Drumul expres Bucureşti - Târgovişte, într-o nouă etapă. Ce lungime va avea şi pe câte benzi se va putea circula
0Proiectul pentru realizarea drumului expres Bucureşti - Târgovişte a intrat într-o nouă etapă. Autorităţile au întocmit faza studiului de prefezabilitate şi au stabilit că tronsonul va evita ariile protejate şi zonele de pădure.
Proiectul prevede ca fiecare dintre cele 4 variante de traseu, în lungime de aproximativ 60 km, să pornească din drumurile radiale ale Autostrăzii A0, în prezent aflată în dezvoltare, şi să ajungă la Inelul 2 de Centură al municipiului Târgovişte.
„Este un moment important pentru Dâmboviţa. Vreau să pornim cu dreptul în acest proiect. Am scos la licitaţie studiul de prefezabilitate.
I-am invitat la Târgovişte pe primarii localităţilor ce ar putea fi intersectate de Drumul Expres Bucureşti - Târgovişte pentru a-şi spune punctul de vedere. Avem 4 trasee posibile şi, prin analize comparative succesive, vom rămâne cu varianta cea mai potrivită”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Din punct de vedere tehnic, DX Bucureşti - Târgovişte va fi realizat pe 4 benzi (câte 2 benzi pe fiecare sens), va cuprinde aproximativ 50 de poduri, pasaje şi viaducte, 60 de podeţe, 2-3 spaţii de servicii şi 1-2 centre de întreţinere.
Drumul expres care va fi construit între Bucureşti şi Târgovişte va fi o şosea de mare viteză, care va fi proiectată de la zero.
Sursa CJD
De asemenea, autorităţile anunţă că drumul va evita ariile protejate şi zonele de pădure.
„Proiectul va fi anlizat din perspectivă tehnică, economică şi a impactului asupra mediului. Proiectul va utiliza studii de trafic, investigaţii de teren (studiu topografic, geotehnic, hidraulic şi hidrologic, arheologic etc.) şi analize financiare, urmând ca varianta de drum aleasă să satisfacă nevoile tuturor localităţilor pe care le va intersecta”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.
Valoarea estimată a contractului este de 11.515.926,40 Lei fără TVA, iar durata contractului este de 2 luni pentru elaborarea Studiului de Prefezabilitate şi 18 luni pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate.
Sursa CJD