FOTO Ei noaptea nu dorm...
0O noapte la urgenţe alături de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa înseamnă o luptă permanentă cu viaţa. Medicii, asistenţii şi ambulanţierii sunt alături de fiecare caz şi fac tot ce le stă în putinţă pentru siguranţa pacienţilor pe care îi transportă.
Urgenţă la drum de seară...
E sâmbătă şi a trecut de ora 19.00 ... Pentru angajaţii Staţiei Slobozia a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa urmează doar altă noapte de muncă. Înainte de a intra în tură, toţi asistenţii, ambulanţierii şi medicul de gardă verifică maşinile.
E regula standard pe care o îndeplinesc toate echipajele de Ambulanţă din Uniunea Europeană... Prin staţie este anunţată şi prima solicitare: «Transfer pacient cu infarct miocardic de la Urziceni, către Spitalul Fundeni!». Două minute mai tîrziu, o salvare iese din oraş. Noaptea abia acum începe...
Traficul este lejer, iar salvarea înaintează în noapte cu sirenele aprinse. Prin staţia emisie-recepţie şi telefonul mobil, medicul ţine permanent legătura cu Spitalul Urziceni.
Aflăm că bolnavul, un bătrân de 72 ani, are dureri în zona pieptului şi este monitorizat în permanenţă. Pe fir intră o altă solicitare: «Slobozia transfer Bagdasar!».
Câteva minute mai tîrziu, aproape de Căzăneşti, vine şi prima veste bună despre starea bătrânului.«Durerea din piept a mai scăzut în intensitate. Pacientul este mult mai stabil, cooperant. Este posibil să aibă nevoie de un stent. Fundeniul a confirmat clar că îl primeşte!» îi transmite medicul asistentului Eugen Stan. Angajat de 19 ani la Salvare, Eugen este calm şi detaşat.
Cu aceeaşi detaşare, în noiembrie 2005, a salvat de la moarte singurele supravieţuitoare ale celui mai grav accident petrecut pe şoselele din Ialomiţa. «La Fundeni este bine, pentru că transferul este rapid...» ne explică asistentul.
Pe zi a asigurat gărzile singur. Acum, pentru că acest caz este complicat, însoţeşte medicul la solicitare. Ambulanţa în care se află este o cameră de gardă pe roţi.
Este dotată cu monitor, defibrilator şi medicamentele necesare reanimării cazurilor extreme, aşa cum este cel al bătrînului cardiac, care va ajunge la Bucureşti...
În faţa Spitalului Urziceni, ambulanţa de la Slobozia este întîmpinată de medicul Mihaela Pop, care asigură gărzile la Urziceni. Cadrele medicale dispar după uşa pe care scrie «Camera de Gardă Interne. Accesul persoanelor străine interzis!».
Pe hol, fiica bolnavului plânge şi aşteaptă veşti despre tatăl său... «Mergeţi vă rog înainte la Fundeni şi aşteptaţi acolo să sosească ambulanţa!» îi recomandă o asistentă.
Uşile maşinii de salvare se închid, iar medicul şi asistentul Eugen Stan se aşează lîngă pacient. Maşina porneşte către Spitalul Fundeni. Liniştea din ambulanţă este întreruptă de beep-urile aparatului care monitorizează ritmul cardiac al bolnavului şi staţia care zbârnâie la fiecare solicitare...
«Eu fac meseria aceasta de 15 ani. Am o mare responsabilitate pentru că trebuie să am grijă de viaţa mea, a pacientului, a medicului şi a asistentului... Nu sunt doar şofer. Am şi cursuri de prim-ajutor. E important să ştiu să salvez!» spune declară omul de la volan, în timp ce virează dreapta într-o curbă de la intrarea în Afumaţi.
În faţa Spitalului Fundeni, echipajul medical din Slobozia este aşteaptat o tânără rezidentă. Targa pe care se află bătrânul intră direct la Urgenţe-Cardiologie.
Este aşezat lângă paturile altor bolnavi cu aceleaşi probleme, care stau conectaţi la monitoare. Cazul este preluat şi transferat medicului specialist. Salvatorii din Slobozia se întorc în maşina de ambulanţă. «Îi vor face o ecografie coronariană şi îi vor monta un stent, aşa cum au spus... » declară medicul asistentului şi ambulanţierului.
Cînd viaţa bate filmul...
Pe drumul de întoarcere către Slobozia, Spitalul Urziceni anunţă prin staţie un nou transfer la Bucureşti. Bolnavul are 82 ani şi un diagnostic care i-ar putea fi fatal în orice clipă.
Accident vascular asociat cu edem pulmonar. Conectat la tubul de oxigen agonizează pe patul Camerei de Gardă Interne de la Urziceni. «Îl veţi duce la Institutul Naţional de Boli Cerebro-Vasculare. Sînteţi aşteptaţi acolo!» precizează aceeaşi doctoriţă Mihaela Pop.
În maşina de salvare, pacientului îi sunt administrate în permanenţă medicamente şi perfuzii. Monitorul indică o valoare extrem de mare a tensiunii arteriale.
Medicaţia începe să-şi facă efectul abia la intrarea în Bucureşti, când starea bătrânului se ameliorează. Totuşi respiră asistat, pentru că singur îi este imposibil.
40 de minute mai tîrziu ambulanţa ajunge în faţa INBCV Bucureşti. Ca şi când filmul «Moartea domnului Lăzărescu» s-ar fi turnat aici, echipajul Ambulanţei Ialomiţa este tratat cu ostilitate de la brancardieri pînă la medicul specialist.
«Pe ăsta ce mi l-aţi mai adus? Hai daţi-i şosetele jos!» ordonă profesorul universitar Gheorghe Popa, medicul de gardă al INBCV Bucureşti. Pe un ton la fel de autoritar şi arogant, adaugă: «Nu, dar nu se poate, n-avem ce să-i facem... N-aveţi radiografie. Dar staţi că nu-i trebuie... Ce să fac eu cu ăsta?».
O linişte surdă cuprinde Camera de Gardă. Un rezident se ridică totuşi de pe scaun şi-l consultă pe bătrînul suferind. «Hai să-l ţinem aici, puteţi pleca acum...» adaugă acelaşi medic Gheorghe Popa. Echipajul medical se urcă în ambulanţă şi se pregăteşte să revină la Slobozia.
«Medicul acesta s-a comportat frumos. Să vedeţi cum este la Spitalul 9. Aşteptăm cu orele pînă cînd pacienţii sînt consultaţi, iar medicii şi asistentele se comportă ca şi cînd pacienţii sînt ai noştri, aduşi de acasă!» ne declară asistentul Eugen Stan.
Drumul către Slobozia este liniştit. Staţia anunţă alte cazuri, însă fără complicaţii. În jurul orei trei, ambulanţa ajunge în oraş. Medicul, asistentul şi ambulanţierul intră în sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa. Sînt pregătiţi de o nouă solicitare, pentru că ei noaptea nu dorm...
Se încarcă comentariile...
