Cum a devenit ialomiţean întâiul prim-ministru al României moderne. Barbu Catargiu va avea statuie la Maia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barbu Catargiu, pictură de Theodor Aman FOTO ro.wikipedia.org
Barbu Catargiu, pictură de Theodor Aman FOTO ro.wikipedia.org

Barbu Catargiu, devenit întâiul prim-ministru al guvernului unic după recunoaşterea Unirii depline a Principatelor şi care a devenit ialomiţean prin adopţie, va avea un monument în Bărăgan. Aici, politicianul şi-a întemeiat o moşie, unde a avut un castel, un parc şi o biserică. El este înhumat în biserica de pe domeniul de la Maia.

Autorităţile ialomiţene au hotârât să cinstească aşa cum se cuvine memoria lui Barbu Catargiu, un personaj politic important care s-a îndrăgostit iremediabil de Bărăgan. În acest an, se împlinesc 160 de ani de la instalarea sa în funcţia de prim-ministru al României moderne, momentul urmând să fie marcat prin realizarea unui bust. Investiţia se ridică la 150.000 de lei, fondurile fiind suportate de către Consiliul Judeţean Ialomiţa, în asociere cu Primăria Maia.

„Scopul realizării acestei opere de artă o reprezintă atât o aducere aminte a meritelor politice ale primului prim-ministru al României, devenit ialomiţean, cât şi o menţinere vie pentru actuala generaţie şi a celei viitoare a personalităţilor ialomiţene care au influenţat evenimentele istorice ulterioare Unirii Principatelor Române de la 1859. Valoarea estimată a tuturor lucrărilor de realizare şi amplasare a bustului este de circa 150.000 lei, din care contributia Consiliului Judeţean Ialomita este de 100.000 lei, iar a Primăriei comunei Maia de 50.000 lei”, se arată în referatul care însoţeşte acest proiect de hotârâre.

Descendent al lui Constantin Brâncoveanu

Barbu Catargiu s-a născut la 26 octombrie 1807 într-o veche familie boierească, fiind descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu. Între anii 1825 şi 1834 a trăit în străinătate, cu precădere în Franţa. A urmat studii de litere, drept, filosofie şi economie politică la Paris, Cariera politică a lui Catargiu a început în anul 1837, când a devenit membru în Adunarea Obştească a Ţării Româneşti, fiind unul dintre fruntaşii conservatori din Muntenia.

La 22 ianuarie 1862, după recunoaşterea Unirii depline a Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, este format primul Guvern al României, primul prim-ministru fiind desemnat Barbu Catargiu. În timpul acestei guvernări au fost luate importante măsuri pentru unificarea administrativă a noului stat. Este asasinat la 22 iunie 1862 în Dealul Mitropoliei din Bucureşti.

Moşia de care s-a îndrăgostit

În satul Maia în mijlocul Bărăganului, lângă vechiul drum al poştei de la Bucureşti spre Moldova, s-a aflat moşia lui Barbu Catargiu, încă de la 1800. Aici a avut mai întâi conac şi apoi a ridicat un castel. Pe vârful dealului din marginea satului, a înălţat castelul cu 52 de camere, cu lampadare din argint masiv şi cu podele de lemn ca o tablă de şah. Aici opreau boierii să pună la cale treburi politice şi tot aici se întâlneau la baluri ce ţineau până în zori. Domeniul din Bărăgan era alcătuit dintr-un castel, un parc şi o biserică.

Pentru amenajarea parcului, Catargiu l-a angajat pe fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, peisagistul Wilhelm Mayer, căruia i-a încredinţat misiunea de a crea împrejurul conacului un parc fabulos, ceea ce s-a întâmplat. Politicianului îi plăcea să aibă musafiri cu care punea ţara la cale. Stăpâna casei, soţia lui Barbu, era Ecaterina Parravicini, ce provenea dintr-o familie rusească. Caterina îi dăruise lui Barbu o fiică, Mariţa, ce se căsătorise cu consulul Franţei la Bucureşti, Louis Béclard. 

Înhumat în Bărăgan

În biserica „Adormirea Maicii Domnului”, aflată pe moşie, a fost înhumat Barbu Catargiu. În partea dreaptă a pronaosului se afla monumentul funerar, de marmură albă, al lui Barbu Catargiu, iar în partea stânga, prin gârlici, se coboară în subsol, unde se găseşte cavoul ex-prim-ministrului şi al familiei. Într-un mic hol se află o cruce de lemn, despre care se spune că a fost trăsnită şi năruită de pe biserică de o furtună cu tunete şi fulgere, izbucnită chiar în ziua asasinării. În aceeaşi încăpere, pe un soclu de marmură, unde este gravată data de 8 iunie 1862, se află un sicriu în miniatură, de sticlă, care conţine îmbrăcămintea victimei.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. În două luni de asediu la Mariupol, ruşii ar fi ucis de două ori mai mulţi oameni decât naziştii în doi ani de ocupare. Încă un general rus a fost omorât

Diva care a murit în sărăcie lucie. Cine i-a tocat averea şi a adus-o în pragul suicidului

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite