Obiceiuri de iarnă din Bărăgan: Brezaia, colindul agrar care umple de belşug câmpurile gospodarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Bărăganul tradiţional, Sărbătorile de Iarnă reprezentau de fapt pregătirea pentru un nou an agricol. Tocmai de aceea, la sate, oamenii pregăteau cântece populare speciale, în care menţionau belşugul pământului şi al recoltelor. Cel mai răspândit colind este „Brezaia”, cunoscut în alte zone ale ţării sub numele de „Capra”.

Preocupările faţă de noul an agricol încep în Bărăgan încă din noaptea Sfântului Andrei. În preajma acestei sărbători, femeile pun la germinat seminţe de grâu, iar dacă în ziua sărbătorii grâul este verde şi frumos, înseamnă că anul care va să vină va fi unul foarte bun pentru recolte. 

În zona Bărăganului, sărbătorile de iarnă au fost strâns legate de agricultură. Etnologii şi etnografii specifică faptul că, în această zonă, interesul oamenilor pentru munca pământului se regăseşte în toate activităţile pe care le-au întreprins. Tocmai de aceea, foarte multe dintre colindele şi cântecele specifice sărbătorilor de iarnă au fost adaptate pentru a răspunde nevoii oamenilor de a avea parte de culturi bogate şi câmpuri fertile.

 „Ciclul obiceiurilor agrare apare strâns legat de calendarul muncilor tradiţionale, fiecare dintre momentele sale mai importante, care marchează începutul, desfăşurarea sau sfârşitul anumitor munci cu caracter agricol, fiind însoţit de un anumit obicei, potrivit activităţii respective, în procesul de cultivare a cerealelor. Sunt prezentate câteva dintre cele mai reprezentative pentru fiecare etapă a ciclului agrar: «Plugarul», «Caloianul», «Drăgaica», «Căluşarii», «Cununa grâului». Tocmai de aceea, fiind o perioadă importantă şi în vremea sărbătorilor de iarnă, manifestările sunt îndreptate pentru a cinsti pământul şi resursele pe care el le oferă“ precizează Viorica Croitoru Capbun, fost etnograf al Muzeului Naţional al Agriculturii Slobozia, într-unul din studiile sale dedicate vieţii agrare în Bărăgan. 

„Brezaia”, colindul recoltelor bogate

Cel mai răspândit colind agrar din Bărăgan este „Brezaia”. Cunoscut în alte zone ale ţării sub numele de „Capra”, „Brezaia” a fost preluat de oamenii din Bărăgan şi transformat, spun specialiştii, într-un colind dedicat exclusiv viitorului an agricol. Potrivit datinilor, colindătorii umblă cu „Brezaia” în noaptea de 24/25 decembrie. Se presupune că, aşa cum magii i-au adus daruri pruncului Iisus, „Brezaia” vine să dea veşti despre starea recoltelor. Jocul „Brezaiei” este un ritual menit să aducă rodnicie recoltelor şi bunăstare animalelor din curţile gospodarilor. 

Forma de reprezentare a „Brezaiei” este similară celorlalte colinde care folosesc măşti sau costumaţii speciale. Din grupul de colindători este ales cel mai vioi flăcău, care va fi folosit pe pot de „Brezaie”. Acesta va ţine în mână un cadru din lemn, care are la capăt un cioc şi-o sforicică, de care va trage în timpul colindatului pentru a scoate sunete, similare berzelor. „Brezaia” este acoperită cu veşminte colorate, de care se leagă panglici şi colaci, iar apoi alaiul de colindători o poartă prin curţile gospodarilor zicând următoarele cuvinte:
 

A plecat capra-n pădure

După fragi şi după mure

Fragi si mure n-a aflat

Capra-i arde d-alergat!

Ta, ta, ta, căpriţă, ţa!”.

În tot acest timp, colindătorii urează celor care le deschid poarta să aibă un an bun şi recolte bune.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite