FOTO Zbor deasupra unui lac din inima Bărăganului. Micul paradis aflat la numai 100 de kilometri de Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lacul Fundata, prima arie protejată din judeţul Ialomiţa, a devenit locul preferat al iubitorilor de sporturi nautice, însă zona este perfectă şi pentru cei mai puţini însetaţi de adrenalină, care preferă în schimb doar să lenevească la soare

La 20 de kilometri de Slobozia, pe teritoriul comunei Gheorghe Doja, se află o plajă sălbatică de o frumuseţe rară, indiferent de anotimp. 

În ultimii ani, Lacul Fundata, încojurat de lanuri întinse de porumb şi floarea-soarelui, a devenit decorul ideal pentru pasionaţii de sporturi nautice. Dacă prognozele meteo anunţă vânt puternic, lacul din inima Bărăganului este animat rapid de cei care practică kitesurfing (n.r. – un sport care implică deplasarea pe o planşă, pe apă, propulsat de forţa unui zmeu). 

Deşi este costisitor – un echipament complet poate ajunge şi la 2.000 de euro –, zborul cu zmeul pe apă este încercat de tot mai mulţi  pasionaţi de adenalină, care spun că senzaţiile trăite deasupra valurilor, când eşti purtat doar de forţa vântului, fac toţi banii.

„Fundata are multe avantaje: are un mal mic, aşa că poţi ieşi sau eşua cam oriunde, vântul e un pic mai stabil, iar apa e sărată. Deci sunt condiţii optime pentru zborul cu zmeul“, spune unul dintre tinerii care vin la Fundata din anul 2010. Însă nu doar sportivii sunt atraşi de această zonă, unde se poate campa şi admira cerul înstelat. 

Vânt bun la Fundata pentru pasionaţii de adrenalină FOTO Facebook/Lacul Fundata

Imagine indisponibilă

Oameni de toate vârstele vin pe Lacul Fundata pentru a se  bucura de soare şi de linişte, dar şi pentru a profita de valoarea terapeutică a nămolului din apă. 

Locul de popas al păsărilor rare

De asemenea, în fiecare primăvară, sute de păsări rare aleg să facă o escală pe Lacul Fundata. În 2006, zona a fost inclusă în Programul European  „Natura 2000“, în acest habitat fiind identificate peste 80 de specii de păsări, dintre care aproximativ un sfert sunt foarte rare, de interes european, iar prinderea sau vânarea lor este strict interzisă. Este vorba despre cufundarul polar, corcodelul mare, scoicarul, stufărica şi eretele de stuf. 

Păsări rare în inima Bărăganului FOTO Alin Popescu

Imagine indisponibilă

„Există aici specii foarte rare, la nivel mondial, care vin în fiecare an şi nu putem risca să le pierdem prin acceptarea zonei Fundata ca fond cinegetic. Aproximativ o treime din totalul speciilor de păsări identificate pe teritoriul României poposesc, anual, pe apele lacului“, spun autorităţile locale. 

De altfel, a fost derulat şi un proiect, cu fonduri europene în valoare de 8,3 milioane de lei, care va ajuta la conservarea zonei. 

Lacul Fundata, loc de popas pentru specii rare FOTO Alin Popescu

Imagine indisponibilă

„Am insistat multă vreme să se întocmească un plan de management pentru cele două lacuri, Amara şi Fundata, cu arii protejate extrem de importante. Rolul APM Ialomiţa nu este foarte mare, dar vom întreprinde toate demersurile de popularizare, astfel încât cetăţenii să conştientizeze rolul acestui  proiect. Împreună cu primarii vom încerca prin acest plan de management să conservăm speciile şi, în acelaşi timp, să impunem condiţii drastice pentru dezvoltarea activităţilor antropice. Vom fi foarte atenţi să se respecte legislaţia astfel încât toţi cei implicaţi şi interesaţi să ştie despre ce este vorba şi să nu deranzeje pe nimeni. Vor fi stabilite reguli clare de care să se ţină cont pentru desfăşurarea oricărei activităţi“, a spus Laurenţiu Ghiauru, director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Ialomiţa. 

Şi apă dulce, şi apă sălcie

Lacul Fundata are o suprafaţă de aproximativ 700 de hectare şi o adâncime maximă de aproximativ cinci metri. Partea de sud a lacului este sălcie, în timp ce partea de nord are apă dulce şi conţine mai multă vegetaţie acvatică. Lacul Fundata este lipsit de curgere spre râul Ialomiţa, fapt care conduce, în condiţiile climatice uscate ale Bărăganului, la acumularea, în cuveta lacustră, a sărurilor.

Lacul Fundata, un adevărat colţ de rai FOTO Facebook/Lacul Fundata

Imagine indisponibilă

Şase flamingi stăteau pe lac

În urmă cu trei ani, pe Lacul Fundata au poposit şase păsări flamingo. Conform Societăţii Ornitologice Române (SOR), atunci a fost pentru prima dată când au fost observate păsările în România. „La o zi după plecarea acvilei Arlie, în judeţul Ialomiţa a fost observat un grup de şase păsări flamingo. Păsările se aflau pe Lacul Fundata. Este un lac salmastru, aşa cum sunt cele preferate de flamingo. Plecasem spre Bucureşti după o conferinţă de presă din Slobozia şi am oprit să vedem ce păsări migratoare găsim pe lac. 

Pasionaţii de sporturi nautice vin la Fundata FOTO Facebook/Lacul Fundata

Imagine indisponibilă

Flamingii erau departe de noi şi am bănuit că sunt stârci cenuşii, dată fiind talia mare şi culoarea gri, aşa că ne uitam cu mai multă atenţie spre raţele sălbatice. Când am îndreptat lunetele ornitologice spre ei am observat că erau păsări tinere, care nu au ajuns încă la coloritul acela roz, frumos, specific flamingilor. Şi erau nu mai puţin de şase“, au povestit reprezentanţii SOR.

Planuri mari pentru dezvoltarea turistică a zonei

Deşi are un potenţial turistic uriaş, Lacul Fundata a fost neglijat în ultimii ani, însă recent a intrat în atenţia autorităţilor locale, care au planuri mari pentru dezvoltarea zonei. „Planul de management a fost un obiectiv al nostru încă de când s-a înfiinţat această arie protejată. Noi suntem într-un parteneriat cu Primăria oraşului Amara, pentru că Lacul Fundata are o suprafaţă foarte mare, în jur de 700 de hectare, şi o biodiversitate de excepţie. Sunt peste 500 de specii de păsări care s-au înmulţit aici de când am protejat-o. 

Zona sălbatică din judeţul Ialomiţa va fi conservată FOTO Facebook/Lacul Fundata

Imagine indisponibilă

Acest proiect va da o directivă clară şi precisă dezvoltării, plus că va stabili reguli pentru cei care vin pentru turism sau să desfăşoare diferite activităţi sportive. Pentru cine nu ştie, pe acest lac se face şi schi nautic şi sunt mulţi care întreabă ce au voie să facă şi ce nu“, a explicat Ion Mihai, primarul comunei Gheorghe Doja. 

Sporturi nautice pe lacul Fundata FOTO Facebook/Lacul Fundata

Imagine indisponibilă

Conservarea biodiversităţii, protecţia naturii şi conservarea şi refacerea ecosistemelor degradate, conştientizarea şi educarea publicului privind importanţa ariei protejate a lacurilor Fundata şi Amara reprezintă principalele obiective ale proiectului care a fost semnat la începutul acestui an de Primăria oraşului Amara şi are ca termen-limită data de 30 noiembrie 2022.

Kitesurfing pe lacul Fundata FOTO Facebook/Lacul Fundata

Imagine indisponibilă

Vă mai recomandăm şi:

Spitalul „Marius Nasta”, luat cu asalt. Familia unui pacient decedat de COVID-19 a trecut de pază şi a ameninţat medicii şi pacienţii

Ce mită ar fi primit şefa Medicinei Legale din Iaşi. Este unul dintre cei mai bine plătiţi doctori: 36.000 de lei pe lună

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite