FOTO Dramele istoriei României. Povestea dureroasă a deportaţilor din Bărăgan...
0
Aflat la doar 10 kimoletri de Slobozia, satul ialomiţean Fundata este satul a fost ridicat din temelii de către oamenii aduşi din Banat în Bărăgan, cu forţa, în anul 1951. Momentele care le-au schimbat definitiv vieţile au rămas vii în memoria tuturor.
Fundata ... graniţa cu lumea
Drumul către Fundata se desprinde de şoseaua naţională, care leagă Slobozia de Bucureşti. Să tot fie vreo 5 kilometri de la intersecţia şoselelor şi până în centrul satului. Mica aşezare umană începe să prindă din nou viaţă, după o iarnă lungă.
Bătrâni cum sunt, oamenii ies din case şi încearcă să-şi îngrijească gospodăriile pe care au fost siliţi să le construiască acum vreme de mai bine de 60 de ani.
Pentru toate cele aproximativ 200 de suflete care mai locuiesc aici, momentul în care au fost urcaţi în trenurile de marfă şi aduşi în Bărăgan sunt încă vii, ca şi când totul s-a petrecut ieri. Datele istorie arată că peste 40000 de suflete au fost deportate din Banat în Bărăgan, în fatidicul an 1951.
Stere Dima s-a născut în satul Becicherecul Mic, aflat la 16 kilometri de Timişoara. A fost izgonit din localitate natală, în iunie 1951, alături de cele două surori şi părinţi, ajungând la Fundata. Securiştii au bătut poarta localnicilor din întreg satul, i-au silit să-şi abandoneze locuinţele şi să plece.
Oamenii nu aveau voie să întrebe ce se întâmplă şi unde vor merge. Li s-a spus să ia cu ei câteva provizii şi să o pornească spre gară. Odată ajunşi pe peron, au fost urcaţi într-un tren cu vagoane întunecate, după care s-au trezit în inima Bărăganului.
„Au bătut la poarta tatălui meu doi jandarmi şi un securist. Ne-au spus să luăm cu noi tot ce putem şi să fim la gară cât mai repede. Cine se împotrivea era ameniţat cu moartea“, rememorează bătrânul Stere Iepure, cu lacrimi în ochi.
Glasul dureros al pământului
Toţi cei care au au ajuns în Bărăgan au trecut prin momente terfiante. Lăsaţi sub cerul liber, oamenii şi-au săpat bordeie în pământ, pe care le-au acoperit cu stuf, pentru a-i feri de ploaie şi arşită.
Mai mult, au fost siliţi să muncească la fermele comuniste, pentru a-şi putea asigura existenţa şi le-a fost interzisă părăsirea localităţii.
„Aveam voie să mergem la o distanţă de 15 kilometri depărtare de sat. Dacă depăşeam linia eram prinşi şi bătuţi. Ca să supraviţuim, trebuia să lucrăm pământurile comuniste“, bătrânul Stere Iepure.
În centrul satului Fundata a fost ridicat în urmă cu 13 ani, un monument dedicat tuturor celor deportaţi aici. Construcţia este opera sculptorului Gabi Manole, discipol al marelui artist Corneliu Baba. În interior, lăcaşul adăposteşte tăbliţe de piatră pe care sunt trecute numele tuturor celor care au fost deportaţi la Fundata.
Tamara Lututovici (88 de ani) intră mereu în mausoleul deportaţilor şi citeşte numele apropiaţilor săi care s-au stins.
Se închină şi se roagă pentru sufletele lor. Avea doar 27 de ani când a ajuns la Fundata. Fugise de comuniştii din Basarabia şi se refugiase în Banat.
Nu a avut linişte nici acolo, pentru că a fost trimisă în Bărăgan. Ea îşi aminteşte de momentele în care destinul său a fost schimbat.
„Jandarmii şi securiştii împânziseră străzile, strigau la porţi să ieşim afară din case, dar de frică am stat ascunsă cu mama şi cu tata în podul casei. Au intrat peste noi şi ne-au scos afară“, îşi aminteşte bătrâna.
Deportările, o chestiune de siguranţă naţională
Deportările în Bărăgan au fost o acţiune de amploare de „dislocare” întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului.
Totul din cauza relaţiilor încordate care existau între Gurvernul comunist de la Bucureşti şi cel din Iugoslavia. De teamă ca nu cumva să izbucnească o revoltă socială în această zonă, comuniştii au luat decizia de a disloca populaţia din Banat şi o a duce în Bărăgan.
Se încarcă comentariile...
