştigat iniţial licitaţia au luat sume mari de bani ca avans fără a efectua lucrări. Contractele au fost reziliate şi acum a fost organizată altă licitaţie, care însă a fost contestată. ''Sunt în contestaţie două licitaţii, lucrările de reţele de apă şi canalizare de la Titu şi Găeşti. Sperăm ca până la sfârşitul săptămânii viitoare să se rezolve şi aceste contestaţii. Iniţial aceste lucrări au fost licitate şi câştigate de Vel Service, firmă care nu a făcut nimic sau aproape nimic, a băgat în faliment mai mulţi subantreprenori cu care a lucrat sau prestatori de servicii. Contractele au fost reziliate şi la Găeşti şi la Titu'', a precizat directorul Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, Dorin Staicu, notează Agerpres.

Acesta a explicat şi care sunt sumele pe care compania de apă le are de recuperat în cazul contractelor reziliate la Titu şi Găeşti. ''Acum suntem în instanţă pentru recuperarea unor sume garantate prin scrisori de garanţie care au fost date de asiguratori. Suntem într-un litigiu de recuperarea a circa 17 milioane de lei. Avansul pe care Compania de Apă l-a plătit şi nu l-a recuperat a fost de 7,4 milioane de lei. Această scrisoare care garanta că, în cazul în care se reziliază contractul, vom primi banii de la o firmă de asigurări nu au fost plătiţi. Ne judecăm la Tribunalul de la Sibiu, iar faptul că nu a plătit la timp firma de asigurare s-a ajuns, în urma unei expertize, la 17,4 milioane de lei'', a precizat Staicu.

La Titu au participat la licitaţie cinci firme, iar la Găeşti 12 firme. ''A fost desemnat câte un câştigător, iar toate celelalte firme participante la licitaţie au depus contestaţie. Cele mai multe firme participante la licitaţie sunt din străinătate în asocieri cu firme româneşti. Săptămâna viitoare vom avea un răspuns la aceste contestaţii'', a declarat directorul Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, Dorin Staicu.

Acesta a vorbit şi despre alte probleme întâmpinate în implementarea proiectului european. ''Există o serie de riscuri pe care le-am întâlnit în derularea câtorva lucrări, şi anume: la reabilitarea şi extinderea rezervoarelor de apă Bana şi a staţiei de epurare Moreni, am trecut pe lângă un risc major din cauză că firma care este antreprenor general al lucrărilor a intrat în insolvenţă în Spania. Am primit confirmare că intrarea în insolvenţă nu va afecta lucrările din România. Suntem pe cale să întocmim o serie de amendamente la contractele pe care le avem astfel încât să eliminăm riscul ca această investiţie să fie întârziată şi nepusă în funcţiune'', a afirmat Staicu.

Proiectul de extindere şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă demarat de Compania de Apă Dâmboviţa va rezolva problema alimentării cu apă şi a canalizării în mediul urban. De noua infrastructură de apă şi canalizare vor beneficia aproximativ 170.000 de dâmboviţeni. Proiectul a demarat în 2010 şi avea termen de finalizare decembrie 2014. Conducerea Companiei de Apă a anunţat că va propune ca termenul pentru o parte din lucrări să fie prelungit.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite