O autocisternă ce transporta zeci de mii de litri de benzină s-a răsturnat de pe șosea. Două persoane, rănite
0O autocisternă ce transporta zeci de mii de litri de benzină s-a răsturnat de pe șosea, la intrare în municipiul Fălticeni, judeţul Suceava. Două persoane care se aflau în vehicul au primit îngrijiri medicale.

„Autocisternă încărcată cu benzină, răsturnată în afara părţii carosabile, la intrare în municipiul Fălticeni, dinspre localitatea Spătăreşti. Intervin pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, modulul SMURD şi un echipaj cu o autospecială CBRN”, a transmis ISU Suceava.
Pompierii au asigurat că scurgerile de benzină au fost ușoare, și au reușit să le oprească.
„Pompierii militari au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori şi monitorizează zona până la sosirea unei alte cisterne în care să fie transvazat combustibilul. Cisterna este încărcată cu 31.000 de litri de benzină.
Au fost scurgeri uşoare, pe care pompierii militari au reuşit să le oprească”, a mai transmis sursa citată.
Pompierii au precizat că nu există comstrucţii civile în apropiere, astfel încât nu este necesară evacuarea de persoane sau bunuri.
Poliţiştii au precizat că, pentru securitatea participanţilor la trafic şi efectuarea optimă a activităţilor de intervenţie, traficul rutier este deviat în zonă prin echipaje de poliţie din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava şi Poliţiei Municipiului Fălticeni pe ruta DN2 (Spătăreşti) - DN2E - str Plutonier Ghinita Fălticeni.