Povestea criminalistului imobilizat într-un scaun rulant. După accidentul stupid, a devenit cel mai aprig activist pentru drepturile persoanelor cu handicap

Radu Alexa împreună cu soţia lui, Alina FOTO: Radu Alexa

Radu Alexa este un fost criminalist din Suceava care, în urma unui accident stupid, a rămas imobilizat într-un scaun rulant. Tânărul nu şi-a pierdut nici speranţa şi nici pofta de viaţă. Şi-a recăpătat independenţa şi vrea să transforme Suceava în cel mai accesibil oraş din România pentru persoanele cu dizabilităţi.

„Eu nu sunt o persoană cu dizabilităţi, doar legea mă încadrează aşa”, ne-a spus Radu Alexa, suceveanul care a rămas imobilizat într-un scaun rulant, în urma unui accident casnic. Bărbatul a fost criminalist la Inspectoratul Judeţean Suceava până în 2014, când meşterind ceva la casă, a căzut de pe scară.

Urmările accidentelui i-au schimbat viaţa pentru că şi-a fracturat iremediabil coloana. „Aveam o viaţă normală. Lucram în Poliţie, în criminalistă. Aveam o viaţă de familie reuşită, însă, la un moment dat, un accident casnic de o fracţiune de secundă a schimbat totul. În urma unei fracturi de coloană am rămas imobilizat în scaunul rulant. Se pare că permanent sau până la noi inovări medicale. Eram în concediu şi am alunecat de pe o scară, am căzut la mine acasă”, a spus Radu.

Fostul poliţist nu îşi aminteşte toate detaliile accidentului. Spune că a încercat să se ridice pentru că nu a conştientizat imediat gravitatea întâmplării, dar nu a reuşit. Şi-a strigat tatăl cu care se învecinează. „A venit SMURD- ul. Am fost transportat la Spitalul din Suceava, de unde am fost transferat la Iaşi. Am suferit o operaţie reuşită în măsura posibilităţilor medicale. M-am documentat înainte să ajung al spitalul din Iaşi. Mediul care trebuia să mă opeteze m-a aşteptat. M-a întrebat dacă ştiu ce am păţit şi, zâmbind, i-am spus că mi-am rupt coloana. El, tot zâmbind, mi-a spus: «OK, înseamnă că va fi uşor cu tine». Nu conştientizam că o fractură de coloană te poate aduce în scaunul rulant pe viaţă. După două săptămâni de la eveniment eu încă aşteptam să îmi revin”, mărturiseşte suceveanul.

„Şase luni m-am luptat cu mine”

Când şi-a dat seama că nu va mai putea merge, Radu a izbucnit în plâns. A plâns câteva zile la rând. I-au fost alături prietenii, foştii colegi şi mai ales soţia care a avut grijă să nu îl lase să se scufunde în depresie.

„Au fost cam şase luni în care m-am luptat cu mine şi cu morile de vânt ale instituţiilor de stat, cu spitalele. După, am hotărât să pun punct vieţii sedentare la pat care mă aştepta. Am luat legătura cu un kinetoterapeut care m-a motivat foarte mult şi în două luni de zile am ajuns să conduc maşina şi să devin independent. Am o maşină adaptată nevoilor mele. Am condus şi în ţară şi în străinătate”, a completat bărbatul.

Radu a cumpărat maşina la insistenţele soţiei sale şi a făcut foarte bine pentru că aşa a reuşit să se deplaseze dintr-o parte în alta fără să aibă nevoie de ajutorul prietenilor sau a rudelor. A profitat de o facilitate acordată prin Legea Persoanelor cu Dizabilităţi.

Despre umilinţă

Viaţa în scaunul rulant nu este nici pe departe uşoară. Fostul poliţist a trăit şi momente umilitoare, însă nu le-a pus la suflet. „Au fost situaţii în care am primit bani stând într-o parcare sau în curtea unei instituţii. Au venit persoane la mine şi mi-au dat bani şi le-am spus mulţumesc frumos, eu dau bani, eu ajut lumea. Sunt unii care dau un leu persoanelor cu dizabilităţi şi apoi îşi parchează maşina pe locurile speciale. Persoanele trebuie responsabilitate”, a spus Radu.

A ajutat familia poliţistului ucis în Gara Burdujeni

În lupta sa pentru o viaţă normală, activistul din Suceava a avut lângă el oameni puternici şi cu suflet mare. Cu ajutorul unei Asociaţii umanitare a reuşit să îşi cumpere nişte orteze extrem de costisitoare. Aşa i-a venit ideea ca, împreună cu soţia sa şi doi prieteni, să îşi înfiinţeze propria Asociaţie umanitară: „Help and advace”.

Asociaţia există din 2016 şi a desfăşurat deja câteva campanii de succes. Radu a reuşit să strângă bani pentru ajutorarea familiei poliţistului Sorin Vezeteu, care a fost ucis anul trecut în gara Burdujeni. Tot el a iniţiat o campanie de strângere de fonduri şi pentru Ciprian Sfichi, luptătorul care a suferit leziuni extrem de grave, după ce a fost lovit cu sabia în cap de un interlop. Fondurile provin din redirecţionarea a două procente din impozitul pe venit. Cei mai mulţi dintre donatori sunt poliţişti. „Asociaţia mea are două linii: partea umanitară şi partea de relaţii cu autorităţile pentru a îmbunătăţi accesibilizarea Sucevei. Am reuşit să montăm o rampă la Direcţia pentru Paşapoarte, urmează să se monteze şi la Primăria Suceava o platformă electrică pentru că rampa nu este accesibilă. În şapte locaţii am dublat numărul locurilor de parcare”, a declarat Radu.

Suceava nu este un oraş prietenos cu persoanele cu dizabilităţi

Suceava nu este nici pe departe un oraş prietenos cu persoanele cu dizabilităţi. Unele dintre mijloacele de transport public au rampe de acces, dar nu sunt electrice. Doar în urma unei solicitări, şoferul se dă jos din autobuz şi montează rampa care se află în portbagaj. Oraşul are un singur semafor cu semnale acustice pentru nevăzători. În plus, cele mai multe dintre rampele pentru persoanele cu dizabilităţi sunt inaccesibile. De regulă, au o pantă mult prea mare. Ei bine, tocmai aceste provocări l-au determinat pe Radu, care este o persoană ambiţioasă din fire, să îşi propună un proiect extrem de ambiţios. Vrea să transforme Suceava în cel mai accesibil oraş din România pentru persoanele cu dizabilităţi. Ca să îşi atingă ţelul, activistul şi-a stabilit deja întâlniri cu autorităţile publice şi vrea să iniţieze o campanie de informare şi de conştientizare a oamenilor.

Fără dar şi poate viaţa lui Radu s-a schimbat iremediabil după accident, însă el profită în continuare de fiecare zi. Vrea să ajute cât mai mulţi oameni. Aşa că s-a înscris într-un proiect care îşi propune să instruiască 24 de tineri din patru judeţe să devină activişti pentru drepturile lor. „Trebuie să îi ajutăm să iasă din umbra părinţilor, pentru că părinţii nu trăiesc veşnic. Atunci ei vor rămâne singuri şi trebuie să ştie să se lupte pentru drepturile lor. Mentoratul nu înseamnă neapărat o relaţie de consiliere. Este o relaţie de prietenie în care îmi pun în joc experienţa mea şi sunt gata să învăţ din experienţa celor pe care îi mentorez”, a spus Radu. Fostul poliţist a conchis spunând că şi-ar dori ca oamenii să îl vadă aşa cum se vede şi el, un om normal şi mai ales egal cu ceilalţi oameni.