Ce trebuie să se întâmple pentru a începe producția de obuziere avansate, pe sistemul israelian ATMOS, la Moreni

0
Publicat:

După multe tratative și încercări eșuate, Uzina Automecanica Moreni a încheiat un acord cu Elbit Systems (Israel) pentru producția de artilerie mobilă, care inlude transferul de know-how.

Obuziere marca Elbit. FOTO rumaniamilitary.ro
Obuziere marca Elbit. FOTO rumaniamilitary.ro

Romarm și Ministerul Ecoomiei și-au dat acordul pentru ca firma de armament Elbit Systems Ltd. di Israel să înfiinţeze Centrul Român de Artilerie la Moreni.

Și Ministerul Economiei și-a dat acordul de principiu pentru acest viitor centru, dar Ministerul Apărării încă se lasă așteptat.

Este vorba de un memorandum, dar mai este cale lungă până la finalizarea unui contract. Trebuie să vedem poziția MApN, pentru că dacă are în plan să cumpere obuziere pe roți, atunci nu va avea efect acest efect, pentru că nimeni nu investește milioane de euro dacă nu are siguranța că va fi participant la una din achizițiile din țara respectivă. E vorba de un acord de principiu. Ultimul cuvânt îl are Miniterul Apărării Naționale, mai ales că militarii și-au manifestat dorința de a cumpăra obuziere pe șenile”, a precizat, pentru „Adevărul”, liderul de sindicat Constantin Bucuroiu.

Acordul de cooperare include producţia de obuziere mobile avansate Elbit Systems de 155 mm ATMOS, inclusiv transferul de know-how pentru fabricare, producţie şi integrare cu obuzierele ATMOS. Obuzierul propus de israelieni a fost creionat în anii ’90. Poate trage până la o distanță de aproximativ 40 km, 15 lovituri în trei minute.

Tratativele pentru acest acord au început în urmă cu patru luni. Dacă se va materializa această colaborare, israelienii ar investi la Moreni câteva zeci de milioane de euro.

Ce pot să vă spun e că Elbit își dorește foarte mult să vină la Moreni pentru acest centru de Excelență și cred că ei au în gândirea lor mai multe chestii, printre care faptul că la ei în țară nu au siguranța, având în vedere conflictul. Lor le-ar conveni extraordinar să intre masiv pe teriotoriul României cu producție. Au la Bacău, la Turnu Măgurele, ar vrea Centrul de Excelență. Și-ar asigura o zonă în care să își facă producția fără probleme. Am fost în Israel și am rămas încântat ce pot face societățile lor”, a mai spus Bucuroiu.

Partenerii iau în considerare implicarea altor companii românești potențiale în centrul de excelență, inclusiv: ELMET International SRL, Bacău, un producător de cabluri electronice și subsisteme mecanice; Compania de optică IOR București, producător de optice militare și civile; Simultec SRL, furnizor de simulatoare și antrenori operaționali și tactici pentru apărare; Systematic, pentru furnizarea și suportul Rețelei de Comunicații Tactice, software de Suport de Foc și aplicații C4I", se arată într-un comunicat Elbit.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite