Temerea meșterilor care cos cămașa intrată în patrimoniul UNESCO: „Să nu crească atenția asupra iei lucrată la mașini”

0
0

Vestea că ia cu altiță a fost admisă pe lista patrimoniului imaterial UNESCO îi bucură, dar îi și îngrijorează pe meșterii populari care încă o făuresc. Teama că produsele de serie ar putea fi promovate este mare.

În România încă se cos manual cămăși cu altiță, la Cezieni se și poartă FOTO: A.M.
În România încă se cos manual cămăși cu altiță, la Cezieni se și poartă FOTO: A.M.

Cămașa cu altiță a devenit bun al umanității, argumentele a zeci de specialiști și iubitori ai obiectului de port popular românesc convingând un juriu mondial pretențios și atent la fiecare detaliu din dosarul prezentat.

Admiterea în patrimoniul imaterial UNESCO, veste venită cu doar câteva zile în urmă, chiar de Ziua Națională a României, este însă doar un pas al recunoașterii valorii sale inestimabile, de aici pornind un drum anevoios de a păstra zestrea prezentată lumii întregi și a o păzi de pericolul alterării semnificației sale.

Pentru că ia cu altiță nu este o simplă cămașă frumos ornamentată, ci o istorie cusută pe pânză, o mărturie despre obiceiuri, despre influențele din alte zone etc..

Când prețul bate tradiția

Primii care se tem că toate acestea se pot pierde sunt chiar păstrătorii tradiției coaserii cămășii cu altiță, confruntați, de-a lungul ultimilor ani, cu asaltul copiilor industriale nereușite.

„Ce contează, e doar o cămașă”, sau „o ie cusută de dumneavoastră nu ne-am permite niciodată” au devenit argumentele care au făcut loc obiectelor de proastă calitate, realizate în serie.

Acestora li s-au adăugat modele „de inspirație folclorică” livrate de case de modă mai mari sau mai mici. De la iile „Made in China” s-a ajuns treptat la cămăși realizate cu mașini de brodat în mici ateliere locale, cu modele copiate după planșe din cataloage celebre, sau la modele „de designer” .

Meșterii populari, care pun o parte din suflet și din dragostea pentru portul de odinioară în fiecare cămașă cusută, au ajuns să-și dorească să se respecte, pe această piață pe care nu o pot controla, cel puțin croiul și dispunerea motivelor, dacă „realizată 100% manual” astăzi a ajuns doar o replică folosită ca tehnică de marketing.

La fel cum, de „Ziua Iei”, sau ziua localității, sau oricare alt moment festiv, prea puțin mai contează dacă îmbraci o cămașă autentică, devreme ce te-ai achitat de „obligația” de a afișa un obiect vestimentar cu motive tradiționale.

„Eu o singură ie pot să lucrez pe iarnă”

Am stat de vorbă cu meșterul popular Olga Alexandrina Filip, Tezaur Uman Viu, pentru a afla cum crede că va schimba lucrurile introducerea cămășii cu altiță pe lista patrimoniului imaterial UNESCO.

Olga Filip este unul dintre făuritorii de ii în atelierul căruia s-a făcut o bucățică din documentarea pe care specialiștii Ministerului Culturii au realizat-o împreună cu omologii din Republica Moldova, pentru a pune pe masa comisiei UNESCO toate argumentele.

În comuna Cezieni, Olt, zeci de femei încă mai cos cămăși tradiționale FOTO: A.M.
În comuna Cezieni, Olt, zeci de femei încă mai cos cămăși tradiționale FOTO: A.M.

Tanti Olga lucrează de copil, a învățat de la bunica sa, la fel cum astăzi în satul său din Cezieni, județul Olt, copilele caută la rândul lor cu ochi sfredelitori către bunicile lor să deslușească tainele broderiei cu acul.

Zeci de femei continuă să lucreze la Cezieni, fie iarnă, fie vară. Cos pentru familie, pentru rude, pentru prieteni, pentru clienți, dar și pentru că, an de an, li se evaluează munca și li se răsplătește truda.

În preajma zilei de 24 iunie, când în comună are loc, de peste jumătate de secol (cu anumite perioade de întrerupere), „Sărbătoarea Iilor”, fiecare cămașă cusută în anul respectiv, și sunt sute, trece pe sub ochii meșterului popular și ai unor specialiști etnografi și este evaluată. Este și acesta un argument pentru care femeile care cos ii caută noi modele mai degrabă în lada de zestre decât pe Internet.

„Această decizie (n. red. - de admitere în patrimoniul UNESCO) este o recunoaștere a produsului nostru românesc, a însemnătății lui, dar sper să se facă distincție clară între ia cusută manual și cea făcută la mașinării de tot felul. Una este ia tradițională, cusută de mâna omului, la care se lucrează o iarnă întreagă, și alta este cealaltă. Lucrăm de acuma, după Sărbători, sau chiar înainte, depinde și de punctul de cusătură, de modelul în sine și de pânză - mai rară, mai subțire, mai fină, mai... - și durează toată iarna. Că cineva s-a supărat pe mine, că nu vreau să-i lucrez. Domnule, dumneata mă înțelegi că e o singură ie, una singură, iar doritori sunt sute, care vor să fie lucrată de mâna mea? Dar eu o singură ie lucrez pe iarnă. Și pe aia și-o doresc nurorile, și-o doresc nepoatele. Nu se poate, n-am putere, că aș lucra și zi și noapte, dar...”, spune Tezaurul Uman Viu Olga Alexandrina Filip.

Olga Filip, Tezaur Uman Viu FOTO: Ministerului Culturii
Olga Filip, Tezaur Uman Viu FOTO: Ministerului Culturii

De ce durează atât de mult? Pentru că altița, acest element care a atras atenția în lumea întreagă, este proba supremă de măiestrie a femeii care lucrează cămașa tradițională și elementul cel mai atent realizat. Motivele folosite au mesajul lor, culorile întrebuințate, la fel.

„Acolo, la mânecă, acela este punctul în care se observă dăruirea omului care o lucrează. Se observă că dacă pui suflet iese ce trebuie. Dacă nu îmbini gândirea, ochiul și cu sufletul, să-ți pui mâinile la lucru, nu iese nimic. Când era mama tânără spunea așa:„ Fă, dacă n-ai lucrat altița bine, cu ălelalte poți să faci ce vrei. Că nimeni nu vine la spatele tău, unde mai ai un colț al tulpanului, unde mai ai altceva... Pe piept o vezi tu, dar pe umăr n-ai cum s-o vezi!”, a explicat meșterul popular ce preț se pune pe acest element al cămășii.

„Cine știe să coasă altiță va putea să îmbrace familia și casa”, credeau bătrânii, după cum au aflat cercetătorii Ministerului Culturii și au menționat în dosarul științific înaintat la UNESCO.

„La hora satului veneau bătrânele, se uitau și spuneau – Ia uite ce ie lucră a lu’ cutăriță! Ia să vedem, cum a lucrat ea cămașă aia, la fir, la muscă, pă dos...?   -, pentru că nu le spuneau puncte de cusătură. Se uita acolo, când fata era prinsă-n horă. Este punctul în care cămașa este cel mai bogat lucrată”, confirmă și meșterul Olga Filip.

Cămașa, care cu zeci de ani în urmă se lucra separat, însă i se atașau „poale” pentru a fi purtată, se numea, în Oltenia, ciupag. Astăzi femeile cos doar ciupagul, puțini fiind clienții care mai cer cămașa cu poale.

„Cămașa nu se purta pe umeri, să lași umărul gol”

Tanti Olga dezvăluie că ciupagul transmitea foarte multe informații despre purtătoare, unele detalii părând astăzi „reguli” greu de respectat.

„La fata mare era gulerul pe lângă gât și se deschidea pe umăr. La femeile măritate, ca să poată să alăpteze copiii, aveau gura pe mijlocul pieptului, să poată să deschidă năsturelul, să scoată pieptul și să dea la copil să mănânce. Dar până nu era căsătorită n-avea voie să poarte așa. Era gulerul pe lângă gât, că toată lumea zice acum, când vede o cămașă de atunci: ce gât o fi avut? Păi, cămașa nu se purta pe umeri, să lași umărul gol. Atunci n-aveai voie să ți se vadă de la gaura gâtului în jos. Bunica mea a murit la 59 ani și zicea: „Sunt bătrână, maică, cum să mi se mai vadă mie fruntea?!”.  Dacă un fir de păr o atingea cumva deasupra sprâncenii, ea-și băga sub tulpan firul ăla de păr. Avea tulpanul alb, broderie pe frunte, și mai purta băsmăluță neagră, până deasupra tulpanului”, a dezvăluit meșterul Olga Filip.

Deja femeile cu vârste între 40 și 50 ani purtau culori închise, cămășile fiind cusute cu vișiniu, bleumarin, maro sau chiar negru, roșu și alte culori vesele fiind rezervate copiilor, fetelor și femeilor tinere. „Văduvele nu mai purtau nici tulpan, purtau barișele negre, deasupra, fără broderie. Iar cămășile, care erau pe sub haina neagră, erau cusute cu negru”, a întărit Olga Filip.

Ce riscuri ne pasc, ce soluții există

Invadarea pieței de consum cu replici și imitații ale cămășilor populare românești, „lucrate ca produse de serie, cu alte mijloace tehnice și materiale decât cele originare, unele provenind chiar din Extremul Orient”, este unul dintre riscurile recunoscute chiar în raportul științific întocmit de specialiștii Ministerului Culturii.

Nu este însă singurul, „atenția excesivă acordată de mass-media” și „difuzarea excesivă a informațiilor referitoare la element, practicanți, alte grupuri de persoane interesate” fiind alte potențiale riscuri care pot genera imposibilitatea autorităților de a urmări fenomenul, mai spun cercetătorii.

Tot o amenințare este considerată și transformarea cămășii cu altiță într-un brand de țară „în lipsa unor politici, strategii, mecanisme și resurse de combatere a consecințelor defavorabile”, la fel cum rău fac și programele naționale „preponderent cu componentă festivă/festiviste” etc..

Harta reprezentând localitățile în care se cos/se poartă iile cu altiță FOTO: studiu Min. Culturii
Harta reprezentând localitățile în care se cos/se poartă iile cu altiță FOTO: studiu Min. Culturii

Pe de altă parte, modalitățile de intervenție pentru ca toate cele de mai sus să nu afecteze succesul proaspăt înregistrat și să nu atragă excluderea cămășii cu altiță din lista UNESCO țin de implicarea instituțiilor statului, iar asta înseamnă inclusiv alocarea de fonduri.

Va fi nevoie, se recunoaște în același raport științific, de realizarea unei strategii de salvgardare în domeniu; de susținerea rețelei de colecții muzeale sătești și de menținerea legăturii directe cu deținători/creatori/specialiști; de alocarea de resurse pentru a se cerceta în continuare locurile în care încă se mai practică meșteșugul și se prețuiește cămașa cu altiță; de dezvoltarea unor baze de date cu zonele în care cămașa cu altiță se mai realizează și se poartă, cu meșterii care fac asta, cu specialiștii care studiază fenomenul; de acordarea de consultanță științifică, astfel încât să fie promovate tehnicile tradiționale de realizare a cămășii cu altiță și să fie neutralizate influențele care au făcut din producerea cămășii tradiționale o afacere etc..

Iubitorii de tradiții spun, de altfel, că se simte nevoia ca societatea civilă, cea care a mișcat lucrurile în domeniul păstrării și promovării valorilor tradiționale cu mult înainte ca instituțiile statului să o facă, să nu mai fie lăsată singură.

Slatina


Ultimele știri
Cele mai citite