N-ai bani de amenzi? Iată soluţia: un bărbat din Slobozia mătură, de trei ani, străzile oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Licar este recordman la orele de muncă prestate în folosul comunităţii FOTO: independentoline.ro
Marian Licar este recordman la orele de muncă prestate în folosul comunităţii FOTO: independentoline.ro

Pentru un slobozean de 50 de ani a întreţine spaţiul public nu este o ruşine, ci o datorie impusă de instanţele de judecată. Pentru că nu are bani să-şi plătească amenzile pe care le încasează, el este obligat să presteze muncă în folosul comunităţii.


Viaţă de contraveninent

Marian Licar (50 de ani) este cunoscut ca un cal breaz atât de poliţişti, cât şi de judecătorii din Slobozia. Prieten cu paharul şi în permanenţă pus pe scandal, omul a reuşit performanţa de a-şi umple cazierul cu sancţiuni contravenţionale.

În total el trebuie să plătească statului pentru comportamentul neadecvat peste 8.000 de lei. Şi este valoarea amenzilor pe care le-a încasat în ultimele şase luni.

Pe restul abia dacă le mai ţine minte... Ştie însă un lucru, pentru că nu are bani să le plătească, pune mâna pe mătură, greblă şi sapă şi se apucă să întreţină domeniul public al Sloboziei.

Anul acesta s-au împlit trei ani de când face muncă în folosul comunităţii, pentru a scăpa de sancţiunile contravenţionale acordate de autorităţi.

„Nu am fost «cuminte» şi am primit hârtie să fac muncă în folosul comunităţii. Am făcut nu doar pentru amenzi, ci şi pentru ajutorul social... Dacă n-am de unde să plătesc vin şi fac curat pe străzi!“ declară contravenientul pentru site-ul de ştiri independentoline.ro . Nici nu-i de mirare că preferă munca de jos în locul amenzilor.

Trăieşte doar din ajutorul social, iar puţinii bani pe care îi câştigă îi cheltuie la cârciumă. Are şi un sfat pentru cei asemeni lui: „La mulţi le e frică să muncească şi fug când aud de mătură şi dat cu grebla. Fraţilor e bine să munceşti, chiar dacă eşti obligat“ adaugă contravenientul.

Legea vine în sprijinul contravenienţilor

Legislaţia din România prevede ca în situaţia în care o persoană amendată nu poate să-şi plătească sancţiunea şi nu are venituri pentru a fi executată silit, instanţele de judecată, la sesizarea organelor emitente a scanţiunilor, pot înlocul amenzile cu muncă în folosul comunităţii. Anul trecut, cele trei judecătorii din judeţul Ialomiţa au impus această măsură unui număr de 60 de ialomiţeni.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite