Suceava: Au intrat în febra văruitului de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sucevenii profită de preţurile promoţionale din această lună la materialele de construcţii
Sucevenii profită de preţurile promoţionale din această lună la materialele de construcţii

Sucevenii îşi renovează locuinţa deoarece, de la începutul lunii octombrie, s-au ieftinit  materialele de construcţii. Patronii magazinelor de profil spun că se cumpără orice, de la var până la parchet şi uşi de interior.

Numeroşi suceveni profită de reducerile practicate la materialele de construcţii şi s-au apucat să-şi renoveze locuinţele. Nu-i sperie nici frigul şi nici faptul că a început sezonul ploios. Important pentru ei este că pot să-şi schimbe parchetul sau să-şi văruiască pereţii mai ieftin decât în vară.


„Vreau să fiu la modă“


„Nu am mai dat de cinci ani cu var şi ar fi cazul, mai ales că am găsit promoţie. Vreau să fiu la modă, aşa că o să aleg o nuanţă de orange cu un galben lămâi“, a spus Ioana Adomnicăi, medic stomatolog. Elanul sucevenilor de a-şi redecora casa se resimte şi în vânzările înregistrate la magazinele de profil. „Au  crescut vânzările în special la parchet. De asemenea, au crescut vânzările şi la varul lavabil. Acesta s-a ieftinit, iar gospodinele îl preferă în locul celui stins cu apă pe care îl cumpără cu câţiva lei din bazar“, a spus Ilie Bejan, agent de vânzări.  Dacă în urmă cu o lună, o găleată de cinci kilograme de var alb costa în jur de 50 de lei, acum sucevenii îl pot cumpăra cu 35 de lei.


Cel mai ieftin parchet costă 16 lei metrul pătrat şi se găseşte în mai toate magazinele mari de profil din Suceava: Baumax, Brico Store sau Dedeman. Acesta este de culoarea lemnului, iar cei care cumpără în această perioadă fac economii serioase pentru sărbătorile care vin. Au coborât şi preţurile la gresie şi faianţă, motiv pentru suceveni să schimbe interiorul din băi şi bucătării. Un metru pătrat de gresie costă între 17 şi 24 de lei, în funcţie de calitate. De exemplu, gresia „Clara“ s-a ieftinit la 20 de lei metrul pătrat, după ce în urmă cu două luni costa 40 de lei.


Oferte la uşi şi faianţă


„La faianţă avem cel mai bun preţ, doar 9 lei metrul pătrat. Deocamdată avem pe stoc doar pe alb, însă cumpără lumea, în special pentru baie“, a spus Iulian Chelaru, agent vânzări. Sucevenii care s-au decis să-şi schimbe uşile din locuinţă au de asemenea diverse oferte. Vânzătorii spun că în ultima săptămână le-au  crescut vânzările deoarece o uşă de lemn pentru dormitor a ajuns la 119 lei, cu 25% mai ieftin decât în vară. O uşă de exterior, metalică, poate fi găsită şi ea la ofertă cu  300-400 de lei.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite