Hipodromul din Târgovişte, locul de distracţie preferat de generalii din Armata Română în anii '40

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti a continuat, mult timp după ce a pierdut calitatea de capitală a Ţării Româneşti, să fie în atenţia marilor conducători ai vremii. Pe lângă Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, unde a studiat chiar şi Regele Mihai, la Târgovişte a funcţionat zeci de ani şi Şcoala de Cavalerie, care dispunea şi de un hipodrom.

Câmpul de alergări, aşa cum i se spunea înainte, a găzduit întreceri la care se distrau de minune generalii şi conducătorii ţării. Hipodromul din Târgovişte a găzduit în iulie 1946, concursul hipic naţional la care au asistat primul ministru, şase ministri, reprezentanţi sovietici, americani şi britanici din comisia aliată de control. Din punct de vedere al nivelului de reprezentare, atunci s-a înregistrat cel mai înalt grad de protocol la o competiţie sportivă organizată vreodată la Târgovişte.

Hipodromul se afla în partea din spate a cazărmii, întinzându-se pe o suprafaţă de 25 de hectare. Dispunea şi de o tribună (construită de Societatea Hipică „Târgovişte”, la fel ca şi pista de alergări) care permitea spectatorilor să urmărească cursele hipice, săriturile peste obstacole şi alte exerciţii specifice.

image

Printre personalităţile care au absolvit cursurile Şcolii de Ofiţeri de Cavalerie de la Târgovişte sau ale Şcolii Speciale de Ofiţeri de Cavalerie de la Târgovişte se numără: mareşalul Ion Antonescu, Henri Rang şi Felix Ţopescu, generali care şi-au câştigat o bună faimă pe câmpurile de luptă, mulţi dintre ei ajunşi Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, precum generalul Radu Korne.

Şcoala de Cavalerie „Ferdinand I”

În 1982, la Târgovişte, este mutată, din Bucureşti, Şcoala Specială de Cavalerie, formă superioară de învăţăâmânt superior. În 1895 – 1898, i se construieşte un pavilion administrativ în vecinătatea fostei Pieţe Centrale a Târgoviştei. 

Pe frontispiciul clădirii care se păstrează destul de bine şi astăzi, este inscripţionată deviza: „OFIŢERUL DE CAVALERIE TREBUIE SĂ FIE CĂLĂREŢ ŞI CAVALER”.

image

În 1907, la 1 iulie, Secţia de Cavalerie, de pe lângă Şcoala Miliatară de Infenterie din Bucureşti este transferată în cazarma Şcolii de Cavalerie. 

La 20 octombrie 1907, în prezenţa principelui moştenitor Ferninand, în acel moment inspector principal de cavalerie,  este pusă piatra de fundament a noului local al şcolii, pe Bulevardul Regelui Carol I, lângă gara oraşului, inaugurat la 20 octombrie 1909. 

image

Şcoala se întindea pe mai mult de 100 de hectare de teren, date de Primăria din Târgovişte către Administraţia Războiului.  

Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie de la Târgovişte  avea 4 grajduri cu câte 84 de cai fiecare, două manejuri, infirmerie de cai, potcovărie, magazii de furaje. La ele se adăugau spaţiile pentru ofiţeri şi tinerii soldaţi, inclusiv un cazinou pentru ofiţeri.

În 1916, ca urmare a ofensivei germane din Primul Război Mondial, la sud de Carpaţi,  Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de Cavalerie, - denumirea sa de atunci – este dislocată la Bârlad şi Botoşani. 

În 1918, Şcoala de Cavalerie este readusă la Târgovişte, în localul de pe Bulevardul Regele Carol I şi va funcţiona până în 1948, când ste mutată la Sibiu, fiind desfiinţată în 1954, odată cu dispariţie armei cavaleriei. Între 1918 – 1948 în cazarma Şcolii de Cavalerie, a fundţionat, în alterenanţă cu Garnizoana Sibiu, Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de Cavalerie şi Şcoala de Subofiţeri de Cavalerie. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite